De ce am un câine și n-am un copil

20 January 2015

laura babanM-am întâlnit zilele trecute cu o cunoștință. Ea își ținea de mână gâgâlicea de fetiță, de vreo 6 ani. Eu eram cu bicicleta și cu cățelul în coș. Îl dau jos să-l smotocească cea mică, căci amândoi se întindeau unul spre altul curioși. Noi, ăștia mari, ne așezăm pe-o bancă să recuperăm cele nespuse.

Și-atunci mi se trântește una care trebuia rămasă nespusă. ”Dar tu când faci un copil? Câți ani ai deja? 27?”, ”26 și 9 luni”, îi răspund în glumă. Dar prietena mea continuă. ”Tot timpul te văd plimbând câinele, dar nu mai bine plimbi un copil? Dacă vrei să știi, iubirea pentru câine dispare, ai să vezi. Cum rămâi însărcinată, cum ai să vrei să scapi de cățel.”

Auăleu, de unde să încep a-i răspunde?

Nu vreau acum un copil

Acum vreau să călătoresc. Vreau să ne mutăm dintr-o țară în alta oricând putem. Vreau să putem pleca cu cortul în orice week-end. Oricum e greu cu cățelul după noi, dar e mai ușor decât cu un copil. Vreau să fiu liberă, vreau să fug, vreau să mă cunosc, vreau să-l cunosc pe omul de lângă mine. Vreau să gust zilele și să-mi înțeleg rostul. Vreau să pot să mă smulg dintr-un loc atunci când nu mai sunt fericită. Vreau să-mi schimb serviciul atunci când nu mai vreau să fac ce fac. Vreau să pot dormi până la 10 dimineața. Vreau să mă duc în oricare sâmbătă la o petrecere. Dar cel mai important, vreau să construiesc lumea în care voi aduce un copil. Mica lume în care vom trăi ca familie, puținii oameni din jurul nostru, ”satul” unde-mi voi educa la rându-mi copilul.

Nu-s egoistă, sunt sinceră eu cu mine. Vreau să-mi trăiesc anii aceștia descoperind, încercând, învățând, crescând. Vreau să iubesc copaci, și mare, și poteci. Vreau să-mi iubesc omul. Să fim doar doi. Să-l pot privi din mai multe unghiuri, în mai multe situații, în diferite peisaje. Vreau să știu că relația noastră e puternică și-n afara balonului de săpun. Vreau să scriu scrisori de dragoste și încă o carte, vreau să îmi îmbrac rochiile fie vară, fie iarnă și să ieșim în câmp să facem poze.

Masurand lumea

Măsurând lumea

Vreau să pot să nu fac ordine în casă, să pot să nu răspund la telefon, să pot să stau cu o carte în pat un sfârșit de săptămână întreg. Iubesc copiii, iubesc foarte mult copiii, dar acum, la 26 de ani și 9 luni mai mult mă iubesc pe mine. Vreau să am timp eu cu mine. Să mă urc pe role și să-mi trag cățelul după mine. Să țopăim dintr-un oraș în altul pe bicicletă. Să dormim în trenuri, și-n gări, și-n aeroporturi, și sub cerul liber. Vreau să putem să mai plecăm o vară în Islanda să facem voluntariat. Să plantăm copaci, să strângem gunoaie, să cucerim munți.

Comparația copil-câine

Nu-mi place când oamenii cu copii și fără căței îmi spun că e mai bine să ai un copil. Ei nu știu cum e să ai un cățel. Așa cum nici eu nu știu cum e să ai un copil. Dar nu trebuie să am unul ca să știu că:

– un câine nu înlocuiește un copil

– un copil nu înlocuiește un câine

– dacă ai un copil, nu trebuie să ai și un câine

– dacă ai un câine, nu trebuie să ai și un copil

– un câine nu va fi niciodată mai iubit ca un copil

– un câine face și el parte din familie

– există oameni care își doresc un câine

– există oameni care își doresc un copil

– există oameni care își doresc și-un copil, și-un câine

– dacă x vorbeste numai despre câini, să-i fie de bine

– dacă y vorbește numai despre copii, să-i fie de bine!

Pentru mine, în orice comparație câini-copii, copiii câștigă. Dar să spui că ”mai bine crești un copil decât un câine” este prea mult, pentru că fiecare știe ce poate și ce vrea să crească. Fiecare cu treaba lui. Nu văd de ce toată lumea ar trebui să aibă copii și de preferat să-i facă la vreo 20 și ceva de ani.

