“Tu, mamă, iartă-mă”… Aşa spune cântecul şi asta spun şi eu. Iartă-mă pentru fiecare clipă în care am fost atât de egoistă şi nu mi-am ţinut drumul, gândindu-mă doar la cum să scurtez, fără să ascult. Iartă-mă pentru toate, toate la un loc şi fiecare în parte.
Iar tu, tată, sper că eşti mândru. Am învăţat de la tine să fug din faţa furtunii, prefăcându-mă că sunt curajoasă. Am văzut cum poţi arunca cu bolovani în oameni, prefăcându-te că sunt flori. Şi am învăţat să beau. Şi nu în sensul bun. Am vrut să te fac mândru şi am băut. Am băut mult, pentru că voiam să fii cel mai mândru. Am băut pentru că asta îmi oferea acea căldură pe care ar fi trebuit să mi-o ofere îmbrăţisările tale, îmbrăţisări pe care le-ai amanetat pentru pofte carnale, trecătoare. Am băut până am uitat, până când am negat tot ce ştiam.
©Rogier Houwen
Cumva, am ajuns acasă. Speram să fii acolo, să mă pot uita în ochii tăi şi, împleticindu-mă, să îţi spun:
“Acum eşti mândru? Vezi, sunt ca tine. Acum o să spui că sunt fata ta, acum o să îţi pese? Mă vei iubi?”
Dar nu erai acolo, era doar pustiu. Pustiul din mine era atunci tangibil şi înfiorător de rece.
Eram băută, aşa cum ştiam de la tine, dar eram curajoasă, ca mama, atunci când a decis să plecăm din viaţa ta. Eram curajoasă şi aş fi putut să te întreb, să ţip, să-ţi arăt cât de fatală a fost absenţa ta.
Să-ţi arăt că am crescut, că sunt majoră, că ştiu să mă leg la şireturi, să fierb orezul şi să apreciez o carte bună. Datorită ei… Să îţi spun că nu ştiu cum ar trebui să iubească un bărbat, că nu ştiu să spun NU şi că îmi e teamă că ţi-aş putea semăna.
Să te întreb unde ai fost? Unde erai când bărbaţii mă dezbrăcau din priviri, zgâriindu-mă până la sânge? Unde ai fost când nu am vrut să fiu atinsă şi, totuşi, am fost folosită? Pe unde umblai când eu aveam încredere în persoanele greşite? De ce nu mi-ai spus cât de tare doare să îţi fie rupt sufletul şi de ce nu mi-ai spus că nu există medicament pentru dorul de iubire? Eu l-am căutat în paturi şi braţe obscure.
De ce nu m-ai vrut? De ce?
Am băut pentru că am crezut că acolo e cheia dorului. Am vrut să ştiu tu de ce o făceai. Dar tot ce am înţeles e că tu erai rănit şi alcoolul te ajuta să uiţi. Nu voi mai bea, nu îţi mai dau voie să te joci cu mine. Trebuia să ne jucăm cu jucării, nu cu sentimente…
Tu ai ordin de restricţie în viaţa mea. Iar tu, mamă, iartă-mă…
Guest post by Georgiana Bighescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
