Oamenii stupizi ar zice că aşa e frumos, dar, întrucât e vorba de oameni stupizi, nu ne vom sinchisi de părerea lor. După cum nu ne vom sinchisi nici de părerea acelor doamne care spun că încântătorul lor soţ le aduce şi acum, la 30 de ani de la căsnicie, ofrande de flori cel puţin o dată pe lună şi că acestuia nimic nu îi face mai multă plăcere decât să le ofere.
Asta întrucât, pentru aceşti bărbaţi pasionali, florile şi-au pierdut demult semnificaţia reală. Pentru aceştia, să-i dea soţiei o plasă cu cartofi sau un buchet de flori e cam acelaşi lucru, chiar dacă, aparent, lucrurile stau altfel. De aceea le şi cară până acasă fără urmă de emoţie. De aceea, de multe ori, florile sunt oferite la pachet cu cartofii.
-Uite, iubita mea soţie, am cumpărat cartofi! Şi flori!
Iar soţia, roşind ca o şcolăriţă, îl loveşte tandru în piept:
-Oo, adorabil nebun ce eşti! Eu te trimit după flori, că s-au ofilit în vază, şi tu, poftim, mi-aduci şi cartofi! Acelaşi romantic incurabil ai rămas de când te-am cunoscut acum juma’ de secol!
Aşadar, nu, cei care ne interesează pe noi sunt bărbaţii care, în clipa în care se nimeresc cu un buchet în mână, se întreabă îngroziţi: cine a inventat supliciul acesta?
Un prieten îmi spunea că el, când trebuia să ofere flori, le îndesa în rucsac şi le scotea cu o sută de metri înainte de destinaţie. Am multă simpatie pentru acest tip, deoarece, de atunci încolo, această idee sublimă am pus-o în practică şi eu de nenumărate ori.
De ce? E mult mai comod.
Rareori am văzut bărbaţi cu un buchet în mâini care să se simtă în largul lor. Zici că i-ai electrocutat sau că le-ai fi sudat în palme un drug de fier. Sau o drujbă. Îndată ce se trezesc cu florile asupra lor, nu ştiu cum să se descotorosească mai repede de ele. Sunt neajutoraţi de parcă ar ţine în braţe un bebe ce tocmai s-a uşurat pe ei. Speriaţi, se uită-n stânga şi-n dreapta cu nervozitate, le e teamă să fie surprinşi de vreun cunoscut cu buchetul la purtător. Orice, numai asta nu.
Dacă merg la o întâlnire şi trebuie să ia autobuzul sau metroul, senzaţia de jenă se amplifică. Stau cu privirea în pământ, nu care cumva să atragă atenţia. Iar drumul până la destinatar, în asemenea clipe, pare mai lung decât călătoria lui Marco Polo.
Bărbaţii care îl zăresc clatină din cap cu compătimire.
-Ţi-a venit şi ţie rândul, huh?
Iar purtătorul de flori, dacă le-ntâlneşte privirea, dă din cap jenat şi îşi mişcă maxilarul într-un zâmbet silit.
-Well, cu toţii trecem prin asta, nu? pare a zice mutra lui.
Dap, şi nu există o singură școală care să te învețe cum să plimbi florile prin oraș. Eşti pe cont propriu. Descurcă-te!
Nu acelaşi lucru, în schimb, se va petrece cu femeile care zăresc un tip cărând flori după el cum făcea Sisif cu pietroiul. Dacă respectivul e şi pus la punct şi mai deţine și un aer din ăla de băiat cuminte, un suspin nostalgic va fi cât pe ce să le scape de pe buze. Inima cu siguranţă le va palpita mai puternic. Emoţiile se vor succeda. Ah, cine-o fi fericita? Cum o arăta? Oare e conştientă de ce o aşteaptă peste o oră? Întrebările curg una după alta şi, pe negândite, le împing către vremurile când şi ele erau curtate cu flori. Oare s-or mai întoarce vremurile alea?
