Poza acestui articol vorbeşte de la sine. Eu vreau doar să resubliniez nişte chestiuni învăluite de prea multă tăcere şi mister. Mulţi se feresc să scrie despre astfel de subiecte deoarece nu vor să intre în malaxorul mediatic al celor care s-au transformat în câinii de pază ai corectitudinii politice. În principiu, intelectualii care ar putea trata această problemă au agende private şi nu vor să-şi compromită imaginea publică sau să-şi închidă porţi diverse de finanţare a proiectelor din România care privesc discriminarea.
Mişcarea political correctness (corectitudinea politică) a luat amploare în anii ‘80 în SUA. Ea constă în construcţia socială a unei atitudini mentale faţă de minorităţi prin care discriminarea şi orice posibil element al unui univers ipotetic discriminatoriu să fie ucis încă din faşă în numele uniformizării morale.
O confuzie planificată!
Mai pe scurt, fără preţenţiozitate de limbaj, nu mai putem spune „ţigani” sau „ţiganii fură” sau „ţiganii sunt prieteni cu şuriul”, chiar dacă un ţigan ne ameninţă cu cuţitul în timp ce ne fură din buzunare. Mă opresc la această populaţie deoarece ungurii, saşii, secuii sunt minorităţi care nu au pe agenda publică vreun proiect de revizuirea mentală a atitudinilor colective ale românilor.
De ce folosesc vocabula ţigan şi nu rom? Argumentele prezentate de răposatul George Pruteanu de nenumărate ori în intevenţiile sale TV şi în articolele sale din presă sunt şi astăzi la fel de actuale (mai multe detalii aici). De la el am învăţat că dacă treci sub preş anumite probleme (spre exemplu, reinventezi cuvinte precum „rom” pentru a masca problemele), acest lucru nu înseamnă că ele vor dispărea, ci doar se vor amplifica pe fondul unei ignoranţe pestriţe şi nenecesare. În plus, mulţi oameni denumiţi romi au precizat clar în spaţiul public că ei sunt ţigani deoarece se mândresc de etnia şi originea lor. Cel mai bun exemplu este artistul Tamango. Să ne amintim în videoclipurile de pe Youtube de Tamango. „Eu sunt ţigan analfabet, dar nu uita că am şcoala vieţii şi aia-i mare!”, spune Tamango la un moment dat. Merită să facem un exerciţiu de salubritate lingvistică cu spusele lui Tamango, sau vorbele lui au mai mult farmec aşa cum sunt, fără vreo operaţie de castrare!
Sacrificăm o bună parte din realitate şi obiectivizarea ei de dragul unei corectitudini. Merită această formă de cenzură intelectuală un loc de frunte în societatea românească?
Realitatea bate ţiganul!
O bună parte din ONG-urile care militează pentru această mişcare de corectitudine contra-intelectuală fac lobby pentru a stoarce diverse personaje sau entităţi din România (inclusiv statul român) de bani atunci când aceştia comit acte de discrimare verbală, bineînţeles, prin lipsa unei atitudini mentale ideale faţă de minorităţi. Problemele comunităţilor de ţigani, însă, nu se schimbă chiar dacă se mai fac proiecte sociale, culturale şi nenumărate studii. Într-adevăr, vorbim despre o populaţie care are înclinaţie spre statornicie, spre o stabilitate confortabilă strămoşească. Unele studii de antropologie s-ar putea dovedi mai relevante decât obişnuitele studii lungi de sociologie!
Românii sunt rasişti mai nou!
S-a creat o percepţie în România, ca urmare a propagandei albe izvorâte de apolegeţii din societatea civilă, a corectitudinii politice. Mai pe scurt, se spune despre români, mai voalat sau nu, că sunt rasişti sau discriminează minorităţile din lipsa educaţiei democratice. Meriă să discutăm pe marginea acestui aspect, nu doar să privim unilateral problema. Dacă mai auzim prin cârciumi cuvântări de genul „la ţigan nu contează cu câte ape îl speli, el tot a ţigan miroase”, „naţiei ăsteia brunete poţi să-i dai bani şi în plus, ţiganul tot va spune că l-ai ţepuit cu ceva şi va fi nemulţumit”, nu putem concluziona în mod peremptoriu că suntem rasişti ca naţie, că avem o genă şi cultură resentimentară.
Cei care afirmă în spaţiul public astfel de lucruri, invocând motive de ordin emoţional şi cazuri izolate de pe teritoriul patriei, ar fi bine să se gândească dacă nu cumva românii sunt dicriminaţi de către astfel de entităţi. Cui îi face bine argumentul rasismului? În mod riguros, nu realităţii din comunităţile de ţigani.
Deputatul Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, prin cuvintele sale dovedeşte că acţiunile spre corectitudinea politică nu sunt decât tentative de a trece sub preş gunoiul. Până la urmă, micţiunea şi înjunghierea nu sunt apanajele corectitudinii politice, nu?
Citiţi şi
Gulliver în țara afinităților peiorative
50 de fete din opt sate au participat la Tabăra fetelor neînfricate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
