Faceți un exercițiu de imaginație: două familii diferite, reunite la cină, într-o seară absolut obișnuită.
În prima familie, copiii sunt foarte bine crescuți. Atmosfera e prietenoasă, se vorbește despre cât de gustoasă e mâncarea, ce s-a întâmplat pe la școală, se împărtășesc lucruri din lumea părinților, iar la sfârșit se reîntorc la temele pentru ziua următoare.
În familia doi, situația se schimbă. Mama primește apelativul de ”idioată”, orice vorbă a tatălui e luată în derâdere, se fac comentarii care vădesc orice lipsă de pudoare (față de propriul corp). Întrebați despre școală, nu au altă reacție decât aceea că școala e aiurea, după care dispar, trântind ușa.
Lucrurile par în ordine în prima familie, pe când în cea de-a doua nu s-ar putea spune același lucru. Dacă însă aruncăm o privire în mintea copiilor, s-ar putea să ne schimbăm perspectiva.
În prima familie, așa-zișii copii ”buni” poartă în ei o serie de emoții pe care le țin ascunse nu pentru că își doresc, ci din nesiguranța că nu vor fi acceptați așa cum sunt. Au senzația că dacă și-ar expune trăirile, fie de furie, sațietate sau plictiseală, părinții n-ar putea găsi resursele necesare pentru a face față realității lor, ceea ce îi obligă să-și reprime pornirile instinctuale, organice. Cauza? Orice remarcă a adulților ar putea fi dureroasă, dacă nu chiar devastatoare, sau cel puțin asta își imaginează ei.
sursă foto: thebookoflife.org
În cea de-a doua familie, copiii pe care am fi tentați să-i numim ”răi” sunt foarte sănătoși (robuști). Ei chiar cred că își pot numi mama ”idioată inutilă” pentru că, în adâncul ființei lor, știu că ea îi iubește și că puțină obrăznicie nu va știrbi cu nimic afecțiunea ei. De asemenea, sunt conștienți că tatăl nu se va supăra și nici nu va lua măsuri pentru că a fost ironizat. Atmosfera e caldă și destul de puternică pentru a camufla agresivitatea, furia, dezamăgirea sau limbajul inadecvat.
Să tragem concluziile, care vi se vor putea părea neașteptate: copiii ”buni” vor întâmpina greutăți în viața de adult, mai ales în ceea ce privește obediența excesivă față de ceilalți, rigiditatea, conformismul, lipsa de creativitate și o conștiintă fragilă care poate duce inclusiv la sinucidere. În schimb, copilul ”bun” va deveni un adult sănătos, înzestrat cu forța de a rezista eșecului, flexibilitate și stimă de sine.
Ceea ce numim copii needucați e tocmai o explorare timpurie a independenței și a autenticității. Fiind copii rebeli, ne putem permite să fim mai creativi, având libertatea de a experimenta lucruri pentru care nu avem întotdeauna aprobarea celorlalți, așa încât nu e nicio catastrofă în a greși sau a te pune în situații ridicole. Lucrurile se pot repara, se pot îmbunătăți. Acceptând și conștientizând propria noastră sexualitate, nu ne va mai fi dificil s-o expunem partenerului. Vom putea admite critica celorlalți și vom fi capabili să decelăm adevărul de răutate.
Ar trebui să vedem mai degrabă partea sănătoasă a lucrurilor când vine vorba despre copii obraznici, câteva scene inadecvate sau ridicări de ton – și, prin comparație, să evităm persoanele inhibate sau pasive. Iar în timpul unor momente de fericire să ne simțim recunoscători că, undeva în trecutul nostru, a existat cineva care să ne privească așa cum suntem, să ne înțeleagă în profunzime și cu toată dragostea ieșirile neplăcute.
Pe Alain în găsiți cu totul aici.
Traducerea și adaptarea, Teodora Ancău.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