Treaba e că, din perspectiva lor, să tot fie împânzită omenirea cu asemenea bărbaţi. Dintre care unu-doi să le dea și lor târcoale. Dar să fie așa, mai finuți, nu ciobani de modă veche ce vin-acasă cu flori doar când se cherchelesc.
Nu mai pomenesc de senzația aceea de stânjeneală când te apropii de taraba cu flori. Oare ce flori să cumperi? Și câte? Iei mai multe alandala, șapte flori de nouă feluri sau aceeași floare în enșpe nuanțe? Cum e indicat? Că fiecare floare și fiecare culoare semnifică ceva pe limba ei, iar dacă te iei după persani, cu câteva flori bine alese ai putea comunica o întreagă epistolă din vorbe parfumate! Şi dacă te-ai încurcat cu vreo poliglotă, care stăpâneşte nu doar franceza şi spaniola, ci şi limbajul delicat al florilor, te trezeşti că i-ai transmis involuntar o misivă despre caracterul tău frivol şi gelozia ta de nestăpânit, când, în fapt, tu nu urmăreai decât să o pui subtil în temă cu endless-ul simţămintelor tale puternice!
Deci, cum procedezi?
Fără discuție, cei mai fericiți sunt bărbații care, printr-un noroc chior, aud întâmplător preferințele ei. Spre exemplu, le ajung la urechi că-i plac trandafirii japonezi. Sau magnoliile. Sau păpădiile. Perfect.
Atunci, nu mai ești nevoit să stai ca prostu’ în fața tarabei până se lasă înserarea, incapabil să te decizi ce să alegi. Nu, știi din prima. Dați-mi o legătură de crizanteme! Sunt proaspete? Cu verdeață, da! Şi câteva rămurele cu floricele albe, fie! Nu, nu vreau un coș cu mai multe tipuri de flori, că-i plac crizantemele, n-auzi? Da, știu că mi le dai ieftin ca să fac un cadou frumos la don’șoara, dar, nu, mulțumesc! Bagă acolo ce ți-am zis, șapte crizanteme cu de toate!
-Vai, ce atent e iubitul/soțul/prietenul meu, mi-a oferit iar crizanteme! se va lăuda ea a doua zi prietenelor care, de ciudă că nu au și ele un prieten/iubit/soț la fel de atent (în caz că au unul), își vor vârî unghia în gât.
Hei, normal că ți-a făcut iar cadou crizanteme, dar e în interesul lui! Altfel, ar avea numai discuţii jenante cu vânzătoarea:
-Ştiţi, aş dori un buchet de flori pentru prietena mea! Ce îmi recomandaţi?
-Foarte frumos, va recita zâmbitor duduia de la florărie poezia. Ce îmi puteţi spune despre ea?
-Păi, e cam atât de înaltă, e şatenă…
-Nu, voiam să ştiu ce flori preferă…
-Aa, flori… nu ştiu, d-aia am venit aici, nu? Să-mi spuneţi dvs…
Şi, ca un făcut, după zece minute, ieşi trăgând după tine un maldăr de flori. Rareori recunoşti vreuna din aranjamentul complicat în care le-a distribuit tipa. Însă tot ea te-a asigurat că vei face impresie. Garantat. Îţi mai revine suflul oleacă. Apoi treci pe lângă vitrina unui magazin şi-ţi dai seama că arăţi cu coşul ăla în mână ca Scufiţul Roşu. Şi te întrebi: nu era mai bine să-i fi luat un buchet simplu? Poate unul cu trandafiri? Roşii? Dar nu e, totuşi, prea devreme pentru trandafiri roşii? Dar nu e, totuşi, prea devreme pentru flori?
Moment în care te mai uiţi o dată-n vitrină: da’ cu ce-am greşit? Da’ ce mi-a venit să-i iau flori? Da’ de ce oferă bărbaţii flori femeilor?
După care o vezi pe ea şi parcă înţelegi de ce.
Până ce ajungi iar la momentul în care florăria îţi face cu ochiul şi o iei de la capăt: da’ de ce oferă bărbaţii flori femeilor ?
Iac-aşa!
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
