Psihopaţii îi mint în mod patologic pe ceilalţi în legătură cu aproape orice ţine de trecutul, prezentul şi viitorul lor. Este posibil ca fiecare minciună pe care o descoperiţi la psihopatul din viaţa voastră să fie doar vârful aisbergului. Pregătiţi-vă pentru scufundarea Titanicului.
Ar putea să îţi spună ţie sau familiei lui că lucrează undeva, când de fapt el lucrează în altă parte sau este şomer. Ar putea să îţi spună că este bogat, când în realitate este sărac lipit. Ţi-ar putea ţine predici despre fidelitate şi încredere şi să se vadă, în acelaşi timp, cu alte femei. Ar putea să îţi spună că partenera lui este rece, frigidă şi dezinteresată de el sau de relaţie, când de fapt el este cel care o neglijează, se joacă de-a „cald-rece” cu ea pentru a o manipula şi în acelaşi timp face orice să o înşele, să îi submineze încrederea în ea şi să o distrugă. Ar putea să îţi spună că e în căutarea unei slujbe în oraşul în care locuieşti pentru că vrea să fiţi împreună, dar să caute în acelaşi timp slujbe în mai multe oraşe, doar pentru a te ţine în cele din urmă departe de prieteni şi familie. Ar putea să îţi spună că nu te-a înşelat niciodată, ceea ce ar fi pentru el doar un joc de cuvinte, pentru că, într-adevăr, toate celelalte femei au fost pentru el prietene cu beneficii. Ar putea să îţi spună că fosta lui iubită l-a înşelat şi l-a părăsit, când de fapt el a fost acela care le-a înşelat pe toate femeile cu care a fost şi nu doar o dată, ci de nenumărate ori, şi le-a părăsit după ce s-a folosit de ele. Şi, în cazurile cele mai rele, ar putea să se arate ca fiind un bărbat cinstit, când de fapt, în secret, comite fraude, violuri în serie sau chiar crime. Dar nu trebuie să îţi iasă din minte: ce nu ştii despre el şi ce te face el să crezi că e adevărat te poate răni şi te va răni. Nu are prieteni, ci doar oameni de care se foloseşte şi care devin alibiuri pentru minciunile lui. Minciuna îi hrăneşte narcisismul. Deformându-le celorlalţi percepţia asupra realităţii, capătă un fals sentiment că este mai deştept decât ei.
Din moment ce psihopaţii se scaldă în ape tulburi, în dezonoare, cruzime şi perversitate, le face plăcere nu doar să mintă, ci şi să le sădească îndoiala în suflet celor pe care îi mint. Lasă mici „dovezi” ale infidelităţii la vedere, ca de exemplu o sticluţă de şampon sau alte mici accesorii de-ale prietenelor lor. Când sunt luaţi la întrebări, sunt mai mult decât încântaţi să ofere informaţii false. Cu siguranţă aţi auzit de criminalii în serie, psihopaţi care iau obiecte de la victime, brăţări, inele sau elastice de păr ca „trofee”, pentru a-şi aminti de crimă. Semnele infidelităţii sunt micile suveniruri ale dependentului de sex. Indivizilor cu asemenea deviaţii le place să trăiască periculos. La fel cum criminalii în serie se joacă de-a şoarecele şi pisica fie cu poliţia, fie cu presa, la fel şi psihopaţii afemeiaţi se joacă de-a „prinde-mă, dacă poţi” cu soţiile sau prietenele lor. Ar putea foarte bine să stea la calculator, faţă în faţă cu soţia lor şi să trimită în acelaşi timp mesaje erotice amantei, pretinzând că lucrează sau caută ceva pe internet. Ar putea să fie într-un hotel cu amanta şi să vorbească la telefon minute bune cu soţia. Ar putea să răspundă la apelul de la amantă în timpul unei întâlniri cu soţia şi să pretindă că e sunat de cineva de la serviciu.
