De ce vorbesc despre frumusețe. Conferință-mărturie susținută de scriitorul Radu Vancu

19 March 2022

Marți, 22 martie, începând cu ora 19.00, Societatea Calderon găzduiește o conferință-mărturie susținută de scriitorul Radu Vancu. În cadrul ei, autorul va căuta să explice ce loc mai ocupă idealul frumuseții în literatura ultimelor decenii și va vorbi despre felul în care propria sa creație se raportează la acest vechi deziderat.

„Revoluțiile moderne ale artei s-au făcut în numele noului — așadar, nu în numele frumuseții, ba chiar adesea împotriva ei. I s-a negat frumuseții orice funcție, i s-a pus în dubiu orice utilitate, ba chiar s-a clamat (nu doar o dată) că frumusețea pur și simplu nu există. Prezenta conferință originează în convingerea lui Radu Vancu că frumusețea există — și contează. Fie și numai prin faptul că simpla ei prezență intensifică lumea. Și, deopotrivă, literatura — una dintre căile regale prin care frumusețea intră în lume.“

Scriitorul Radu Vancu s-a făcut remarcat în mai multe genuri literare: poezie (cu opt plachete publicate între 2002 și 2019), proză (cu romanul Transparența), memorialistică (cu două jurnale, Zodia cancerului și Răul, încredințate editurii Humanitas). Conferențiar la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Vancu ocupă și poziția de președinte al organizației PEN România. Pasional până la incandescență în literatură, cultivă un ton măsurat și nuanțat în luările de poziție publice.

Fondată în septembrie 2013 la București, Societatea Calderon organizează conferințe, dezbateri, ateliere, întâlniri cu mari creatori și savanți, cursuri. Evenimentele se adresează tuturor celor care, dorind să-și amelioreze abilitățile profesionale, înțeleg că o pot face prin expunere la arte și științe. Conferința de marți, 22 martie durează două ore și are loc pe internet, în transmisiune directă. Parteneri mediatici sunt Radio Tanănana și comunitatea iCarte, iParte.

Pentru detalii despre cum puteți reține locuri, vizitați societateacalderon.ro.



Citiţi şi

De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!

Cele mai atrăgătoare femei

Să lăsăm femeile frumoase bărbaților fără imaginație

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro