Încerc să mă lămuresc ce-a fost, nu-mi vine să cred că eu am trecut prin toate acestea. Uneori, am impresia că nu sunt eu cea care a rămas în acea căsnicie de peste 25 de ani. De ce am rămas, de ce am ținut cont de prejudecăți, de „gura lumii”, de ce n-am avut încredere în mine? Să fi fost Sindromul Stockholm?
Conștientizez că nici măcar n-a fost vorba despre iubire, a fost doar teama mea de copil de 20 ani rămas singur pe lume, copil căruia i s-a părut că este iubit, că va fi protejat. Dar… nici măcar o lună nu trecuse de când locuiam împreună, soț și soție, erau sărbătorile de iarnă, iar „cadoul” primit a constat în lovituri și cuvinte grele. De ce am rămas? Nu știu, am crezut că a fost doar influența mediului, am crezut că va înțelege că nu așa funcționează o famile, am crezut, în naivitatea mea, că nu se va mai întâmpla.
Am vrut să plec, era iarnă, noapte, eram singură într-o lume străină și l-am crezut, am rămas, iar acesta a fost începutul unei căsnicii în care tandrețea nu exista, în care perioadele de acalmie se datorau doar mersului meu “în vârful picioarelor” pentru a nu-l deranja.
Știa să mă facă să-mi pese de el, poza în victimă a suferințelor fizice, sau să-mi fie frică de izbucnirile lui. M-a făcut să nu am încredere în propriile forțe.
M-am refugiat în a fi mamă, în a munci, în a-mi ocupa timpul și mintea cu altceva pentru a nu mă mai putea gândi la căsnicia mea. Nu mai vreau să-mi amintesc toate umilințele și suferințele fizice și psihice.
Într-o zi, am deschis ochii, destul de târziu, după mai bine de 25 de ani, și am plecat. Am lăsat totul în urmă, am început să am încredere în mine, am ieșit din purgatoriu. Încă nu-mi vine să cred, parcă trăiesc un vis, sunt tot eu sau, mai bine zis, aceasta sunt eu.
Îți mulțumesc, Doamne, că ai grijă de mine!
Știu că acum pot realiza orice îmi doresc și, da, știu că există cineva care va reuși să mă vadă așa cum sunt și să mă prețuiască.
Orice femeie trebuie să știe că, atâta vreme cât nouă ni s-a dat misiunea de a naște, noi, femeile putem orice și avem dreptul de a trăi frumos, de a fi iubite, de a fi alintate dacă și noi oferim iubire și tandrețe mai mult decât credem că putem oferi.
Să fim fericite! Eu sunt acum.
Citiți și Sunt mândră de poza asta
Guest post by Cati M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
