Pentru că orice relație are o perioadă de doliu. Daca nu o respecți, pe lângă suferința ta proprie, care crește cu fiecare dată când îți dai seama că în acel pat e acum alta, la acel cuptor îți face alta o prăjitură, în această casă alta face curățenie, distrugi un suflet nevinovat pentru durerea ta. Ai fost liber să pleci din relația adictivă cu fosta, dar dacă ai ales să rămâi, responsabilitatea îți aparține! Nu e actuala responsabilă pentru indecizia sau frica ta de a rămâne singur!
Pentru că egoismul tău va fi pedepsit într-o zi. Clădindu-ți fericirea pe nefericirea altei persoane, nu faci decât să revolți îngerii. Dumnezeu ne-a creat să ne iubim unii pe alții, nu unii da, iar alții…
Pentru că, în timpul depresiei tale devenită cronică, erotismul te împinge spre o altă femeie, dar dependența de fosta te împinge spre trecut. Până nu închei cu el, nu vei afla ce înseamnă o nouă iubire, ci doar o nouă pasiune. Femeia n-are nici o vină pentru că tu vrei sa scapi de obsesia fostei folosindu-te de sufletul celei noi. Nu uita ca există un Dumnezeu care răsplătește după faptă. În afara Lui, nimeni nu are dreptul să ne provoace suferință. Iar a Lui e constructivă. A ta e distructivă!
Pentru că dragostea adevărată se instalează în sufletul unde e loc. Dacă al tău e ocupat de obsesia pentru fosta, actualei îi rămâne să alerge dintr-un loc in altul: azi te doresc, mâine mă întreb ce cauți aici, poimâine îți fac curat în camera de oaspeți și așa mai departe.
Pentru că obsesia ta pentru fosta trebuie vindecată, nu bandajată cu actuala! E ca și cum ai lua alcool peste un antidepresiv, crezând că alcoolul va grăbi vindecarea ta. Alcoolul cu pastile duce la nebunie curată. Să folosesc termeni în care vorbește toată lumea. Care a fost efectul? Ai sadit rău pentru tine și pentru cei din jur. Pasul următor? Spitalizarea ta. Pasul următor în relația cu actuala? Spitalizarea ei. De ce să merite ea asta? Cu ce ți-a greșit? A apărut în viața ta. Atât! De ce nu ai lăsat-o să-și vadă de drum până îți trecea ție dependența de fosta? Da, știu, din egoism. Dar pentru el ești responsabil tu! Asumă-ți!
Pentru că puterea unui bărbat constă în a reuși să iubească o femeie, nu să o facă pe ea să-l iubească!
Să fim umani, roata se întoarce, fi-va ea și pătrată!
Cu asumarea supărării bunului meu prieten pentru ce am scris, dragul meu, prietenia cu mine nu te scutește de a-ți plăti greșeala! Femeia aceea n-are nici o vină! Și eu sunt femeie, nu uita!
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.