Dragi cititori și cititoare, vă scrie o utilizatoare de Facebook care are un cont activ de mai bine de șapte ani. Am să încerc să vă împărtășesc un pic din experiența mea în această minunată rețea virtuală. Nu știu câți dintre voi o să vă regăsiți în rândurile de mai jos, însă încerc, pe cât posibil, să vă dezvălui câte ceva din umila-mi experiență acumulată în timp.
Așa, dară, avem de-a face cu fel și fel de oameni. Fel și fel de caractere, fel și fel de minți luminate (sau nu). Nu știm niciodată cu exactitate ce se află dincolo de monitorul calculatorului. În diverse circumstanțe, toți devenim mai buni, mai curați, mai luminați,… the best! Cu trecerea timpului, însă, constați că lucrurile nu sunt nici pe departe așa cum par.
Ce găsim aici? Oooooo! De toate pentru toți, de toate pentru toate gusturile. La ce dracu’ îi mai zice “face”, dacă n-o băgăm p-aia pe care, de fapt, n-o avem în realitate?
Personal am fost (și sunt) o tipă foarte transparentă. Spun ce gândesc, acționez conform feed-back-ului transmis (primit) și lupt atât cât pot pentru demascarea ipocriziei umane (cu sau fără efect). În unele cazuri, retina îmi vine zgâriată și când este vorba de manipulare. Ca atare, reacționez cât mai decent posibil (ce-i drept, nu tot timpul).
Cine sunt utilizatorii de Facebook? În mare parte, oameni cuminți și la locul lor. Pe restul i-aș împărți.
Observatorii, cei care stau pe tușă și te privesc din umbră. Te analizează din cap până în picioare, fără a scoate un like sau vreun share. De obicei, sunt cei care nu se pretează la treburi de genu’. Vor să pară oameni ocupați, fără a se da de gol în vreun fel, dar în fond și la urma urmei ei sunt activi virtual mai rău decât o casnică sau o pensionară. În schimb, dai de ei pe unde nu te aștepți.
Deștepții, ăia pe care i-au facut mamele lor doxă în tot și toate. Ăia de sunt monumet de ignoranță și-și permit să urineze pe tine și fără motiv, indiferent dacă pui la status o pisică dormind sau un buchet de flori. Păi, cum să-ți scoți deșteptăciunea în față, dacă nu așa? Păi, ori ai tupeu în taste, ori nu mai ai deloc!
Cei care nici ei nu știu de fapt cine sunt. Au vreo ,,ț’’ profiluri în care bat în ce vor ei, ca proștii să-i creadă! Nu ducem lipsă. Poți, de exemplu, să fii gen ,,Sfânta Paraschiva’’ sau ,,Maica Tereza di Calcutta’’, cum, de altfel, poți fi și cea mai imaculată și educată persoană de pe Terra. Poți avea, în schimb, și un profil în care-ți bagi și scoți ca la ușa cortului. Păi nu trebuie să răsufli și tu cumva? Pân’ la urmă cine știe cine ești dacă la avatar ai o poză de-a lu’ Moș Martin?
Monumentalii. E! Eu p-ăștia îi “iubesc” cel mai mult. Când citești un status de-a lor, trebuie să ai minim trei dicționare pe lângă tine. Atât explicative, cât și pe post de traducător. Păi, de ce? În ciuda faptului că sunt români și că au plecat doar de cinci minute în altă țară, o „ard”, nenică, în niște limbi ce n-ai văzut, chiar dacă în listă n-au urmă de “străinez”. Ori suntem culți și aici, în taste, ori nu mai suntem? Ăștia sunt ăia cărora nu trebuie să le subminezi inteligența, pentru că în secunda doi ori ești blocat, ori dat afar’ din listă. Nu trebuie să-ți permiți să le spui ceva, pentru CĂ CA ei nu există. Sunt ediție limitată și pe cale de dispariție. Au, mamă!
Amestecații. Aici intră “scriitorii”, “blogherii”, “poeții”, “povestitorii” etc, practic, ăia pe care, dacă-i citești, îți dai seama cât de norocoasă ești că te poți lăuda cu un minim de inteligență la purtător și cu un minim de educație și respect, pe care ți le-a dat mama ca zestre! Adică trebuie să te simți oarecum norocos, dar, în același timp, și-un ratat (vai de steaua ta!) că nu reușești și tu să tastezi “organ feminin”, “organ masculin”, “act sexual în direct” sau, cu alte cuvinte, nu știi să-i umpli frigiderul de carne la mare artă interlocutorului. Exact! Vorbesc de ăia care scriu doar anatomic și biologic. Nu se știu exact motivele, însă sexul e la el acasă, felația capătă tot timpul gust, iar inteligența îți vine violată într-un stil barbaro-virtual.
Buuuun! Mergem mai departe. Penultima categorie ar fi Nemulțumiții. Ăia care, dacă nu-și iau cota zilnică de like-uri (în condițiile în care au peste o mie de prieteni în listă, primesc 10-12 like-uri, și alea trase de păr), în secunda doi, tu (cu mai puțin de 400 de friends) devii inamicu’ numărul unu’. Da’ în schimb nu-și pun niciodată întrebarea “de ce?”. Păi, vă spun eu: încetați să publicați bălării numai de dragu’ de a vă scoate la iveală așa-zisa voastră inteligență virtuală (sfidând-o pe a altora) dând share la un articol care, practic, nu interesează pe nimeni. Cine vrea și își dorește să citească presă de calitate, are sursele lui. Caută singur! Și bag și un P.S. aici. Sunteți patetici când dați share la un articol în engleză (de exemplu) când “piața” nu cere ceva de genul, mai ales că sigur pe undeva îl poți găsi și tradus în română în caz că! Rămân la umila-mi părere că materia cenușie a fiecăruia dintre noi nu constă în treburi de genul „Sunt le piccole cose che ti fanno grande“. Am dat exemplul intenționat în limba italiană, ca să vedeți cum se poate simți cineva care are în față o frază de genul acesta și nu știe ce înseamnă.
În sfârșit, am ajuns la ultima categorie. Aici e cam delicată treaba! Vă spun și de ce. Cu siguranță în listele voastre aveți și persoane pe care voi le cunoașteți real. Le vedeți (întâlniți) constant sau le știți de-o viață. Personal, nu de puține ori mi-a fost dat să văd (citesc) anumite status-uri care nu bat neam cu ce știu eu, sau care n-au nici o treabă cu realitatea. Sunt cei care ies la „interval” doar cu ce vor și cu ce consideră că dă bine la cititor. Sunt cei care vor să-și creeze o imagine pentru necunoscuți, în ideea că vor fi catalogați ca niște ființe sensibile, iubitoare, drăgăstoase, respectuoase etc. Sunt cei care, poate, abia au terminat de înjurat sau de sărit la jugulara unei rude sau a unui prieten (de ce nu? și a vreunui părinte) și în secunda doi vin și-ți umplu wall-u’ cu icoane. Sau, după gust, cu dedicații de love sau îngeri.
Ei, dragii mei! Cam așa stă treaba p-aici, pe la noi, prin virtual. Poate nu toți împărtășesc aceleași idei ca mine. Un lucru este, însă, cert. Originalitatea unei persoane și fața ei reală, ca de altfel și transparența, cred că vor rămâne ingredientele cele mai bune (utile) pentru a nu demonstra nimic, nimănui. Practic, este rețeta de succes a celui care țintește să ajungă OM.
Vă mulțumesc! Cu drag, aceeași, tot timpul, mereu, EU!
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Seexul după 40 de ani sau despre sfârșitul cumințeniei
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
