Când ești expat, treci prin mai multe etape emoționale, prima depinde de motivul pentru care ai plecat din țara natală.
La mine a fost entuziasm, liniște, eliberare – în prima etapă.
Mă găsesc acum, în preajma Paștelui, într-o introspecție profundă, stând în tihnă la soarele ce își lasă razele pe canapeaua noastră roșie din balcon… Și am închis ochii și în mintea mea au început să se deruleze amintiri de toate felurile, ca un film de prezentare al vieții mele.
Și deodată, m-am întrebat: “De ce mi-e dor?”.
Mi-am zis că aici am de toate, dar mai ales liniștea minții. Am verdeață, am soare, am ploaie, am poteci pe care să mă plimb, păsările cântă divin zilnic, mă plimb pe malul mării de câte ori simt nevoia, el e cu mine zilnic, pisicile noastre ne animează zilele și ne iubesc necondiționat, am o viață plină de nou, de provocări acceptate și bifate cu rezultate ce mă fac să fiu împlinită, dar… mi-e dor de cunoscut.
Mi-e dor de mirosul ierbii și al florilor din grădina alor mei, mi-e dor de câmpiile de lângă casele bunicilor, mi-e dor de liniștea de la țară, mi-e dor de momentele cu prietenii din România – cele cu râs și plâns, mi-e dor să cunosc toate cuvintele de care am nevoie să îmi exprim emoțiile, gândurile și mai ales… cunoștințele.
Mi-e dor să pot să fug în munți oricând simt și am nevoie. Mi-e dor să simt energia comunității în perioada sărbătorilor, să fim uniți de aceleași valori și obiceiuri în același timp.
Mi-e dor să am controlul pe care îl aveam acolo, chiar dacă el venea la pachet cu multă frustrare și neputință.
Da, recunosc, mi-e dor de cunoscut.
Iarba de aici miroase la fel, dar nu e încărcată cu aceleași simțăminte. Păsările cântă mai des și mai frumos parcă, dar nu îmi cântă viața cu toate amintirile. Oamenii zâmbesc mai mult aici și sunt mai relaxați, mai responsabili, dar nu ne cunoaștem și nu ne conectăm deocamdată așa cum mă conectam cu cei pe care îi știu de o viață…
Da, mi-e dor pentru că e normal să-mi fie. Mi-e dor pentru că 30 de ani nu pot fi în echilibru pe balanță cu numai câteva luni.
Mi-e dor pentru că amintirile mele au venit cu mine, nu au rămas acolo și ele au nevoie uneori să mă poarte prin locurile în care au fost create…
Mi-e dor pentru că am voie și îmi dau voie, pentru că cine sunt eu acum e rezultatul celor 29 de ani trăiți în România și nu am cum să nu simt acest dor.
Guest post by Anca Berbunschi
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