Mai mult, nu văd de ce trebuie ales să ai un copil în detrimentul unui câine. Studii făcute pe reacția unor mame la vederea copiilor lor și la vederea câinelui familiei arată că se activează aceeași zonă a creierului. Cu aceeași intensitate și devotament. DAR, apariția copilului activează o zonă unică din creierul mamei, cea a protecției și a ”îndrăgostirii”. Altfel spus, ne iubim mult câinii, ne iubim mult copiii, dar de cei din urmă suntem și îndrăgostiți și într-o situație de urgență, între salvarea câinelui și salvarea copilului, am alege copilul. Cred că aici se aplică acel ”ai să vezi când ai să ai un copil”. Am să văd.

Laura Baban - Cu Domnul Tic la Nisa

Cu Domnul Tic la Nisa

Păi, și ce se întâmplă cu câinele?

Așadar, cred că am stabilit, dacă îmi iubesc mult câinele, nu înseamnă că e cazul să fac un copil. Dacă îl iau peste tot cu mine și-l pozez din toate unghiurile, nu înseamnă că îl consider copilul meu. Înseamnă că acum am un câine. Și peste ceva timp voi avea un copil. Sunt două etape diferite, care se vor împleti. Nu se întâmplă nimic cu câinele când voi face un copil (decât că, probabil, cineva o să-l tragă mai mult de urechi și-o să-l caute pe la dinți). Or să crească împreună. (Știați că cercetările arată că mamele care au locuit cu un câine înainte și în timpul sarcinii vor naște copii cu sistemul imunitar mai puternic? Pentru că expunerea la microbi este mult mai mare, ceea ce ajută corpul să se adapteze încă dinainte de naștere.) Ca să nu mai spun că ce poate face un câine în viața unui copil, nu pot face toate jucăriile din lume.

Și totuși, când fac un copil?

Nu știu, dar cred că e treaba noastră.

Pe Laura o găsiți și aici.



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Țara în care nu te poți compromite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. anca / 26 January 2015 19:53

    Laura te admir mult si nu doar pentru articolul acesta. Eu nu am copii, nici nu stiu daca Dumnezeu o sa imi dea unul…am incredere ca stie El ce e mai bine pentru mine. Sunt SATULA de intrebarea asta: Tu nu faci un copil? Oricum…o zic cu rautate, vor sa dea in mine, sa ma simt aiurea, sa ma umileasca…adica , ori sunt egoista si nu vreau ori nu pot si deci sunt un soi de handicapata. Concluzia e ca sunt inferioara. Ma uit in jurul meu si ma scarbesc pe zi ce trece. Doar familia mea si catelusa mea stiu ca nu mi-ar face rau si nu ma privesc cu superioritate, rautate , invidie …si lista poate continua.
    P.S O iubesc pe Pufi enormmmm!!!

    Reply
    • Laura Baban / 3 February 2015 0:42

      Anca, îți mulțumesc și te îmbrățișez!

      Reply
    • nico / 19 February 2015 9:51

      Rautatea aia e numai in capul tau. Oamenii te intreaba poate pentru ca nu stiu ce problema ai! Nici nu vei avea copii cata vreme te victimizezi si nu esti in stare sa accepti realitatea si sa ii infrunti pe cei care vor “sa te imileasca” tot intrebandu-te de ce nu ai copii ostentativ.
      Stai si plangi de mila ta in loc sa faci ceva constructiv pt tine, sa te intaresti ( lucru care ti-ar folosi si daca ai avea un copil-viata nu e usoara iar cand ai un copil esti dator sa fi de 2 ori mai puternic intr-o lume “rea”)
      Nu are nimeni nimic cu tine. Cine crezi ca se simte bine si se hucura ca suferi tu ca nu ai copil. Mie nu imi pasa nici daca ai si nici daca nu ai! Rautatile astea sunt prezente doar in imaginatia ta

      Reply
  2. Andrada / 26 January 2015 19:41

    Cred ca ar trebui sa apreciem calitatea articolului mai intai. BV Laura!! In alta ordine de idei, am zeci de prietene care isi cresc copiii alaturi de catel. Si e totul perfect.Am si eu catel, n o sa renunt in veci la el cand va veni pe lume bebe. Comparatia catel-copil mi se pare la fel ca masina-casa. Asa ca, draga Laura, sa ti mentii parerea no matter what si nu mai da explicatii la altii. Te pup cui drag

    Reply
  3. Alexandra / 26 January 2015 13:35

    Stii ce cred eu ?! Ca subiectul copii si parenting este din categoria religie, politica . Nu il discuti decat intr-un cadru intim, cu apropiatii si niciodata nu incerci sa iti impui punctul de vedere. Prietena ta nu avea nici un drepta sa iti judece alegerile dar sincera sa fiu nici rostul articolului nu il vad . Intr-un fel ti-ai motivat alegerea de a nu avea un copil…de ce ar trebuii sa iti motivezi alegerile in fata cuiva ?! Cat despre viata cu un copil, iti garantez ca poti merge si la concerte, poti calatorii cu trenul,cu avionul cu bicla etc … nu trebuie tinut intr-un glob de cristal 🙂

    Reply
  4. otilia / 26 January 2015 10:46

    Felicitari Laura! Te admir si ai intrutotul dreptate, in toate privintele!

