Maria cu Daniel s-au logodit. Ramona și Adi se căsătoresc pe 27 august. Și, ai văzut? Oana a născut, tocmai ce-a pus o poză din spital. Și fetița Elenei e o dulce, are aproape trei ani și cred că a fotografiat-o cu toate mutrișoarele posibile. Și soră-ta tocmai te-a sunat să-ți spună că e însărcinată, așteaptă al doilea copil. Pam-pam.
Multe evenimente din-astea pe metrul pătrat de Facebook. Parcă în fiecare zi se mai ia unu cu unu și doi devin trei. Colegi de liceu, de facultate, ori prieteni de aceeași vârstă. Mâini cu inele preafrumoase, poze splendide de la nuntă, sute de like-uri și comentarii cu urări de bine și, iată, prietenii tăi cei mai buni tocmai și-au cumpărat prima lor casă! Te bucuri pentru ei, cu adevărat, ți-s oameni dragi și prieteni vechi. DAR.
Spune-mi, ca între fete, nu-i așa că ai simțit de câteva ori și că-i invidiezi? Sunt sigură că nu-s doar eu în barca asta. Fetele singure le invidiază pe cele care-s într-o relație. Fetele care au un prieten le invidiază pe cele care se logodesc (cu atât mai mult cu cât poate sunt de mai puțin timp într-o relație). Alea logodite se uită peste gard la cele măritate. Cele măritate simt brusc că vor și ele un copil. (Iar alea cu copil se uită uneori cu jind la fetele singure, dar asta este altă poveste).
Știu exact cum e. Fiecare dintre noi am simțit, precis, că undeva, ca o boare de vânt, momentele frumoase din viața celorlalți ne ciocăne un pic în creier și pentru o fărâmă de timp simțim că viața noastră stă în loc. ”Iaca, n-ai fost și tu în stare să faci o logodnă, o nuntă, un copil, doi, acolo.” Fix așa, de parcă baba de la cinci s-a mutat în capul nostru preț de-un gând. Și nu mai termină de bodogănit.
Chestia e că încă nici nu-mi doresc și nu ne dorim toate astea, nu acum. Cândva, da. Dar nu acum, bre! Acum avem alte planuri, alte vise, alte fericiri de trăit. Așa că firimitura aia de invidie pe care am simțit-o uneori n-are niciun sens. Nimic n-o explică. Nada. Nothing. Te-ai simțit și tu la fel, nu-i așa?
Află că nu ești de vină. Și nimeni din lista ta de prieteni. Nici chiar baba de la cinci. În creierul tău vorbește, de fapt, o altă babă, pe numele ei scurt: Evoluție. (Și când vorbesc la persoana a II-a singular, vorbesc de fapt și cu tine, și cu mine). Așadar, ne batem cu milioane de ani de evoluție. Și, mai e ceva, toată lumea care trece prin aceste hotare ale vieții, e, brusc, în centrul atenției. Aș!, vrem și noi să fim în lumina reflectoarelor, dar asta nu-i un motiv să apăsăm pedala de accelerație. Căci soțul și copilul rămân mulți ani după ce toți oaspeții s-au risipit pe la casele lor, iar noi trebuie să fim pregătite pentru asta.
Care a fost prima lecție din anii de școală? Să intrăm în competiție cu colegii noștri. Dar nu mai suntem la școală, așa că fă un pas înapoi. Viața nu este o cursă. Scopul nu este să ajungi prima la linia de sosire. Nu câștigi nimic grăbindu-te, ba din contră, de cele mai multe ori pierzi mai mult decât ai. O singură zi fericită, ziua nunții, nu înseamnă că ai semnat un contract cu fericirea ”până la adânci bătrâneți”. Pe termen lung nu ziua nunții e cea mai importantă, ci cum îți croiești căsnicia. Pe termen lung trebuie să-ți răspunzi corect la întrebarea: ”Sunt pregătită să fiu mireasă sau sunt pregătită să fiu soție?” – căci e o mare diferență. Încearcă să iei decizia pe care ai lua-o la 40 de ani, nu cea la care visai la 15 ani. Încearcă să-ți planifici mai degrabă viața de după, decât să-ți planifici nunta.
O relație cere mult de la suflet. Nu e vorba doar despre a găsi omul potrivit, e vorba și despre a fi tu omul potrivit. Și, sunt sigură, știi și tu foarte mulți oameni care s-au întors ”de dincolo” înfrânți: divorțuri, certuri, copii care se împart la doi și tot așa. Oameni care nu au înțeles pe de-a întregul ce înseamnă ”pentru tot restul vieții, la bine și la rău”. Oameni care nu au înțeles la 24 de ani că ar trebui să simtă la fel sau chiar mai mult și la 42 de ani.
O prietenă îmi spunea: ”Când m-am căsătorit, am primit multe priviri geloase și mici remarci pline de invidie. Fetele din jurul meu poate nu știau, dar, deși e ușor și fain să te măriți (n-aveți nevoie decât de-un inel și-o petrecere), căsătoria înseamnă de fapt multă muncă. Iar cu copiii e mult, mult mai greu. Foarte puțini reușesc să ajungă la linia de sosire împreună. Eu n-am reușit.”
”Împreună” ăsta e un cuvânt foarte mare. Și cere maturitate, cere devotament, cere sacrificiu. ”Împreună” ăsta nu se face pentru că ”Iaca s-au căsătorit Rodica și Marius, e rândul nostru acum”. ”Împreună” ăsta se construiește în timp. Timp pe care îl ai acum cu duiumul. Așa că zâmbește. Fii alături de prietenii tăi care trec prin aceste momente, ajută-i cu tot ce poți. Și bucură-te de viața ta, în stadiul în care e ea acum, că-i perfectă! Explorează, apropie-te de omul care vrei să devii, îndeplinește-ți visurile. Îmbrățișează fiecare clipă, călătoriți, trăiți-vă aventurile, cunoaște-l, adună amintiri și lecții despre voi. Sunt unii dintre cei mai frumoși ani din viața voastră. Trăiți-i pe îndelete.
Când veți fi pregătiți, se va întâmpla. Și va fi al naibii de fain.
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
