„De ce ești singură?” Încep să cred că-i o întrebare capcană sau ceva… Trebuie să am grijă la răspuns? Spune-mi, că n-o să am, oricum! :))
Am fost întrebată de-atâtea ori de ce sunt singură, încât am găsit și cel mai bun răspuns: „De plăcere!”. Unora le închid rapid gura cu răspunsul meu, alții abia atunci o deschid… Și-acolo începe distracția!
Nu demult, am fost întrebată de către o doamnă mai în vârstă de ce nu am și eu „un băiat”. Păi cum să am un băiat înainte de a avea un bărbat? Cu cine-l fac? Întâi bărbatul, apoi băiatul!
E clar că doamna respectivă se referea la acel… „băiat al mamei”. Unele femei îl preferă, având instinctul matern destul de bine dezvoltat, de la vârste foarte fragede. Ele au tendința de a-l „crește” în continuare; își iau rolul de mamă foarte în serios, sarcina mamei lui fiindu-i atribuită femeii lui, de acum înainte.
Din punctul meu de vedere, ăsta mic e departe de a fi bărbat. Eu l-aș mai lăsa câțiva anișori pe lângă fusta mamei lui biologice… poate, poate va reuși într-o bună zi să-și prepare singur lăpticul și atunci mă poate privi ca pe ceea ce sunt: femeia, nu mama lui!
Ce te faci când dai de opusul lui? Asta-i așa-zisul „mascul alfa”… el taie, spintecă (și nu lemne); el vorbește, femeia ascultă; el dă ordine, femeia execută. Masculul ăsta e plin de drepturi. Responsabilități? Ce sunt alea? Ah… stai! El dă ordine, cu asta e responsabil. El nu duce gunoiul, asta-i treabă de femeie, el doar spune: „Gunoiul trebuie dus!”. Și atunci ea știe clar că trebuie să fie atentă la gesturi, la mimica feței, la tonul vocii și la alte detalii d-astea mărunte, pentru noi, restul. Ea știe că masculul asta el ei poate sa-și demonstreze „bărbăția” prin diferite mijloace…
Eu am o soluție și pentru acest mascul alfa: Să rămână la tăiatul de lemne, nu de replici feminine… că poate se găsește vreun animal și pentru el.
P.S.: Dacă ești bărbat și te regăsești în vreuna dintre cele două categorii, te rog să n-o iei personal, mai glumim și noi… eu și suratele mele „singure și nefericite”.
Pe undeva prin lume, între aceste doua extreme, stă însă ascuns bărbatul adevărat. Fiecare femeie îl „desenează” altfel. Eu spun doar atât: bărbatul știe când să fie sensibil și ușor vulnerabil, la fel cum știe să fie și puternic.
Mă obosește teribil constatarea asta: „Dar e păcat de tine, mamă,… tânără, frumoasă ca o floare și… singură”. Da’ ce, mă ofilesc? Nu stau „neudată”, beau zilnic necesarul de apă, sunt preventivă. Tânără? Da, tânără și neîmbătrânită înainte de vreme de vreun „prost”. Și frumoasă, bineînțeles că-mi place să am grijă de mine și da, o fac doar pentru fericirea mea. Cred că asta mă face frumoasă și la interior.
Uite-așa, firele albe vor apărea natural, de bătrânețe, iar cearcănele mele sunt doar produsul unor nopți distractive alături de prieteni, nicidecum plânse după vreun… băiat.
„N-ai și tu nevoie de un umăr pe care să plângi?” Da, mă! Fix la asta mă gândeam și eu: Bărbatul s-a născut să-mi șteargă mie lacrimile pe care nici măcar nu le poate înțelege. Pentru asta exista prietenii. Cine înțelege cel mai bine o dramă feminină? Femeia, bineînțeles! Prietena cea mai bună empatizează cu mine și-mi acceptă chiar și dramele care nu există. Rolul bărbatului este de a fi bărbat, atât!
Eh… și când ai terminat cu băbuțele astea curioase și cu răspunsurile mai mult sau mai puțin satisfăcătoare (e și vârsta…), te lovești de câte-o remarcă masculină de genul: „A… ești frumoasă și singură, trebuie să ai o problemă!”. Să știi că da, am o problemă cu „bărbații” ca tine. Sunt o nebună! Fugi tu de mine, ca să nu fug eu de tine!
Guest post by Ileana Vișan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
