Simt că nu mai am timp. Simt că mă sfârșesc printre clipe încercând să fiu cum nu sunt. Zâmbet. Nu! Lacrimi. Nu! Amândouă. Zâmbet aici și lacrimi acasă. Cald și rece! Ambele! Aici și acasă. Și nu în orice casă. În fosta mea casă. În fostul meu suflet de închiriat. Cu ora. Cu minutu’. Doar, doar o să primesc și eu puțin amor. Că printre cafeaua din vene curg și hematiile. Că prin citoplasmă, în mitocondrii, e viață. Dar Dumnezeu mă pedepsește. Și, Doamne, cât mă pot urî acum. Nimic nu iese. Nimic nu merge. Nimic nu este. Nimic nu răsună. Nici în mine și nici dincolo de mine. Nu e gol. E vid. Că în vid nu se propagă sunetul.
E o liniște ce pervertește sufletul. E o liniște ce prevestește. Renaștere. Mi-l amintesc pe Iona. Vreau să evadez din vid. Din mine. Vreau să mă doară carnea, nu sufletul. Vreau să îmi prăjesc creierul cu oboseală și chin. Cu serviciu. Cu probleme de matematică pe care nu le pot rezolva. Nu mi-a plăcut matematica. Dar, după ce am învățat integralele și derivatele inimii, am priceput că unu fară unu dă nimic. Nu mai dă noi. Nu mai dă doi.
Nimic. Al dracului doare în piept de la nimic. Paradoxal te doare. Cum te-ar putea durea dacă în tine e nimic. Nici măcar alea 21 de grame obosite de suflet. Paradoxal, totul e un pustiu absolut și fericirea nu mai e un cerc închis. Dar doare.
Și încep să mă întreb ce am. De ce sunt așa ? De ce trebuie să trăiesc atât de perfect într-o lume imorală, urâtă, bolnavă ? De ce tre’ să caut eu să repar orice piesă nenorocită. Orice om care nu vede dincolo de gardul lui. Orice creatură care își caută liniștea de o zi în brațele mele. De ce e vina mea mereu. De ce nu mai luptă nimeni. De ce tot ceea ce pare a fi bun se îndreaptă cu o viteză fulgerătoare spre o groapă de minciuni, deșertăciune și mizerie? De ce să vreau să mă încadrez într-o lume pe care nu o mai pot înțelege. O lume unde toleranța e subiect tabu. Unde religia dă războaie, unde iubirea și sărutul nu sunt sfinte?
Și, culmea, port atâta vina pe umerii mei… Atâta ipocrizie, căci, la rândul meu am înșelat viața și am greșit. La rândul meu am dezamăgit. Am creat impresii, păreri, am manipulat, și urât. Am invidiat oameni pe care am ajuns să îi iubesc. Și apoi i-am invidiat iar. M-aș încadra într-un colț în lumea asta. Stingher, ce-i drept, dar m-aș încadra. Așa ar trebui. Dacă nu aș fi învățat să fiu altfel, dacă nu aș fi învățat să îmi cer iertare. Dacă nu aș fi învățat să fiu așa cum sunt. Grasă, tâmpiţică și naivă.
Citiţi şi Cum e cu suferinţa asta? Când vine, te întreabă cineva dacă vrei s-o păstrezi. Tu decizi!
Și aș face orice să nu mai doară. Aș face orice. Aș munci până la epuizare. Aș dormi până aș uita de mine. Aș urla din diafragmă. Puternic. Animalic. Pentru că nu este cuvânt. În lume nu mai este cuvânt nicăieri. Îmi asum generalizarea. Pentru că niciunul dintre oamenii pe care i-am cunoscut nu știe cuvântul. Nu știe ce înseamnă să promiți, să îți dai cuvântul.
E o nepotrivire de caracter așa de mare între mine şi lumea asta. E un hău între mine și lumea asta. Și tu îmi erai punte, A. Tu îmi erai alinare. Și tot tu ai mai săpat o râpă. Dar între noi de data asta. Și acum… Acum sunt între tine, mine și lume. Și dacă sar până la tine, cad. Dacă sar în lume, cad. Orice aș face, CAD. Și nu am soluție. Pentru prima dată nu am nicio soluție. Pentru prima dată sunt de o neputință incomensurabilă. Pentru prima dată nu am nicio idee despre cum să mă repar pe mine. Despre cum să mă zidesc înapoi. Despre câtă durere trebuie să mai îndur până să le dau jos înapoi, ca să pot fi din nou tipa mișto cu care stai la țigară și care face o glumă din orice. Ca să pot avea din nou încredere în mine și în lume. Ca să pot avea o urma de speranță pentru finalul meu fericit.
Guest post by Mădălina
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
