Nu mi-a plăcut niciodată să fac fotografii, adică să fiu model pentru un fotograf. Habar n-am de unde mi se trage, dar de când mă ştiu eram terminată în momentul în care trebuia să stau frumos la poză. Şi fiindcă mă enerva teribil chestia asta, ieşeam de fiecare dată precum soldaţii din primul război mondial – drepţi şi cu mâna pe o vipuşcă imaginară.
Ca să nu mai spun de fotografiile făcut pentru buletin. Când mă trezeam cu nişte lumini în ochi mai ceva ca la un interogatoriu, rezistenţa mea eroică se termina în momentul în care pozarul îmi spunea să ţin ochii deschişi. Atunci clipeam, iar rezultatul era imaginea unui om adormit. Nimeni nu mi-a sugerat că aş putea purta ochelari, ca să pot face orice vreau în spatele lentilelor.
În schimb, iubesc enorm arta fotografică şi sunt topită după fotografii. Ale altora, fireşte. Cumva, trebuia să existe o compensaţie sau o răzbunare din partea peliculei ori a pixelilor. Dacă nu suport să mă fixeze careva prin lentila aparatului, măcar să tânjesc după imaginile pe care le surprind.
Prin însăşi meseria mea văd zilnic sute de imagini. Unele frumoase, altele fabuloase, altele deloc expresive. Mă rog, produsul final ţine şi de fotograf, şi de aparat şi de tot felul de factori externi. Ce n-am priceput niciodată este atitudinea majorităţii oamenilor la poze. Cei mai mulţi, fie doamne, fie domni, au capetele aplecate în poze. Mă refer la fotografiile în care subiectul ştie că va fi imortalizat. Toţi zâmbesc cum reuşesc şi îşi îndoaie gâtul, de parcă ar avea torticolis.
Specialiştii în comunicare non-verbală vor sări cu explicaţii despre limbajul trupului care exprimă poate o timiditate, poate o nesiguranţă sau un refuz tacit de a apărea în poză. Dacă este aşa, de ce acceptă să fie fotografiaţi? S-or fi uitat prea mult la Turnul din Pisa? Explicaţia cu timiditatea nu ţine fiindcă am văzut şi chipuri vesele care apar în fotografii tot cu capul la 45 de grade. Şi pentru că ori de câte ori nu pricep ceva caut răspunsuri, cine mă ajută va primi premiu un portret făcut de mine, în care am să insist să ţină capul drept. Sau poate doar uşor înclinat, dar nu la jumătatea unui unghi drept.
Citiţi şi
Filmul despre Nora Iuga, poeta interzisă pentru „erotism morbid”
Dragostea poate fi o dependență
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
