Multe din femeile care au avut relaţii amoroase cu psihopaţi descriu apetitul partenerului lor pentru s*x, plăcere şi putere ca fiind insaţiabil. La începutul relaţiei, predispoziţia spre plăcere a psihopatului poate părea captivantă, amuzantă şi chiar romantică. Ajungi să te simţi foarte specială pentru că ai întâlnit un astfel de om care nu se mai satură să te atingă. Problema este că, de felul lor, psihopaţii nu se pot abţine să pună mâna şi pe alte femei sau alţi bărbaţi. Odată ce descoperi amploarea minciunilor lui, precum şi frecvenţa şi numărul episoadelor de infidelitate, se poate să te întrebi: de ce nu l-ai putut satisface tu? de ce nu i-ai fost de ajuns doar tu?
Răspunsul este că nimeni şi nimic nu poate satisface un psihopat, motivele emoţionale care stau la baza acestui apetit ieşit din comun fiind detaliate în postările anterioare. Pentru că sunt lipsiţi de profunzime emoţională şi de capacitatea de a forma legături afective cu alţii, psihopaţilor nu le pasă de răul pe care ajung să-l provoace. Dimpotrivă, exultă atunci când văd oameni care suferă şi pe care că i-au păcălit. Această lipsă de profunzime emoţională îi face să se şi ataşeze rapid de ţintele lor, dar şi să se detaşeze la fel de repede. Absenţa sentimentului, cuplată cu predispoziţia de a face rău, precum şi un scăzut control al impulsurilor, îi determină pe psihopaţi să treacă foarte repede de la o relaţie la alta, într-o frenetică goană după următoarea păcăleală, următorul pion, următoarea cucerire, următoarea evadare.
De asemenea, studiile clinice au dovedit că, dată fiind superficialitatea emoţiilor lor, plăcerea pe care o experimentează este, de asemenea, tot una de suprafață. Asemenea personajului mitologic Tantalus, psihopaţii duc cu ei blestemul de a consuma tot mai multă băutură, mai multe dro_guri, mai mult s*x, căutând cu disperare o imposibilă satisfacţie fizică.
Pentru a apela la un exemplu din cultura pop, primul film Piraţii din Caraibe îi prezenta pe piraţii blestemaţi a căror pedeapsă pentru furtul comorii interzise era aceea de a nu se sătura vreodată. Băutura trecea prin ei ca printr-o cană fără fund, fără să-i facă mai fericiţi sau mai bine dispuşi. Mâncarea trecea prin ei fără ca vreunul să o poată savura în vreun fel. Îşi manifestau pornirile s*xuale cu oricine le ieşea în cale, dar nimeni nu le putea oferi suficientă stimulare sau plăcere.
Psihopaţii sunt asemeni acelor piraţi blestemaţi. Cu cât dau mai mult frâu liber dependenţelor şi poftelor lor, cu atât e mai mare lipsa lor de satisfacţie, cu atât vor avea nevoie de mai mult s*x, mai mulţi parteneri, mai multe poziţii, dro_guri sau alcool pentru următoarea rundă. Singura satisfacţie constantă pe care o experimentează psihopaţii este dată de plăcerea sadică de a folosi, răni și decepţiona alte ființe umane.
Așadar, ce simt psihopaţii în locul ataşamentului afectiv şi al trăirilor er_otice? Dorinţa lor seamănă cu aceea a unui animal care îşi fixează prada. Este fixată, dar totuși impersonală, deoarece poate viza pe oricine este perceput ca fiind mai slab şi rătăcit de turmă. Pentru a-şi atrage victimele, unii psihopaţi pot investi o mare cantitate de energie şi timp pentru a părea iubitori, atenţi, drăguţi, implicaţi şi fideli. Dar masca aceasta cade imediat ce decid că au obţinut ceea ce le trebuie de la victima respectivă. Exact din acest motiv, victimele vorbesc despre o schimbare cu 180 de grade a atitudinii şi a comportamentului psihopatului imediat după căsătorie sau imediat ce şi-au demonstrat implicarea în relaţie. Înainte de această etapă, vedeau doar masca psihopatului pe care acesta o folosea în scopul atragerii victimelor. Abia după aceea, l-au putut vedea pe adevăratul psihopat.
Oricât de ciudat ar părea, chiar şi ceva atât de instinctual precum senzualitatea psihopatului este la fel de iluzorie ca şi capacitatea lui de a iubi. Psihopaţii pot fi foarte senzuali şi afectuoşi, dar acest comportament este învăţat de la victime şi nu le este specific. Văd că femeile sunt atrase şi vrăjite de vorbe şi gesturi romantice, aşa că le copiază, dar numai atîta vreme cât urmăresc o victimă şi vor ceva de la ea. După aceea, atenţia şi afecţiunea se evaporă ca prin minune.
Aşa cum foarte convingător spune Skylar, în frecventele sale postări pe lovefraud.com, un psihopat este „ca o fantomă, o umbră sau un abur. O perfectă iluzie creată dintr-un ADN. Nu are nimic real în el și asta e foarte greu de acceptat pentru că ştii că în jur sunt atâţia ca el: umbre mergătoare. Este înfricoşător, dar, la un moment dat, suntem nevoiţi să ne pierdem această inocenţă”.
Inocenţa noastră presupune că antropomorfizăm psihopaţii atribuindu-le motivaţii sau dorinţe normale, umane. Pentru că au creierele alcătuite în mod diferit, psihopaţii gândesc, simt şi se comportă altfel decât marea majoritate a fiinţelor umane. Pentru ei, dorinţa este doar un impuls de prădător pe care nimeni și nimic nu-l poate satisface pentru prea mult timp. Emoţiile pentru ei înseamnă dominare şi nici ea nu este destulă, oricâte victime ar colecţiona sau cât de mult o controlează şi umileşte pe fiecare. Comunicarea se reduce la o reţea de manipulare şi tertipuri. Cât priveşte dragostea, ei bine, aceasta este cea mai mare iluzie dintre toate. Este capcana fatală care absoarbe lent viaţa din atât de multe victime, adesea încet şi dureros, până când acestora le este este imposibil să mai scape.
Traducerea și adaptarea, Liliana Bogatu
Pe Claudia o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