    Reply
  5. roberta / 25 January 2015 4:27

    Fiecare cu dorintele si prioritatile sale… Eu mi-am dorit un copil cel mai mult pe lumea asta, la 20 de ani deja ma hotarasem ca vreau unul dar a venit abia peste 3 ani ca deh, unul din 5 cupluri sunt cu probleme de fertilitate in ziua de azi si ne-am numarat printre ele. Abia acum sunt implinita. Avem si caine (ne-am trezit cu el ca sora, stapana lui a plecat la facultate in strainatate) si eram si eu atasata de el dar acum nu mai avem timp de el si se vede ca e mai trist. Poate va fi mai vesel cand mai creste bebe, sa se joace cu el.

    Reply
  6. Karina Adams / 25 January 2015 1:48

    Nu stiu ce sa-ti zic, articolul tau este bun, dar nu foarte. Nu stiu de ce ai compara un copil cu un caine. Cunosc persoane care isi tin cainii in casa si-si neglijeaza copii. Asta nu mi se pare normal, de asemenea cred ca un caine este tot caine. Sa nu ne intelegem gresit avem cainele familiei, tinem mult la el, dar tot caine este.

    Reply
  7. Cristina / 25 January 2015 0:38

    Draga mea,ai scris un articol excelent. Te felicit pentru ceea ce esti,pentru ceea ce simti si pentru ca ai curajul sa spui ce altii recunosc doar in interiorul ,,eului,,propriu. Personal consider ca fiecare om poate sa isi gaseasca fericirea in diferite feluri. Daca pe tine te face fericita acest caine,iubeste-l! Daca pe altii ii fac fericiti copii ,sa fie sănătoși! Eu un lucru vreau sa spun. Timpul tace si trece ,nu ai cum sa vezi in viitor,nu ai cum sa stii cum ar fi daca….eu am un singur copil ,o fata. Are aproape varsta ta,nu are copii nici nu stiu daca isi doreste. Nu ii dau idei,nu o incurajez nici sa aiba ,nici sa nu aiba copii. Este decizia ei. Dar sa stii un lucru. Copiii sunt ,,totul,,cat sunt mici. Cand cresc zboara in alt cuib. Nu mai sunt ai tai. Se desprind de parinti si isi formeaza propria lor familie. Tu ,ca mama,cazi pe locul doi. Eu ii dau independenta aceasta fetei mele ,nu sunt egoistă! Cu cine am ramas noi….cu prietenii si cu un câine tare dragalas!

    Reply
  8. Alex / 24 January 2015 21:12

    “Cu Domnul Tic la Nisa”

    Bai ne lasi? Cum sa nu poti calatori cu copilul?
    As putea in replica la poza ta sa pun eu cu copilul la Salonik, la Atena, Belgrad, Venetia, Monte Carlo, Nisa, Barcelona, valencia, Malaga, Sevilia, Gibraltar, Madrid, San Sebastian, Bordeaux, Paris, Buxelles, Frankfurt, Viena, Budapesta..
    Nu poti sa te mai incapi in piele cand un copil iti cere sa mearga la Versailles si nu la Disney.
    Un copil stie doar realitatea pe care i-o oferi. NU are idei preconcepute despre cum ar trebui sa fie lucrurile. Are nevoie de iubire parinteasca si o bucata de paine daca atat i se poate oferi.
    Copilul este tot ce poate viata oferi mai bun unui om….

    Reply
    • Laura Baban / 25 January 2015 2:22

      ”Copilul este tot ce poate viata oferi mai bun unui om”. Alex, nici nu contest acest lucru. Nu-l zic încă pentru că eu nu știu cum e să ai un copil. Încă.
      Nu-ți pot spune decât că mă bucur când aud că oamenii călătoresc, mai ales alături de copii. Mă bucur mult. Restul atitudinii am s-o ignor, căci n-o înțeleg.

      Reply
  9. geo_bc / 24 January 2015 1:51

    naspa gandire

    Reply
  10. carare mary / 23 January 2015 21:27

    WOW o discutie interesanta. eu am 29 si o fetita de 5 ani.adica facuta la 24.regrete?nici unul.imi place si sa ma joc iarasi cu papusi si sa ma uit la disney dar mai ales sa-i impletesc parul lung, moale si frumos parfumat in codite:))) e adevarat ca nu poti compara un copil cu un animal dar le poti avea pe amandoua daca spatiul iti permite..copiii au nevoie de animale de companie..e preferabil ca oamenii cu animale sa nu cada in extrema cealalta si sa-si considere cainele sau pisica propriul copil ca atunci deja vorbim de altceva…oricum ar fi, alegerea e a fiecaruia

    Reply
  11. Foxcrawl / 23 January 2015 18:15

    un articol excelent scris de o persoana cu picioarele pe pamant. replicile unor mame pot fi atat de idioate, privesc din perspectiva de parca s-au inventat copiii alaltaieri, sau de parca procesul de procreere chiar ar depinde de ele. fiecare e liber sa-si aleaga traseul in viata si nimeni nu are dreptul sa tina predici ca n-or fi unii sfinti iar altii pacatosi.

