Ne cunoaștem de ani de zile, timp în care ne-am împărtășit succese și eșecuri. Am fost acolo una pentru cealaltă, ne-am susținut, ne-am încurajat, ne-am sprijinit. De la prima notă de 4, până la prima dezamăgire în dragoste, de la prima demisie, la primul divorț, nu ne-am lipsit una alteia. Și nici la bucurie nu am tras chiulul, țopăind de nebune, îmbrățișate, pentru câte o veste bună. Dar asta a fost cândva…
În ultimul timp însă viețile noastre au evoluat diferit. Eu mi-am făcut o familie și o carieră, iar ea a rămas singură după divorț, blocată în același call center de acum 15 ani. Pentru mine nu s-a schimbat nimic între noi, însă ea este… să zicem, diferită. Acum îmi răspunde mai rar la telefon și când o face, ține să mă înțepe că eu sunt foarte ocupată și nu mai am timp de prieteni. E de înțeles, deși eu sunt cea care a sunat, iar dacă îi propun să ne vedem la o cafea, îmi reproșează că mie îmi dă mâna, dar ea nu are cu ce… și multe altele pe aceeași linie. Trist, nu? Cum să ajungă să te invidieze o prietenă atât de bună? Invidia aduce doar suferință. Izvorâtă din nevoia noastră de a ne compara tot timpul cu ceilalți, de a avea ce au ei și de a fi cum sunt ei.
Specialiștii sunt de părere că persoanele care invidiază sunt persoane cu o stimă de sine scăzută, complet nemulțumite de viața lor, nu au încredere în propriile forțe și de aceea tânjesc mereu după ce au alții. Iar frustrarea de a nu putea obține ce vor poate fi atât de mare, încât să le dorească răul celor pe care îi invidiază. Mai mult, acești oameni sunt stăpâniți de frică – de respingere, de viitor, de a nu fi acceptați sau respectați etc. Și, nu în ultimul rând, se pare că sunt caracterizați de o doză mai mare de lene, nefiind dispuși să iasă din zona de confort și să facă eforturile necesare pentru a-și depăși condiția și obține bunurile sau statutul la care râvnesc.
Iar când o astfel de persoană face parte din cercul tău de prieteni, e cu atât mai dureros… Acest sentiment parșiv subminează prietenia, afectând grav percepția despre sine, precum și relațiile cu cei din jur.
Dacă am suferit? Desigur… încrederea se câștigă în ani și se pierde în secunde. Dar nu am vrut să renunț. Am insistat să ne vedem și când, până la urmă, a acceptat doar să scape de gura mea, am pus degetul pe rană și am deschis discuția pe care ar fi ocolit-o toată viața. Deși știa destule secrete despre mine, i-am prezentat și partea mai puțin strălucitoare a „reușitelor” mele, dar și „nota de plată” a acestora. Mai mult, am încercat să-i sugerez câteva soluții. Pentru un boost de energie financiară, i-am recomandat să facă un împrumut, iar banii să-i investească în cea mai mare dorință reprimată a ei (cum ar fi o pasiune uitată) sau să-i dedice unei perioade de regăsire sau, de ce nu, unor cursuri de formare care s-o ajute, în sfârșit, să iasă din blocajul profesional. Cel puțin, eu așa am făcut în urmă cu ani, când am simțit că sunt în impas. Cu alte cuvinte, am încurajat-o să acționeze, să iasă din inerție și din comoditatea spectatorului pasiv. Iar dacă are nevoie de ajutor, aici sunt! Nu îmi permit să-i dau eu împrumutul, e drept, dar pentru asta sunt specialiștii, corect? Eu, însă, îi pot oferi sprijinul meu total, inima și brațele de prietenă…
A izbucnit în plâns, un plâns purificator, eliberator… și atunci am știut că totul era salvat! Vă voi ține la curent, pentru că simt că va fi bine. 🙂
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Andropauza (menopauza masculină)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
