Toate ne plângem și eu ma plâng des, mult prea des, de bărbați. Nu puține au fost momentele când i-am urât pe cei pe care i-am iubit. Pentru că ura, e un sentiment atât de aprig și de profund, încât în viața asta nu i-am urât decât barbații pe care i-am și iubit.
Ura este un sentiment mai selectiv decât iubirea, cred eu. Se spune ca “nici măcar iadul nu are furia unei femei sfidate”. Și totuși, acum, la început de an, le-aș mulțumi tuturor bărbaților pe care i-am iubit. Celor care m-au iubit. Celor pe care i-am ignorat sau i-am urât. Inclusiv celor care m-au părăsit. Și datorită lor sunt femeia pe care astăzi o aștern pe hârtie sub ochii voștri și pe care o văd zilnic în oglindă. Acum, după ce am iubit, am urât și iar am iubit.
După ce am trecut prin rai și prin iad și, de la agonie la extaz și înapoi, pot spune că bărbații sunt una din minunile existenței noastre femeiești. Că, fără ei, nu am avea pentru ce să fim frumoase. Nu am avea în ochii cui să ne oglindim. Nu am avea pe cine iubi. Nu am fi iubitele, mamele și soțiile nimănui. Nu am avea pe cine aștepta cu dragoste, nu am avea de cine să ne fie dor. Nu am avea pe umărul cui să ne sprijinim fruntea. Pot spune cu dragoste și convingere că viața nostră, sau a mea cel puțin, fară bărbați ar fi un pustiu sufletesc fară de sfârșit.
Femeile, poate mai mult decât bărbații au nevoie de apartenență. E firesc, ele sunt setate să nască și să crească puii de om. Și pentru asta au nevoie de siguranță, de cuib, de apărare. Apartenența și siguranța nu-i prea preocupă pe bărbați, dar atunci când iubesc, o înțeleg și o acceptă. Și ei au multe nemulțumiri, căci nici noi nu suntem, toate, niște minunate. Motiv pentru care și ei se plâng de noi necontenit, dar mai puțin vocal. Bărbații nu prea exceleaza la comunicare.
artwork by Sofiya Usach
Vocabularul lor e mai limitat, spun specialiștii și, oricum, ei nu se prea omoară cu exteriorizarea gândurilor sau a sentimentelor.
De ce iubim bărbații? Pentru că merită. Pentru că îi iubim de când îi purtăm în pântec. Pentru că le dăm naștere și îi hrănim strâns la sân. Și poate că, doar și pentru asta, bărbații ar trebui sa ne respecte și să ne iubescă mai mult. Poate că, doar și pentru asta, ar trebui sa fie mai îngăduitori cu noi, femeile.
De ce iubim bărbații? Poate pentru că, mame fiind, nu reușim să sădim în fiii noștri iubirea, gingășia și responsabilitatea pentru femeile ce vor veni ca iubite în viața lor. Și, simțindu-ne vinovate ca mame pentru nerușita noastră, le tolerăm și le înțelegem nepăsarea, abandonul sau neiubirea bărbaților care se perindă prin viața noastră. De cele mai multe ori, aratăm cu degetul către soacră și o înjurăm în gând că l-a crescut prost, egoist și insensibil pe fii-su. Când și noi, la rândul nostru, poate, perpetuăm modelul. De ce oare noi, mamele, nu reușim sa ne creștem fiii, așa cum ne-am fi dorit să fie iubiții noștri, dar n-au fost?
De ce iubim bărbații?
Cred că din același motiv pentru care și ei ne iubesc pe noi. Pentru că doar împreună alcătuim lumea. Pentru că unii fără alții nu am fi nimic. Pentru că ducem cu noi mai departe iubirea și rodul, așa cum marea își poarta valul.
Voi, dragile mele, de ce iubiți bărbații?
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