    Reply
  12. anca / 23 January 2015 17:40

    Eu am un copil pe care l-am adoptat pentru ca asa mi-am dorit si o pisica pe care am cumparat-o (pentru ca sunt snoaba si-mi plac pisicile mari si frumoase) si cand vom sta la casa vom avea si caine (nu din cauza ca lasa par sau face mizerie ci pentru ca sunt prea comoda ca sa ies cu el afara). Nu-ti trebuie sot/copil/caine ca sa fii fericit, poti sa le ai pe toate si sa fii profund nefericit. Fericirea si implinirea nu sta in ceea ce ai, nu exista o varsta la care trebuie sa fii mama. Nu cred in regrete, orice poti avea oricand, orice ce este mai potrivit pentru tine, si, daca ai putin curaj poti sa fii cine esti si mai ales nu cred in justificari. Refuz sa-mi justific viata, fiecare si-o traieste pe a sa. Daca nu te poti suporta trebuie sa ti-o populezi:) si sa-i judeci pe cei ce se simt bine cu sine si isi asuma alegerile:). Un copil nu este un animal si oricine de bun simt ar salva si ultimul om in detrimentul animalului iubit. Dar oricati copii as avea tot mi-as iubi si cainele:)

    Reply
  13. tudor / 23 January 2015 10:01

    Frumoase dorintele tale, nu uita sa iei in calcul un singur lucru, timpul zboara asa de repede… Trebuie doar sa faci lucrurile la timpul lor si astfel incat sa nu regreti mai tarziu. Regretele sunt cea mai mare pacoste in viata noastra, asta e parerea mea, a unuia care are un singur regret, dar suficient. Mult noroc si sanatate!

    Reply
  14. O mamă / 23 January 2015 7:43

    Am avut o fiică, am un câine, o labradoare!
    Am locuit toate trei!
    Fiica mea avea cancer, uitase cum este să zâmbești, doar cățelul reușea să-i mai smulgă o privire, un zâmbet. Se ascunsese de lume, chiar și de mine!
    Am născut-o la 22 de ani, am pierdut-o când avea 22 de ani! Cum a fost? Minunat, doar că tatăl ei a murit fără ca ea să-l cunoască.
    Regret că nu am adus câinele mai devreme în familie. Mă temeam. Avea sistemul imunitar la pământ, am fost o neghioabă, n-am să mă iert niciodată.
    Laura nu a spus că nu vrea copil. Nu e momentul. Și nu greșește cu nimic. Sunt oameni care au copii la 30 si ceva de ani, e foarte bine așa! Am crescut-o pe Daria într-o cameră, așa a fost să fie, dar merita un palat. Așa erau vremurile. Îmi plac vremurile astea.
    Prea sărim de fund în sus cu sau fără motiv. Nu iau apărarea nimănui, dar nici nu e permis să disecăm vorbele cuiva, ca apoi să-l facem praf.
    Mă plimbam pe sub Tâmpa cu Roua, un domn m-a făcut vacă, mi-a zis că mai bine aș îngriji un copil, neștiind că l-am îngrijit și tocmai l-am pierdut. 9 ani am luptat cu boala. A chemat poliția pentru că Roua nu avea botniță. Am primit avertisment. Ce s/a întâmplat? Am fugit de oameni, pentru totdeauna!
    Laura, copilul vine, perioada asta nu se mai întoarce. Bucură-te de fiecare clipă, și oamenii, vor spune mereu ce vor ei! Că așa sunt oamenii! Între a ieși acum pe stradă și a ruga pe cineva să mă asculte, prefer să mă ghemuiesc lângă labradoarea mea, și să-i plâng dorul meu!

    Reply
  15. struggle_but_happy_end / 23 January 2015 4:53

    In timp ce citeam articolul acesta, parca ma auzeam pe mine predicand pe la 27-28 de ani 🙁 Dar cand am ajuns la 33 de ani si tot nu ramaneam insarcinata dupa cativa ani de incercari si de dorit copii mai mult decat orice pe lume, toate ideile mele de genul acestora mi s-au parut ridicole.
    Povestea mea e cu happy end, dar cu regretul ca n-am facut copii cand eram tanara!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro