Doina Ruști întreabă
Cu ce personaj literar m-aș căsători? Și de ce?
Care sunt calitățile incontestabile ale acestui erou ficțional?
Cu ce te-a dat gata?
***
Răspund Andrei Gruzsniczki și Oana Boșca-Mălin
ANDREI GRUZSNICZKI
Unul dintre regizorii remarcabili ai noului val, s-a impus prin filmul realist, în linie neoclasică. Cealalta Irina este filmul său de debut în lung metraj de ficțiune, peliculă pentru care a luat mai multe premii. Deși mai puțin gălăgios decât colegii săi de generație, Andrei se poate lăuda cu Premiul pentru Cel mai bun film de lungmetraj de debut la Festivalul de Film Sud-Est European din Los Angeles, Premiul Atlas d’Argent – la Festivalul Internaţional de Film de la Arras (Franţa), Marele Premiu şi Premiul FIPRESCI obţinute la cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film de la CinePécs Moveast, Marele Premiu la Festivalul Anonimul, precum şi Premiul Zilelor Filmului Românesc, TIFF s.a
Cel mai recent film al său de lung metraj este Quod Erat Demonstrandum – deja premiat la Roma. Filmele sale creează impresia unei realități reconstituie fotografic și au întotdeauna o miză morală autentică și situată între problemele de maximă gravitate.
Colaborator al lui Lucian Pintilie (ca regizor secund), regizor de teatru și TV, Andrei pregătește în momentul de față cel de-al treilea film de lung metraj. A mai regizat Cronica unei morți amânate (SM), Strada Mântuleasa (documentar TVR), Săpînța lui Stan Ioan Oncu (documentar) ș.a.
Personajul fictional cu care m-aș lega la cap fără să mă doară? Desigur Martha din piesa lui Edward Albee, Cui i-e frica de Virginia Woolf. De ce? Poate pentru că e unul dintre cele mai puternice personaje feminine pe care le-am întâlnit. Și care pur si simplu a avut ghinion la bărbați! Ce o face specială? Să le numărăm: simț al umorului are? Are. Spirit ludic are? Are. Senzualitate? Este. Fără să facă parte din categoria Lady Macbeth. N-o macină conflictul dintre femininitate și masculinitate, nu-și suprimă fragilitatea si nici instinctele materne. Chiar din contră. Vrea să fie fragilă, vrea să fie protejată, vrea copii. Și, dacă nu îi are, îi inventează. Am pus la socoteală și imaginația? O pun acum. Ce-și poate dori mai mult un bărbat? 🙂
Sigur, sunt și laturi negative, poate o mică tulburare maniaco-depresivă, poate prea mult cinism, poate vrea prea mult să dețină controlul, dar cine e perfect?
***
OANA BOȘCA-MĂLIN
Italienistă remarcabilă, cunoscută prin numeroase studii, dar mai ales prin volumul Spectacularizarea prozei italiene în ultimele două decenii, este o autoritate în proza italiană contemporană, fiind prezentă în presa culturală cu subiecte de gen. În viziunea ei exegetică admir justețea, cultura și profunzimea aprecierilor S-a făcut cunoscută și ca traducătoare de mare finețe, fiind, printre altele, traducătoarea lui Italo Calvino (Oraşele invizibile, Cărarea cuiburilor de păianjeni), dar și coautoare a volumului Comedia Italiană din Renaştere.
Universitară, doctor în filologie, Oana predă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.
A primit Premiul „Marian Papahagi” pentru contribuţii remarcabile la dezvoltarea studiilor de italienistică din România.
*
Să mă căsătoresc, n-ar fi suficient dacă l-aș adăuga la colecția mea de fluturi? N-aș putea măcar să fiu bigamă? Totuși, dintre toți bărbații de hârtie care m-au cucerit, doi ar fi cei la care mi-a rămas gândul și lângă care mi-aș putea pune papucii de casă, și cărora poate chiar le-aș găti ceva. Primul ar fi Danny Boodman T.D.Lemon Novecento din monologul teatral Novecento al lui Alessandro Baricco (lumii poate îi este mai cunoscut filmul lui Tornatore, inspirat după carte, cu Tim Roth în rolul principal). Și nu neapărat pentru Tim Roth! E eroul unei legende moderne, iar Tornatore a înțeles foarte bine asta, intitulându-și filmul Legenda pianistului pe ocean. Novecento se naște pe un vapor care transportă emigranți către Statele Unite, la începutul secolului XX, și nu coboară niciodată de pe acel vapor. El nu există, anagrafic vorbind. Identitatea lui e legitimată printr-o serie lungă de nume și e garantată de lumea care îl ascultă cântând la pian. Astea sunt datele obiective; calitățile lui sunt constanța senină dar fermă, curiozitatea bucuroasă cu care le privește pe toate cele lumești și rapiditatea cu care învață totul, de la pian și până la dinamica relațiilor. Ah, da, și atitutinea naturală a celui care n-are nimic de demonstrat nimănui: e senzațional prin natura sa, nu pentru că-și propune să fie, și nu așteaptă elogii. M-a cucerit și re-cucerit în diverse scene, mai ales în aceea în care își pierde inocența trebuind să învețe că, la o provocare, lumea se așteaptă să răspunzi cu îndârjire și ambiție, nu lăsându-te cucerit de competitor. Evident, învață regulile celorlalți și câștigă. Aș rămâne lângă el pentru că aș vrea să fie al meu, cred. Și sunt curioasă dacă iubirea aceea caldă și răbdătoare a căsniciei ar schimba ceva în datele problemei. Dar probabil că mi-ar fi rău de mare și n-aș rezista.
Al doilea ar fi Rudy cel cu părul de culoarea lămâii, prietenul lui Liesel Meminger din Hoțul de cărți al lui Markus Zusak. Desigur, l-aș aștepta să crească. Dar la ce fel de om e la cei doisprezece-treisprezece ani în care e urmărit în roman, n-ar putea să se strice prea tare, devenind adult. Nici el nu face ceea ce se așteaptă de la el, ci ceea ce simte. Mă rog, asta fac toate personajele literare, nu? Doar că el face lucruri grozave care te dau gata (citiți cartea!), are un suflet imens și reușește să nu și-l pervertească când Hitler, războiul și monștrii lor îi invadează strada. M-aș căsători cu el pentru că cred că am rămâne copii și am râde împreună.
Iar, ca o agravantă, dacă tot mi-ai dat atâta spațiu la dispoziție, să știi că în Hoțul de cărți mai e un personaj iubibil, care e naratorul: Moartea (în engleză e bărbat!). Ăsta chiar ar putea fi un proiect care să-ți umple o viață, nu?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.