Domnilor, vă invit la un exercițiu de sinceritate în pofida oricăror perplexități pe care ni le livrează uneori femeile cu cicăleala lor: nu-i așa că nu ați vrea să trăiţi, pentru nimic în schimb, într-o lume vidată și anesteziată valoric de amprenta eternului feminin?
Să fim onești. Nimic nu ar putea să țină locul eleganței, al cordialității suverane, tandreței și gingășiei, pasiunii și erotismului vulcanic dacă, ipotetic vorbind, femeia ar dispărea. Frumusețea întregii lumi și-ar pierde întru totul rațiunea de a fi. Cum ar arăta farmecul latent al vieții, cine ar adăuga afecțiune singurătății inconsolabile a ființei umane? Cine, dacă nu femeia, ar mai căuta vreodată să înțeleagă dinamica stărilor noastre sufleteşti, nevoia noastră de copilărie în plină criză de maturitate, și ce rost ar mai avea să explorăm universul dacă în cele din urmă ne-am întoarce la noi înșine asfixiați de propria noastră infatuare.
Ei bine, domnilor, să ştiţi că și reciproca este valabilă. Nicio femeie, chiar având inima făcută țăndări, dar cu resurse intacte de bună-credință, nu și-ar dori să trăiască într-o lume fără bărbați? Echilibrul, nu doar biologic vorbind, ci în sens metafizic, ar fi, altminteri, cu neputință de imaginat.
Şi cu toate acestea să știți că femeile vor cu adevărat nu atât bărbați cu mușchii sculptați tarzanic, cu alura de macho, cât mai degrabă, pe aceia cu bun simţ, cu suficientă flexibilitate mentală și rezerve de echilibru emoțional. Aș vrea să mă pot ridica la înălțimea potenţialului, fie și mediu, al afecţiunii de care este capabilă o femeie care încă mai știe a conjuga, în toate formele, valențele semantice ale verbului “a spera”.
Mi-a atras atenția, involuntar, discuția dintre două doamne nici tinere, nici trecute în repriza secundă, ci la vârsta la care viața are încă un farmec aproape hipnotic, despre cât de interesanți sunt bărbații care citesc. Încercam sa mă așez ipotetic în universul lor de dialog și mă întrebam ce au în plus aceia care ştiu, cu dexteritate, să mânuiască cărțile de credit, dar şi cărţile de literatură. De ce sunt mai buni bărbaţii care citesc, cei care știu să completeze declarații de venit, dar nu sunt mai stângaci nici când e vorba de declarații de dragoste?
Iată ce răspuns, evident discutabil, am reuşit să găsesc. Bărbații care citesc cunosc puterea din spatele cuvintelor și stiu, bunăoară, că de fiecare dată, în spatele răspunsului “sunt bine” stă camuflat un strop nemărturisit de tristețe. Bărbații care citesc știu că dincolo de puterea brațelor este vitală puterea inimii de a se înduioșa, de a zâmbi și ierta. Cei care citesc știu, chiar singuri fiind, să îşi adăpostească sufletul în aria protejată a unei canzonete sau în zarea interioară a unui gând rostit frumos. Cei care citesc, dublați fiind de bunătate, au delicatețea nobilă de a nu răni, de a nu da drumul cuvintelor care, odată spuse, nu se mai întorc niciodată, fiind mai nocive decât duritatea manifestată fizic.
Și mai este ceva, cei care știu câte puțin despre absurdul lui Camus sau Kafka, despre primăverile lui Hemingway sau disperările poetice ale lui Pablo Neruda, au nu doar un limbaj mai percutant, mai policrom și nuanţat, ci au înțelepciunea de a ști că femeia este singura făptură care poate fi înveșmântată în cuvinte ca în haine și că acolo unde cuvântul abdică neputincios în fața misterului copleșitor al vieții, cele mai frumoase taine pot fi cinstite cu tăcerea noastră, cea care se aude, ca un zumzet prelung, îndărătul celor mai frumoase metafore.
Cuvintele spuse frumos oamenilor pe care îi iubim, într-o lume saturată de rău, sunt asemănătoare cu rafalele reconfortante ale ploilor de vară.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