Psihopaţilor le face plăcere să mintă, pentru că minciuna le dă putere asupra celorlalţi şi pentru că îi incită riscul că ar putea fi prinşi. Singura problemă este aceea că riscurile sunt întotdeauna prea mici şi insuficient de palpitante. Riscul presupune ataşament faţă de oameni sau obiecte şi implică şi teama de a le pierde. Dar psihopaţii nu pun preţ pe nimic altceva decât poftele de moment şi pe nimeni altcineva decât pe ei înşişi. Dacă-şi pierd slujba, cu siguranţă vor găsi alta la fel de bună (chiar dacă e imposibil). Dacă pierd sume mari de bani, pot să se descurce binişor sau să-i escrocheze pe alţii. Dacă o îndepărtează pe parteneră de ei, pădurea e plină de uscături. Din moment ce mizele lor sunt atât de mici, şi fiorii pe care îi resimt fluctuează.
Minciuna îi face să se simtă puternici şi superiori. Nici nu mai e nevoie să adaug că, în realitate, minciuna şi decepţionarea nu sunt semnul unei prea mari inteligenţe. Sunt un simptom al lipsei de caracter. Dictatorii psihopaţi, precum Hitler, Stalin, Mao sau Ceauşescu nu erau indivizi din cale afară de inteligenţi. Erau în schimb manipulatori, oportunişti şi lipsiţi de scrupule. Dar e inutil să încerci să convingi un psihopat că este mai prejos şi nu mai presus de cei pe care îi foloseşte. Dacă îi evidenţiezi lipsa de caracter, şi reacţiile lui devin transparente. Când scapă cu o minciună, resimte o slabă satisfacţie. Când este prins cu minciuna, nu îi este ruşine. O maschează printr-o altă minciună sau, dacă nu are încotro, dă vina pe tine pentru că lucrurile merg prost sau te acuză că te comporţi exact la fel ca el. Deseori, chiar dacă psihopaţii cred că spun adevărul, de fapt mint, şi, aşa cum scriam într-un articol precedent, sunt incapabili de o gândire pe termen lung. Din această cauză, vieţile psihopaţilor sunt în general o înşiruire de cariere ratate, infracţiuni şi relaţii dezastruoase. Şi, pe cât de puţin îi deranjează pe ei, care trăiesc într-un dulce hedonism dionisiac, pe atât de mult îi incomodează pe ceilalţi oameni care îi cunosc.
Pentru a explica mai departe de ce şi cum mint psihopaţii în mod compulsiv şi cu o atât de mare lejeritate, voi face apel la cartea scrisă de Dr. Susan Forward, When your lover is a liar. Cartea ei face referire la multe tipologii de mincinoşi, dar un capitol este dedicat psihopaţilor. Autoarea îi descrie pe aceştia ca fiind cel mai dăunători mincinoşi şi confirmă că sunt singurii care nu pot fi schimbaţi. Psihopaţii nu spun minciuni simple, ci unele care fac cu adevărat rău. Minciunile care ne dăunează sunt spuse fie prin omisiune, fie cu intenţia voită de a face rău. Forward defineşte o minciună dăunătoare ca fiind „un comportament voluntar prin care o persoană fie prezintă informaţii importante într-un mod eronat, fie omite să le prezinte, cu intenţia de a ascunde adevărul referitor la anumite aspecte din trecutul, prezentul şi chiar viitorul său”. Autoarea scrie că atunci când un bărbat minte în legătură cu detalii importante care ţin de identitatea sau de intenţiile şi acţiunile sale, implicaţiile sunt următoarele:
1) el devine singurul deţinător al adevărului; 2) deţine controlul asupra evenimentelor din viaţa celuilalt; 3) cei care sunt păcăliţi nu cunosc informaţii importante, care ar putea avea un impact major asupra vieţii lor; 4) în consecinţă, cei pe care îi păcăleşte nu pot lua hotărâri în baza informaţiilor pe care el le furnizează (spre exemplu, nu îl pot părăsi) şi 5) cei pe care îi păcăleşte nu ştiu cine este el cu adevărat.
Psihopaţii încearcă să-şi nege sau să-şi minimalizeze înşelătoria atunci când sunt descoperiţi. Această strategie, spune Forward, este o componentă a tendinţei de dominare, care are implicaţii semnificative pentru partenera păcălită:
1) ea n-a văzut ce crede că a văzut; 2) nu a auzit ce crede că a auzit; 3) nu ştie ce a aflat de fapt; 4) exagerează, e paranoică, îşi imaginează lucruri care nu există; 5) cerându-i socoteală pentru minciună, creează de fapt probleme în relaţie; 6) ea este vinovată pentru că partenerul ei o minte; 7) şi ceilalţi oameni care încearcă să-l demaşte pe psihopat, dezvăluindu-i minciunile, pun de fapt în pericol relaţia.
