Din ciclul: nepermisele nuanțe ale iubirii
Povestea ei. nr. 3
„Nu ți-am spus atunci, dar acum aș vrea să-ți mulțumesc. Da, vreau să-ți mulțumesc pentru ce m-ai învățat, pentru că ai fost bună și când a trebuit ai fost dură, dar mai presus de orice îți mulțumesc că mi-ai salvat viața. Văd mirarea din ochii tăi. Nu glumesc. A fost o zi în care am decis să mă sinucid. Nu știu cum am alunecat în acel hău, dar nu mai puteam să ies… Iubeam ca o nebună și sufeream teribil. El. El era aerul meu, viața mea, dar ce eram eu pentru el?! Mă mințea că mă iubește, că vom fi cândva împreună, că între el și soția lui nu mai e nimic, doar copilul. Să am răbdare. Aveam răbdare?! Număram clipele care ne despărțeau din momentul în care ieșea pe ușă și până revenea peste câteva ore sau poate zile. Îi pregăteam tot felul de surprize culinare. Am slăbit ca să-i fiu pe plac. M-am transformat de dragul lui. Am studiat arta seducției; îmi cumpăram lenjerie intimă sexy, eram absolut dezinhibată, dispusă să fac sex oriunde, oricum, doar că să-i văd fericirea în priviri. Încercam să-i citesc dorințele pe buze. Aș fi fugit cu el la capătul lumii… Au început problemele financiare.
Era un as în înșelătorie. Am înscenat un accident, ca să încasez bani de la asigurare. Am încercat să păcălesc banca, mințind că mi s -a furat cartea de credit și mi s-au retras mulți bani din cont. I-am cumpărat mașină, urmând să o plătesc în rate. Evadam, de câte ori îmi propunea, în toată Germania, Olanda, Franța. Era spontan și nebun… Mă făcea să mă simt femeie, femeie, femeie, așa cum niciun bărbat nu o făcuse înaintea lui.
Tu vedeai lucrurile altfel, mă certai, încercai să-mi arați realitatea, dar eram oarbă. Într-o zi, mi-ai spus cu tonul tău sarcastic:
– De ce dracu’ nu-ți pui numele mic pe sonerie, jos, în fața casei, să te prostituezi cum trebuie, pe bani! Dacă o fată frumoasă, inteligentă, tânără ca tine, plătește un bărbat căsătorit ca să-și trăiască fanteziile sexuale, fă-o pe bani, fă-o cu toți, ca să-l poți întreține pe gigolo și, implicit, familia lui. Nu vezi că doar se folosește de tine?! Cât de toantă poți fi?!
Atunci am râs, dar după ce ai plecat am plâns lacrimi amare. Știam că ai dreptate, dar el era ca în drog pentru mine… Nu-mi puteam imagina viața fără el. Minutele în care nu era lângă mine erau de neîndurat. Devenisem geloasă, posesivă. Dacă îndrăzneam să-i fac un reproș, pleca trântind ușa și nu-l mai vedeam câteva zile.
În seara aceea de care îți povestesc, eram în beznă totală. Simțeam că viața mea e inutilă, că sunt o ratată. Am hotărât să mă sinucid. Cui i-ar fi păsat?! Cine mi-ar fi simțit lipsa?! Pregătisem totul meticulos. Scrisesem câteva scrisori de adio prin care să-mi justific gestul. Una dintre ele era pentru tine, prietena mea, mama care m-a adoptat printre străini, cea căreia puteam să-i spun totul, să-mi pun sufletul în mâinile ei oricând.
Terminasem de plâns, mă spălasem și mă îmbrăcasem frumos. De dragul lui, pentru că el m-ar fi descoperit, având cheile casei, voiam să fiu frumoasă și moartă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
