Un pahar de Bourgogne, o siluetă la fereastra castelului şi vântul care mângâie vaporoasa rochie Chanel, părul parfumat discret şi perdeaua de mătase translucidă. Adierea e la fel de sexi ca atingerile trupeşti. El e sedus. Ea e mister.
Iubirea adevărată creează de la sine superbe momente unice. Sans effort. (îmi tot vin franțuzisme în minte și cred că înțelegeți de ce :)) E lipsită de manierisme şi odată inima atinsă de un coup de foudre dintr-o privire, atinsă rămâne fără de leac.
Pentru cei speciali şi norocoşi, senectutea îi prinde strâns îmbrăţişaţi ca la începuturi. Sunt foarte puţini. Dar sunt.
Pentru cei mulţi, însă, iubirea în monogamie decade în obişnuinţă şi resemnare, se pierde în tumultul cotidian, în tristeţi adânci, ori alege refugiul infidelităţii. Sub 1% din cupluri, cred, sunt fericite. Pentru că omit o întrebare esenţială: „Mă văd alături de el/ea la senectute?”.
De ce înşelăm? Ce este în neregulă cu noi? Ce este în neregulă în relaţia noastră? Cu cel de lângă noi?
Oh, şi câte răspunsuri putem da, dar nici unul sigur! Sau, dacă vreţi, nu există o formulă universală. En passant, poţi trişa de plictiseală sau din greşeală/prostie. De longue durée, poţi trăda pentru că iubirea a pierit şi nu poţi fără iubire şi fără să te dezvolţi alături de ea. Sau poţi alege calea secretelor epuizante pentru că nu a fost, de fapt, dragoste reală şi schimbarea e dificilă. Sau pentru că eşti un crai cronic sau o crăiţă plină de plăceri ascunse. Pentru că…Pentru că…
Aventura uneşte o relaţie tainică, o conexiune emoţională şi o alchimie sexuală. Este definiţia pe placul lui Esther Perel, terapist, autor şi speaker, invitată şi ea la TED Talks. Ca specialistă în relaţii, Esther reaminteşte că monogamia nu are nimic de-a face cu dragostea. Paf! Aşa cum nici aventura nu are de-a face cu sexul. Hmm!
Aventurile, crede Esther Perel, sunt despre dorinţa de atenţie, de a te simţi special şi important. Are noimă! Este povestea inimii care tânjeşte după iubitul/iubita care te ţine în aşteptare. Este o maşină de dorinţe, graţie incompletitudinii şi ambiguităţii. Poate fi! În monogamie, ai parte de siguranţă şi de predictibilitate, ceea ce anulează atractivitatea. O ştim cu toţii, dar uităm să evităm! Sau…?
Recrudescenţa stărilor negative în monogamie funcţionează ca săgeţile otrăvitoare aruncate în inimă. Or, nesiguranţa ademeneşte şi oferă, paradoxal, şi o linişte anume sufletului. Dorul nebun farmecă şi dă o stare pozitivă. Revederea stârneşte corpurile până la extaz şi asta e fantastic.
În cuplu, fiecare evoluează diferit. Când o iei înaintea celui de lângă tine, recuperarea este dureros de anevoioasă. Şi fără de iubire adevărată, imposibilă.
Atunci, „Interzis!” devine egal cu seducţia absolută. „Le Grand Odalisque” a lui Ingres (odalisque = concubină) a atras sute de priviri masculine pe la 1814. O jumătate de veac mai târziu, desenele lui Toulouse-Lautrec cu dansatoarele de la Moulin Rouge umpleau localul de bărbaţi căsătoriţi. Când doreau să îşi arate masculinitatea, domnii mai dădeau o fugă şi la Pigal, cartierul prostituatelor din Paris. Francezii sunt pro-concubinaj, puteţi spune. Amorul, parcă, este permis acolo în orice situaţie.
Bărbaţilor, da, femeilor, ba! O doamnă era blamată mai întâi pentru gând, apoi pentru faptă. Şi nu doar în Franţa. Amantele o sfârşeau arse pe rug în perioada medievală. Mai târziu, erau aruncate în afara societăţii. Acum, scapă doar cu ceva vorbe dure.
La baza unei aventuri, explică Esther Perel, regăsim un cumul de dor, autonomie, libertate, intensitate sexuală, dorinţa de a recăpăta părţi pierdute din noi şi de a aduce vitalitatea în faţă. Aşa se face că un sărut devine mai intens decât o mie de ore de dragoste. Aşa crede Esther Perel.
Napoleon! Oh, da! În luptele din Africa, se gândea la Josephine şi îi trimitea scrisori de amor, de parcă n-ar fi fost scrise de grandiosul şi puternicul Bonaparte. Atunci, ea a avea amanţi. Întors în Europa, în Anglia, o înşela fără pic de remuşcare. Atunci, ea îl aştepta. Banii n-au deci legătură cu iubirea. Depărtarea însă dezvăluie adevărul despre trăinicia sau şubrezenia unui cuplu.
Vremurile romantice ale lui Bonaparte şi ale lui Chateaubriand, unul din părinţii romantismului, au apus fără răspuns şi leac la infidelitate…
Sunt enorm de multe situaţiile în care e bine să ne abţinem de la a-i judeca pe alţii. Când mariajul sau relaţia monogamă îşi pierd croma, tonul diatonic, şi unul din cei doi vrea să regăsească dragostea puternică, cum l-am putea blama că vrea să simtă iar? Cât îşi mai are rost verbul „a înşela” în situaţiile respective?
Infidelitatea pune în contradicţie două mari aspecte: creştere şi redescoperire de sine, pe de o parte, şi durerea, pe de alta, după cum susţine Esther Perel. Dar cât timp îţi poţi asuma durerea celuilalt, de vreme ce, pur şi simplu, nu îl mai iubeşti?
Esher crede că este posibil ca, odată ce ai înşelat, să vezi totuşi, ulterior, mariajul ca pe o relaţie extraconjugală în sine şi să îl redescoperi. Să iubeşti cu şi mai mare intensitate. Uneori, poate fi aşa, alteori, ba. Ţine de fiecare cuplu în parte.
„L’amour est un oiseau rebelle” fără dubiu. Când pierzi nebunia jocului, când nu mai simţi fluturi în stomac, vrei să regăseşti stările astea. „Simt că trăiesc”, o spun concubinii. Şi cum i-am putea trimite în piaţa mare spre judecată pentru asta? Cum putem înţelege ce simt ei când sunt împreună?
„Unde dragoste nu e, nimic nu e”. Dacă păstrăm castelul plin de secrete şi mister o viaţă întreagă, oh, şi ce drum lung trebuie parcurs, atunci eliminăm infidelităţile. Iubirea e treabă complicată şi cere, cere, cere continuu. Nu uitaţi asta! L’amour…
O relație extraconjugală, dacă nu destramă o căsnicie, o consolidează
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