Aceste tehnici de negare a minciunilor sunt la fel ca aruncatul gazului pe foc. O fac pe victimă să creadă că „a luat-o razna” şi că îşi imaginează lucruri care nu există sau care nu sunt adevărate. Iar asta întoarce realitatea pe dos şi substituie adevărul cu minciuna. Mai mult, duce la schimburi ai polilor de putere între partenerul onest şi partenerul mincinos. Mincinosul deţine controlul asupra relaţiei şi asupra percepţiei pe care partenerul o are asupra realităţii.
Prin urmare, minciunile dăunătoare sunt un joc al puterii, aşadar nu ar trebui să ne surprindă că psihopaţii, care trăiesc pentru a-i controla şi manipula pe ceilalţi, sfârşesc prin a deveni mincinoşi patologici, fără şanse de scăpare. Spre deosebire de celelalte capitole ale cărţii, în care Forward sugerează că o relaţie poate fi îmbunătăţită chiar şi în ciuda minciunii, în cazul psihopaţilor are un singur sfat – părăsiţi-i:
„Acest capitol face referire la scorpioni cu formă umană, a căror unică ocupaţie este aceea de a minţi continuu şi fără remuşcări. Le mint pe femeile din viaţa lor şi pe toţi ceilalţi. Le înşală pe femeile cu care sunt căsătoriţi şi pe care le iubesc, în mod repetat. Cea mai palpitantă experienţă pentru ei este aceea de a le orbi pe femeile care îi iubesc şi care au încredere în ei şi o fac fără să se gândească la ele chiar şi o clipă. Acest capitol face referire la acei mincinoşi pe care trebuie să îi părăsiţi imediat – sociopaţii”.
Forward explică mai departe că, din moment ce psihopaţii văd viaţa ca pe o luptă pentru putere, devin incurabil dependenţi de minciună ca de o formă de viaţă. Toţi experţii în psihopatie şi sociopatie sunt de acord că aceşti indivizi mint chiar şi atunci când adevărul i-ar ajuta să lase o impresie mai bună sau când ceea ce spun ar suna mai plauzibil. Spre deosebire de oamenii obişnuiţi, psihopaţii nu se schimbă. Iar explicaţia simplă pentru care se întâmplă acest lucru este aceea că nu vor să se schimbe şi nici nu pot să o facă. Aşa cum am văzut în articolele precedente, psihopaţilor le lipseşte un stimulent moral sau emoţional, care pe noi ceilalţi ne motivează să fim mai buni. Oricât de multă suferinţă le-ar provoca altora şi în oricât de multe necazuri ar intra din cauza propriilor minciuni, psihopaţii rămân mincinoşi patologici şi escroci întreaga viaţă.
Forward explică şi de ce psihopaţii nu îşi schimbă comportamentul: 1) nu simt ruşinea şi suferinţa, care pe alţi oameni îi motivează să fie cinstiţi; 2) nu respectă regulile niciodată şi, prin urmare, nu consideră că ar greşi cu ceva; 3) nu au suficientă profunzime emoţională pentru a-şi schimba în bine caracterul; 4) în căutarea neîncetată a stimulării, trăiesc pentru a încălca regulile, nu pentru a le respecta; 5) cred că sunt superiori celor pe care îi păcălesc.
Aş mai adăuga încă un punct la această listă: 6) psihopaţii cred că şi restul oamenilor sunt la fel ca ei, adică manipulează şi înşală, doar că sunt mai puţin inteligenţi şi adaptativi decât ei. Concluzia lui Forward este aceea că oricine îţi spune că un psihopat poate să devină un om cinstit şi fidel te minte. Tocmai de aceea, este foarte probabil ca psihopatul însuşi să promită unei alte persoane că se va schimba, cu atât mai mult cu cât încă mai are de câştigat de pe urma ei.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
