Tuturor ne pare rău pentru cei plecați brusc, în accidente colective. E ca și cum un grup de suflete, și-ar fi terminat, statistic, treaba și au decis să plece. Și, cum noi, românii, avem talentul dramei, împrăștiem ce e dramatic. Ne ajută și media.
Am învățat de la Dalai Lama că atitudinea corectă față de tragedie este nu mila, ci compasiunea. Care este diferența?… Compasiunea este o atitudine activă. De a face ceva ca să ajuți. Dacă vezi un câine slab pe stradă, nu zici ”vai, sărăcuțul de el”. Te oprești la prima alimentară și îi iei ceva de mâncare. Asta e diferența. Așa încât, în marea de dramatizare care ocupă orice eveniment de tipul ”plecări bruște”, cu toate posturile profitând jenant,aducând copii proaspăt orfani, în stare de șoc, în fața camerelor, și filmând sicrie, putem face ceva diferit.
Este vorba de susținere, ajutor, speranță și păstrarea unui echilibru care să armonizeze stresul traumatic, nu să îl amplifice. Dacă lucrezi în media, gândește-te ce faci ca să aduci speranță într-o zonă scufundată în disperare. Bucuria, într-o jale cumplită. Centrarea, într-un mediu confuz din cauza acestei traumatizări excesive. Dacă ești un om obișnuit și nu cunoști pe nimeni care să aibă nevoie de ajutor direct, pune mâna pe digipass și trimite câțiva lei în contul Crucii Roșii (mie mi se pare organizația cea mai titrată, are obișnuința lucrului cu dezastrul) sau unde crezi tu că e mai bine.
Continuarea, aici.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
