Continuarea de aici.
– Ce dracu’ ai văzut la el? Nu vă potriviÈ›i deloc. Uită-te È™i tu la el, e… plat.
– AÈ™a a fost momentul, am răspuns eu repede. Am fost într-un moment prost.
Acea întrebare a avut ecou în sufletul meu, deschizând ușa tuturor nemulțumirilor mele.
Unde ești tu, dragostea mea? Unde te-ai pierdut? Unde s-au rătăcit gesturile tandre, cuvintele frumoase, interesul tău pentru mine. Când ai uitat să îmi rasplătești dragostea, interesul, afecțiunea, grija mea pentru tot ce însemna familia noastră? Și atunci, în acel moment ceva în sufletul meu s-a rupt. Și până azi nu am reușit să îl pun la loc.
Știam că ești introvertit, că nu iubești la fel ca mine (că nu f*ți la fel ca mine), dar reușeai să îți arâți dragostea, erai senin, vorbeai și te interesam. E atât de bine să te simți iubit, apreciat, valoros. Am discutat și am decis: vrem un copil. Și pe masură ce copilul nostru se dezvolta în interiorul meu, interesul tău pentru mine scădea. Am crezut că e firesc (dar chiar este?). Așa că am așteptat răbdătoare să revenim la a fi noi, cei de dinainte.
A venit și al doilea copil. 11 luni de abstinență. Au trecut. Oboseală. Stres. Frustrare. Nopți nedormite. Monotonie. Sexul era o dată pe lună la insistențele mele. Pentru tine devenise un deranj. Am plâns. Am discutat. Ți-am explicat. Am încercat tot ce am putut să ne apropiem din nou. Dar tu, tu iubitul meu, ți-ai creat un scut din copii. În timp ce eu mă asiguram ca avem confort, tu te jucai. Voi trei erați o echipă, eu devenisem cea care spală, calcă, aspiră, gatește. Cea care își plânge durerea trimestrial. Cea nedorită, dar utilă.
Într-o clipă de disperare te-am întrebat: nu te gândești că poate, într-o zi, pot ceda în fața avansurilor unui alt bărbat? NU! ai răspuns tu, repede. Eram în ochii tăi atât de neatrăgătoare încât erai sigur că niciun alt bărbat nu își poate opri privirea asupra mea? În acel moment m-am simțit trădată în prea multe feluri. M-ai făcut să mă simt neimportantă de prea multe ori. Mi-am amintit de câte ori m-am simțit umilită de refuzurile tale.
Nu știu dacă te mai iubesc. Când te privesc, văd în tine toate eforturile mele, toate lacrimile, toate sfaturile și toată ignoranța ta. Te văd mic, neputincios. Încerc cu disperare să îți găsesc un rost în viața mea. În viața mea, nu a copiilor, să fie înțeles. Și încep să plâng, când îmi imaginez că mie, mie mi-ar fi mai bine fără tine. Și plâng mai tare când realizez cât de mult ar suferi copiii în lipsa ta.
Așa că îmi trăiesc zilele cu stări oscilante: când nu te pot vedea, când aproape că îmi impun să fiu fericită. Nu prea reușesc, dar încerc. Sunt cuvinte, gesturi, momente pe care nu le pot uita, și care acum mă îndepărtează de tine.
Ce să fac? Cum să fac? Îmi doresc cu disperare să fiu fericită, să mă simt iubită. Și tu nu poți, nu poți, nu știi ce să faci cu mine.
De ce înșală femeile? Iată!
Finalul, aici.
O Evă
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
