Într-un context în care tendinţa la nivel global este aceea de a economisi resursele planetei şi a de a stopa poluarea acesteia, industria luxului nu putea rămâne neafectată. Tocmai de aceea, proprietarii unor magazine de top precum Burberry sau Vacheron Constantin au descoperit că reşaparea unor produse second-hand sau din colecţii anterioare poate fi o soluţie pentru a ţine pasul cu vremurile şi a continua să îşi crească încasările.
Într-o opinie publicată de strategul Mario Ortelli pe site-ul luxurysociety.com aflăm că tot mai multe companii, care până acum se adresau doar persoanelor cu venituri de top, înţeleg schimbarea vremurilor şi că atacarea pieţelor second-hand nu li se mai pare o chiar atât de mare nebunie.
Platforme precum The RealReal, Vestiaire Collective sau Fashionphile sunt o mărturie a faptului că strategia poate fi una de succes. În aprilie, compania Neiman Marcus a cumpărat un pachet de acţiuni la Fashionphile, în timp ce The RealReal a strâns 300 de milioane de dolari din tranzacţionare acţiunilor la bursă în luna iunie a acestui an. Totodată, Vestiaire Collective a obţinut recent o finanţare de 40 de milioane de euro pentru a se extinde pe pieţele din Asia şi din Orientul Mijlociu. Şi mai merită să pomenim şi de platforme precum Watchfinder sau Chronext, care de asemenea prosperă de la lună la lună.
Prin apariţia posibilităţii de cumpărare a unor produse de lux la “mâna a doua”, se deschide o piaţă destul de importantă pentru companiile de top. Dacă până acum persoanele cu venituri insuficient de mari nu îşi permiteau să dea sute şi chiar mii de euro pe o geantă de firmă, acum situaţia se poate schimba. Astfel, dacă cineva poate să plătească 400 de lire pe o geantă de la o companie ceva mai accesibilă ca preţ precum Michael Kors, acum se va orienta mai degrabă către un produs similar de la Louis Vuitton sau Gucci, vândut second-hand pentru aproximativ aceeaşi sumă de bani.
Cumpărarea de produse purtate devine tot mai acceptabilă în mai multe ţări din lume, iar companiile de lux încetează să mai privească piaţa second-hand ca pe o ameninţare, ci mai degrabă ca pe o oportunitate. Aceasta este totodată ocazia perfectă pentru creatorii de top să arate că produsele lor nu sunt doar lucruri frumos ambalate, ci au o valoare intrinsecă uriaşă, fapt dovedit de cererea pentru acestea chiar şi după ce au fost deja purtate.
Citiţi şi Second hand şi Vinted – noile obiceiuri de shopping
În prezent, piaţa articolelor de lux purtate este estimată la aproximativ 22 de milioane de euro, adică 7% din totalul segmentului luxury, iar creşterea este de 4 ori mai mare decât în cazul produselor noi, scrie Mario Ortelli. În plus, în jur de 37% dintre achiziţii sunt efectuate online, în timp ce 43% sunt realizate atât online, cât şi offline.
Pe piaţă şi-au făcut loc şi marii producători de ceasuri, precum Vacheron Constantin sau Audemars Piguet, care experiementează în prezent avantajele vânzărilor online de ceasuri pre-purtate.
Dior a scos din nou la vânzare o piesă clasică, The Saddlebag, iar vânzările au crescut semnificativ, în timp ce Burberry a încheiat un contract cu platforma The RealReal, prin care îşi doreşte să îşi încurajeze clienţii din SUA să scoată la revânzare hainele achiziţionate de la compania britanică. Inclusiv surorile Kardashian vor să îşi facă intrarea cu Kardashian Kloset, o platformă unde Kris Jenner, Kim Kardashian West şi Kylie Jenner îşi vor scoate „pe tarabă” hainele care zac degeaba în dressing-uri.
Aşadar, lumea se schimbă şi odată cu ea se schimbă şi obiceiurile de consum, însă companiile se străduiesc să nu rateze startul şi ţin pasul cu noi. Atâta doar să ne permitem şi produsele second-hand pe care le scot acestea la vânzare…
Citiţi şi
De ce să alegi o haină de blană chinchila: Eleganță și confort într-o singură piesă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.