De-aș fi bărbat… mi-aș călca pantalonii. La dungă. Și aș ieși la vânătoare.
Sunt bine pregătit. Nu mă mulțumesc cu puțin. Vreau tot. „Piața” este deschisă. Oferta… nelimitată. Vânez. Îmi freamătă nările și-mi antrenez simțurile. Aud zgomotul tocurilor pe asfalt și înalț ochii. Cercetez. Iz de dezmăț gratuit. Strâmb din nas și-mi schimb poziția și locul. Îmi rearanjez ținuta și aștept. Degajat. Nu pentru mult timp. O nouă ispită la orizont. Tocuri înalte, picioare suple, talie marcată, plete în vânt. Întunecate. Îmi place ce văd. Dar nu ridic ochii prea mult. Încă adulmec, nehotărât. O simt cum merge, cum plutește, mai bine zis. O urmăresc cu privirea și constat că nu sunt singurul.
Nu, nu măsor educația după lungimea unei fuste. Mi-ar trebui mult mai mult ca să mă hotărăsc: o exprimare elaborată. Idei inteligente. O mimică gânditoare. Un zâmbet deschis. O atitudine francă. Cred că aș ști să apreciez toate acestea… hm, dacă aș fi bărbat.
Ce-aș face? Aș călca pe urmele pașilor ei, ca să-mi marchez teritoriul, aș închide ușile crăpate din urma ei, mi-aș aduna cioburile din relațiile pierdute și le-aș rotunji să nu mă mai pătrundă, să se prefacă în gânduri bune de urmat, iar ea… nici măcar să nu bănuiască câte cicatrici au rămas. Oricum, s-ar estompa toate, dacă aș fi în stare să iubesc. Total. Fără impunerea unui ideal sclivisit, pompos și încărcat cu mofturi siropoase. Da, aș săruta talpa ei desculță, mi-aș potrivi palma după a ei, m-aș așeza pe fotoliul pe care ea a stat, doar ca să o simt cum își face loc în inimă și-mi curge în sânge. Aș adulmeca-o și m-aș așterne la picioarele ei, fără inhibitii și rețineri. Aș uita de „sfaturile” psihologilor și de cele ale „raționalilor”, care susțin că iubirea durează trei ani. M-aș duela cu ei, de-aș fi bărbat! NU. Durează atâta timp cât o alimentezi. Cât VREI să faci asta. Da, sunt un vânător înnăscut, iar dacă ea, cea vânată, se mulează după dorințele mele încă nedescoperite, atunci va fi a mea pentru eternitate. Și nu una percepută eronat, ci acea „eternitate eternă”. Nu mă încurc în sentimente. Nu compar. Trecutul meu nu e ascuns sub preș, e prefăcut în cenușă, chiar dacă m-a rănit. Să fie, oare, rana aceea de care toți bărbații se plâng? Superficială, provocată de orgolii meschine și pretenții copilărești? Ah! Dacă aș fi bărbat, aș ține cu dinții de ea.
I-aș privi buzele cum se rotunjesc când rostește cuvinte, i-aș urmări ochii care se pleacă de greutatea vreunui gând nerostit, aș rămâne neclintit minute în șir, după vreun gest tandru de-al ei, nu m-aș mișca, de frica dizolvării acelui moment. I-aș fi sclav. I-aș fi stăpân. I-aș fi candelă în întuneric și stâncă într-o mare-nvolburată. I-aș fi.
– De unde te cunosc? o aud vorbind și ridic ochii surprins.
Ah, dac-aș fi bărbat, ce i-aș răspunde…
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
