Îndrăgostirea topește egoismul și hachițele și pofta de autocompătimire sau lauda de sine.
Un îndrăgostit se comportă fără greșeală.
Practic, seducătorul mimează comportamenul îndrăgostitului, fără să fie. Arta seducției are reguli clare și un protocol care nu poate fi eludat.
O relație profundă se formează în timp, nu se negociază de la prima întâlnire. Orice ființă umană e avizată că debutul unei relații este pur și simplu un ”apetizer”, e paharul cu vin pe care îl bei înainte de masă, nimeni nu ia de ”etern” sau ”realist” momentul de început, dar ritualul curtării e esențial.
Sunt culturi în care este nelipsit și sub spectrul cuplurile nu se destramă atât de rapid ca în lumea occidentală în care se sare ”pragmatic” tocmai peste această etapă. Pasiunea erotică este activată prin seducție. Femeile, într-o mai mare măsură decât bărbații, sunt dependente de ritual.
Seducția e un preludiu al relației și un mod de a fixa sentimentul într-o zonă mai degrabă erotico-estetică decât moral-utilitară. În tot cazul e un mod de a fixa sentimentul. Bărbații zic, pragmatic: păi, de ce nu putem sări peste această etapă? Uite că au sărit-o unii, pragmatic, în occident și cuplul nu mai e menținut de nimic. Ritualul contează. Nimeni nu își face iluzii că lucrurile vor trena la nesfârșit ca în perioada de grație. Însă în ”paradis” se formează sentimentul. Dar aceea etapă, scurtă, plină de fantezie și frenezie asigură longevitatea relației.
Altfel rabzi slăbiciunile, crizele și defectele cuiva de care ai fost îndrăgostit sau durerea, accidentele, neplăcerile într-o relație cu un om care înseamnă totul pentru tine și care te-a emoționat, răvășit, cucerit și altfel le înduri într-o relație care a fost de la început lipsită de orice adâncime erotică sau estetică, care a fost plată, rațională, realistă. Faptul că se cade din rai nu șterge memoria raiului, asta nu prea înțeleg contemporanii în occident. Ritul nupțial e vital la toate speciile din acest motiv, el creează conexiunea dintre doi indivizi. Comunicarea colocvială sau stabilirea rațională a motivațiilor unei relații nu sunt criterii care să asigure ceva în plan amoros. O relație nu poate funcționa pe termen lung, dacă doar creierul recent o gestionează. Natura arhaică și creierul reptilian au nevoie de acest ritual pentru a se atașa de un partener, pentru a vedea în el ”perechea” lui naturală.
Foto: Dina Oganova
Cuplurile tradiționale au o durată de viață tot mai scurtă și aici. Cuplul-pragmatic, cuplul-de-consum, cuplul-de-compromis, cuplul-de-blazați sunt tot atâtea ipostaze are raționalizării dorinței. Raționalizarea coincide cu neutralizarea ei. Acest fenomen este o reiterare, în termeni ceva mai depravați și mai relaxați, mai boemi, a cuplului ”aranjat” pe criterii nobiliare sau în virtutea unor interese comunitare, familiale, materiale etc.
Citește și O femeie nu se cucerește cum ai sparge o poartă cu ranga
Evident că bărbatul din pielea seducătorului nu e totuna cu rolul pe care îl joacă. Evident că acest ins invulnerabil, plin de farmec, stăpân pe el, calm, cald, atotrăbdător nu există. Un spirit contemporan nu prea poate înțelege cum de jongleriile unui personaj imaginar pot face o realitate mai consistentă, cum de un vis nerealist poate face o relație mai vie, mai durabilă, mai rezistentă la încercări și se va pripi să numească acest vis o iluzie. Nu este o iluzie, este seva oricărui sentiment. Seducătorul, tocmai pentru că întruchipează un bărbat mitologic și ideal, face femeia să i se dăruiască instinctiv. Ea nu va ști niciodată dacă s-a dăruit zeului sau omului, dar simpul fapt că omul poate întruchipa, îndrăgostit fiind ori inspirat de febra instinctului, un zeu, e o dovadă că o parte din el poate închipui și atinge sublimul, asemeni sportivilor sau artiștilor de performanță care depășesc limitele umanului. E firesc să ne îndrăgostim de performanță, de sublim. Nu e o minciună și nu e o iluzie acel bărbat. Nici marii sportivi nu sunt capabil 24 de ore din 24 de acea performanță.
Un alt motiv pentru care bărbații nu își mai pun problema seducției este și că nu sunt siguri că vor cu adevărat o femeie și nu știu ce să facă apoi cu ea, odată îndrăgostită. E o comoditate.
Faptul de a menține relațiile ”la apă mică” în cele din urmă le ruinează. Oamenii au nevoie să își conecteze destinele la un substrat de trăire mitologică să conecteze realitatea la fantezie, să o supradimensioneze.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce pierdem de când nu mai citim
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
