De acum vor fi trei categorii: viu, mort și parțial în viață

22 April 2019

Până acum, pentru un om obișnuit sau un medic, exista o demarcație clară între ceva “viu” și ceva “mort”. Categoria “între”, adică “parțial în viață” nu exista. Mai precis, n-am crezut că există. Ei, bine, se pare că există. Ne sperie o asemenea descoperire încă prea “tânără”, cu toate implicațiile ei viitoare, dar și pentru că încă știm atât de puțin despre moartea cerebrală și că mulți asemenea pacienți au fost socotiți fără speranță… Toți medicii știau că dacă nu e restabilit rapid fluxul sanguin în creier, celulele se deterioriează, conexiunile dintre neuroni cedează și transformările sunt ireversibile. Ei, bine, nu.

Cercetătorii de la Universitatea americană Duke au reuşit să redea activitatea cerebrală unor creiere prelevate de la porci sacrificați pentru consum. Descoperirea poate avea implicaţii extrem de importante în ceea ce priveşte tot ceea ce se ştia până acum despre moartea cerebrală, dar şi în tratarea unor afecţiuni precum leziunile cerebrale sau Alzheimer.

Experimentul a fost realizat cu ajutorul unui sistem numit BrainEx – a fost pompată timp de șase ore o soluţie experimentală în creierele intacte de porc (și oxigen, și substanțe chimice care au permis urmărirea fluxului cu ultrasunete) și s-a constatat reactivarea metabolismului celulelor, care au reacţionat chiar şi la administrarea unor medicamente. În ciuda acestui rezultat, nu au fost înregistrate semne care să indice semnale electrice coordonate, necesare unor funcţii precum atenţia sau inteligenţa. Ceea ce nu au dorit cercetătorii, oricât de improbabil ar fi părut, a fost recăpătarea conștienței pe cale artificială. Pentru aceasta erau pregătiți cu anestezice cerebrale în caz că ar fi detectat o activitate electrică….

Sursa foto: Science News

Ceea ce au obținut în țesutul “dezmorțit”, nu era un creier în viață, ci doar un creier activ celular. Totuși este un progres real. Procedeul permite întocmirea hărții celulelor unui creier și a conexiunilor dintre ele într-un fel imposibil de realizat până acum. Până la această descoperire, se ştia că un creier intră în colaps după întreruperea alimentării cu sânge. Celulele se deteriorau, iar conexiunile dintre neuroni erau distruse, consecinţe despre care se credea că sunt ireversibile. Acum vor putea fi studiate și repararea celulară, și felul în care medicamentele afectează creierul.

Descoperirea este încă insuficient aprofundată pentru a fi aplicată în tratarea leziunilor cerebrale la oameni, însă cercetătorii cred că este doar începutul unei revoluţii în domeniu.

Reuşita cercetătorilor ridică multe discuţii în plan etic. Pe de o parte, procedeul nu este considerat testare pe animale, dat fiind că testele s-au făcut pe creier prelevat de la animale moarte. Pe de altă parte, suferința provocată de cercetări, fie și pe un creier parțial viu, e justificată de scopuri? Sau, când ai activitate celulară într-un creier, tratezi subiectul ca pe un animal viu, că nu-l poți trata ca pe unul mort? Dar cea mai importantă discuție va apărea în ţările cu o politică bine reglementată în ceea ce priveşte prelevarea de organe. Acolo, resuscitarea unei persoane care suferă un atac de cord, spre exemplu, durează 30 de minute. După acest interval, dacă manevrele nu reuşesc, se constată decesul, se oprește irigarea creierului cu sânge, iar organele sunt prelevate şi depozitate în condiţii speciale până când vor fi transplantate. Aşadar, în condiţiile în care reactivarea creierului va fi posibilă, întreaga procedură ar putea fi reconsiderată.

Oricum, va dura ani de zile până când resuscitarea creierului cu BrainEx va deveni o practică medicală standard. Și atunci vom avea mai puțini pacienți în moarte cerebrală și mai puțini donatori de organe…

Sursa

Dacă răsfoind presă internațională sau națională (de ce nu?), dați peste articole interesante și credeți că le-ar folosi și altora ceea ce vi s-a părut vouă util, vă rugăm semnalați-ni-le. Poate și cu un scurt rezumat, dacă aveți darul de a face sinteze, poate cu o opinie. Trimiteți, fie doar link ul, fie și rezumatul și sau opinia, pe adresa office@catchy.ro. Mai mulți ochi, mai mulți căutători de calitate, nu poate fi decât mai bine. Vă mulțumim.



Citiţi şi

De ce studenții americani citesc și ai noștri nu

Se deschide primul sezon cultural de la Casa La Mița Biciclista Stabiliment Creativ

Vina jurnalistului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro