Spuneam acum 2 zile că îmi pare rău că am permis ca să îmi fie cangrenat românismul. Şi că îmi pare rău că s-au pierdut generaţii întregi care nu au nimic de-a face cu patriotismul. Pentru care maximumul de a fi naţionalist e să mănânci jumări cu ceapă şi să bei o pălincă autentică ghe la Maramu’ şi copii care consideră că a fi naţionalist înseamnă a fi anti-european. Iar dacă eşti anti-european, nu eşti cool şi trendy.
Cu toate acestea, în bulibăşeala (nu aş zice chiar degringoladă, că e un termen mult prea complicat pentru ceaţa deasă de pe Dâmboviţa) din ultimele zile, în mod absolut paradoxal cel mai coerent discurs politic îl are cel mai ameţit dintre politicieni, Toader PALEOLOGU. Am râs cu lacrimi de declaraţii anterioare. Nu o să uit în veci fraza aia cu ”Trebuie să recunoaştem că Traian Băsescu e o pleaşcă pentru partid”. Mi s-a părut de o inepţie absolut unică în analele politicii mondiale. (Chiar dacă exprima adevărul.). După gafele actuale ale PDL-ului şi ale preşedintelui, care au reuşit să amorseze nemulţumirile generale ale populaţiei cu o tâmpenie, în momentul în care Paleologu vine şi afirmă că reacţiile actualei puteri au fost ”tâmpite şi deplasate”, chiar dacă doar ”unele”, deja devine vocea raţiunii şi a onestităţii.
Îmi place că primesc feed-back că nu e chiar aşa şi că generaţiile mele pierdute sunt doar rătăcite. L-am văzut pe tânărul domn locotenent Alexandru GHEORGHE de la Câmpia Turzii. Mă îndoiesc că omul acesta are mai mult de 30 de ani. Mi-aş dori să cred în el. Mi-aş dori ca peste ani să fiu ferm convinsă că acţiunea lui a fost autentică. Un gest de kamikaze, de om care nu mai are nimic de pierdut şi riscă tot ca să câştige tot. I-am admirat enorm discursul de om politic hârşit în multe. I-am admirat modul în care şi-a asumat riscurile de a încălca o serie de regulamente militare doar ca să îşi afirme păsul. Mi s-a părut bărbătesc şi profund onest gestul de a prefera să moară după o zi vultur decât să trăiască o viaţă ca un şobolan. Cinstit, nu cred că a venit fără măcar să spere că va fi remarcat. Dacă voia să o facă in cognito, nu venea purtând uniforma militară. Şi dacă mă gândesc bine, când şi-a pus pielea la bătaie (ceea ce eu nu sunt în stare să fac, fiindcă mi-i groază că o să răcesc) mi se pare logic că a făcut-o şi pentru un câştig personal. În definitiv toţi cei care ies în Piaţă o fac şi nu-i e nimănui ruşine să o admită.
Mi-a mers la suflet ultima parte, cea în care făcea apel la cealaltă entitate care fost permanent prezentă în viaţa poporului român, şi de bine sau de rău, a contribuit major la formarea esenţei naţionale. De bine sau de rău, încă nu am uitat ca naţiune momentul în care Regele trebuia să îngenuncheze în faţa reprezentantului Bisericii şi al divinităţii, aceasta fiind condiţia sine qua non ca să primească astfel statutul de ”uns al lui Dumnezeu”. Toţi cei care depun jurăminte politice o fac încă cu mâna pe Biblie, imitaţie palidă, şi nu ştiu cât de conştientizată, a modului de investire cu graţie cerească.
Nu dezvolt relaţia mea personală cu Biserica pe care o acuz de multe şi de la care aştept de 20 de ani să se modernizeze şi să vină cu soluţii viabile la o serie de probleme fundamentale ale societăţii. Că-mi place, că nu-mi place, Biserica a fost şi rămâne unul dintre pilonii de stabilitate ai societăţii române. Şi este şi dorinţa mea să o văd intervenind în rezolvarea actualei crize.
Iisus a zis ”Să daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”. Dar ”daţi” e general, se aplică tuturor cetăţenilor în parte, indiferent de statutul social şi religios. Societatea uită mult prea adesea că uneori Cezarii au primit chiar o sabie în spate sau o cupă otrăvită din partea supuşilor din alte veacuri. Mi-aş dori să văd cum Biserica se implică mai activ în rezolvarea crizei morale în care ne învârtim bezmetic, nu construind biserici care mai pot să aştepte, ci cerând politicului soluţii din poziţia de reprezentanţi ai lui Dumnezeu. Fiindcă ale lui Dumnezeu sunt de fapt toate sufletele care sunt pe punctul de a se pierde fiindcă nu mai pot supravieţui junglei.
Şi cu toate că-l admir pe domnul locotenent, nu l-aş vota în cazul în care s-ar înscrie în cursa electorală. Discursul a fost sublim. Prefer să fiu paranoică şi să îi cer să demonstreze că e nevinovat (efectul de bumerang Băsescu), decât să presupun că e nevinovat şi să mă văd iar vinovată de a fi întins mâna neprotejată către un element de risc.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
