“Nu È™tiu cum, dar mai toÈ›i bărbaÈ›ii cu care mă întâlnesc par speriaÈ›i de moarte, unii chiar îmi scriu după câte o cafea de recunoaÈ™tere că îi intimidez. Cum adică? Ce fel de bărbaÈ›i sunt ăștia?”
Mă uit la ea: e tânără (32), frumoasă, veselă, cu o minte brici, pe picioarele ei (foarte lungi), cu scopuri în viață și cu timpul bine organizat. Numai cât am stat de vorbă, câțiva masculi și-au sucit gâtul, iar ea e singură și percepută ca fiind intimidantă. Adică niște bărbați nu mai apucă să-și piardă capul după ea, că-și pierd înainte graiul, curajul, încrederea și cine mai știe ce altceva.
Și, cum citisem recent fix despre niște trăsături atribuite intimidanților, mi-am zis să aflu ce e dincolo de prima impresie pe care se pare le-o face bărbaților și care funcționează ca o barieră de care nu prea pot trece.
– Spui întotdeauna adevărul?
ZâmbeÈ™te. “Duh! Onestitatea rămâne totuÈ™i o calitate È™i nu un defect, nu? De ce ar intimida? Zic ce cred, fac ce zic. Știu mai multe daune provocate de minciuni decât de adevăruri.Â
– GăseÈ™ti soluÈ›ii când alÈ›ii încă se mai scarpină în cap? Asta cam deranjează…
“Pe cei ierarhic superiori nu-i deranjează nici spontaneitatea, nici inventivitatea. Ce pot să fac să nu-i supăr pe ceilalÈ›i?…Â
– “CelorlalÈ›i” le menajezi sensibilitățile, ca să zic aÈ™a?
“Nu taxez decât când chiar n-am încotro. Când “ceilalÈ›i” emit judecăți neplăcute, devin directă. Cu un strop de diplomaÈ›ie, dar fără echivoc.”
– Ai idei noi, care mai au È™i succes?
“Cam da. Intimidant până în măduva oaselor, nu? Nu ieÈ™i din zona de confort, nu faci nimic.”
– Nu eÈ™ti fan conversaÈ›ii mărunte, bănuiesc…
“Nu. Ghinion.”
– EÈ™ti hotărâtă când vine vorba să obÈ›ii ceea ce vrei…
“Și ce-i rău în asta? Nu înÈ›eleg cum e cu renunÈ›atul la ceva, doar dacă nu È›ine numai de mine. Or, cu bărbaÈ›ii este exact această situaÈ›ie. Nu poÈ›i construi relaÈ›ii doar în È™i după capul tău. Dar dacă nici nu treci de prima impresie, nici nu-È›i poÈ›i depăși propriile temeri sau nesiguranÈ›e, nici n-ai curiozitatea să descoperi ori, È™i mai simplu, nu È™tii nici tu ce vrei, ce au astea cu eticheta “intimidantă” pe care i-o pui unei femei. Mie, dacă îmi place cineva, îi arăt, îi spun, nu mă încurc cu jocuri de adolescenÈ›i. Asta nu strică ori alungă nici farmecul, nici misterul. Suntem mult mai mult decât prima impesie È™i pentru cei care sunt doar atât cât se vede la o primă întâlnire șansele chiar sunt puÈ›ine să nu fie intimidaÈ›i for ever.”Â
Măi, să fie! Mie chiar mi-a plăcut de fata asta È™i n-am găsit-o deloc intimidantă. Vouă nu vi se pare că parcă aÈ™ fi vorbit cu un bărbat de altădată, foarte miÈ™to? Bun, hotărât, cu principii sănătoase, cu umor, cu aÈ™teptări echilibrate raportate la sine, fără dublu standard. Hmmm… Ori criteriile astea sunt o aiureală, făcute de niÈ™te cercetători britanici plicitisiÈ›i, ori femeile È™i bărbaÈ›ii s-au schimbat foarte  mult. Și trăsături de personalitate care ar fi firesc să crească atracÈ›ie inhibă, iar sclipiciurile ce ascund goliciuni înspăimântătoare ale spiritului atrag ca lumina, fluturii.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
