Stăteam, într-o zi, aplecat peste pervazul ferestrei. Cu mintea aiurea încercam să privesc azaleele părculeţului din intersecţie. Degeaba… Tot ce reuşeam era să-mi amintesc că amurgeşte, iar eu am o tonă de lucru (vedeţi dumneavoastră, să fii scriitor este greu. Te scoli dimineaţa devreme şi miezul zilei te prinde la ultima cafea. Apoi prânzul te îmbie la odihnă, iar cina, la un pahar cu prietenii. Şi-n tot acest răstimp, pagina te aşteaptă răbdătoare pe masă. Metaforic vorbind… Scriitorul de azi consumă curentul pentru calculatorul pe al cărui ecran defilează un screen saver cu femei goale).
Aşadar, amurgea. Plictisit, m-am îndreptat şi am dat să plec, când ochii mi-au căzut pe fereastra vecinei de vizavi. Deşi o mai văzusem de câteva ori, n-o remarcasem niciodată. Dacă m-aţi fi pus să v-o descriu, nu v-aş fi putut spune decât că nu-i bătrână! Dar azi avea ceva diferit. Stătea nemişcată în faţa unui perete de oglinzi. Imaginea i se reflecta în vâlvătaia soarelui la apus şi în cea a sticlei veneţiene. Încet, foarte încet, s-a înălţat pe vârfuri şi a început să facă piruete.
O priveam fascinat. Era primul om pe care îl vedeam dansând. Pentru minute în şir a încetat să mai fie vecina mea, devenind o stea, o făclie în care ardeau adevăruri universale. Într-un colţ al minţii s-a iţit o amintire. Nu ştiam cum o cheamă, dar i se spunea Profa. Preda ore de dans.
Nu voiam ca spectacolul să se sfârşească. Deodată m-am temut că dansul ei va deveni, pentru mine, un drog şi, ca orcărui dependent, o simplă privire nu-mi va fi de ajuns. Aşa că… m-am smuls de pe pervaz, trântind fereastra.
Terminasem de mult ultimul meu roman. Două săptămâni i-am pregătit lansarea, timp în care mă îmbolnăvisem de nervi. Va avea succes? Nu? Un calvar! Voiam să se termine. Aşteptam înfrigurat momentul în care voi fi liber. Gata cu emoţiile, gata cu discursul!
În ziua cu pricina am fost tentat să chem salvarea de vreo două ori. Parcă înghiţisem un muşuroi de furnici. Mă plimbam nervos printre rafturi şi oameni. Nu puteam citi în ochii lor. Nimic.
La dracu! M-am oprit ca şi cum mi-aş fi amintit că uitasem ceva. În faţa mea stătea o femeie pe care o mai văzusem cândva. Îmi fusese colegă de facultate? De serviciu? Mă culcasem vreodată cu ea? Brusc, am realizat că era vecina de vizavi. Într-o secundă, sentimentul inexplicabil pe care-l trăisem atunci, la fereastră, m-a înălţat ca o doză din drogul cel mai pur.
– … Mă bucur să vă cunosc. Aş putea să vă iau un interviu pentru revista…
Cuvintele spuse atunci s-au ratacit în artificiile nopţii trecute. În clipa în care i-am strâns mâna am ştiut că ea va da viaţă biroului cu calculatorul (de această data fără screen server-ul Playboy), sufrageriei cu canapeaua de pluş maro sau pervazului de la care am văzut-o întâia dată.
Mi-o imaginam umblând desculţă, îmbrăcată cu camaşa pe care o purtasem cu două ore în urmă, expunându-şi fără prejudecăţi picioarele de dansatoare. O simţeam aşezându-se în poala mea, sărutându-mă până mi-aş fi pierdut răsuflarea, fremătând în braţele mele în timp ce o culcam comod pe canapea…
”Dansatoarea” este un mare succes. Nu cred ca te-ai aşteptat la aşa ceva, îmi spuse voios unul dintre prietenii mei.
Într-adevăr, nu crezusem că ultimul meu roman – siropos şi deocheat în acelaşi timp – se va vinde în câteva luni, dar roadele erau pe măsura efortului.
Mă plimbam printre rafturi şi oameni, ca un cocoş în poiată. Cineva m-a strigat şi m-am întors să-i răspund. Un volum a căzut cu zgomot pe podea. L-am ridicat şi m-am trezit în faţa unei femei pe care o mai văzusem cândva.
– …Mă bucur să vă cunosc. Aş vrea să vă iau un interviu pentru revista…
Deodată am realizat că e vecina de vizavi. În clipa în care i-am strâns mâna, am ştiut că ea va da viaţă biroului cu calculatorul, sufrageriei cu canapeaua de pluş maro sau pervazului de la care am văzut-o întâia dată…
Citiţi şi
Lucrezi de acasă? Iată cum să îţi creezi spaţiul perfect pentru muncă
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
