Am spus mereu despre mine că îmi plac străzile, noroiul şi golanii. O lecţie pe care un golan mi-a dat-o la 16 ani sună cam aşa: „Oamenii trebuie să se nască pentru tine în ziua în care îi cunoşti”. Este probabil una dintre cele mai bune lecţii pe care am primit-o despre judecată şi principiul pe care merg şi acum, după mulţi ani. Oamenii se nasc pentru mine în ziua în care îi cunosc, oamenii „cresc” pentru mine în funcţie de ceea ce fac şi uneori mor în ochii mei.
Nu scriu astăzi despre un golan, deşi mi-ar fi uşor. Aleg să scriu astăzi despre un om care, deşi putea fi doar un golan fără să fie învinovăţit pentru asta, a ales să fie mai mult de atât. Putea fi „şmenar” de Berceni, dar a ales să fie luptător, a ales să fie tată, antreprenor, scriitor, mentor şi, întâmplător, omul alături de care lucrez.
Pe Daniel l-am cunoscut în vara când, sătulă de job-ul meu plictisitor dintr-o corporaţie, am găsit un anunţ pe Facebook publicat de un psiholog pe nume Pera Novacovici. Căutau reprezentant Customer Care şi nu specificau mare lucru despre fişa postului. Eram la serviciu, cu casca pe urechi, butonam telefonul pe sub birou şi m-am hotărât să le trimit un CV fără niciun fel de aşteptare.
După ceva timp am fost contactată şi informată că voi avea un interviu cu un anume Daniel Zărnescu. Nu-mi place să apar niciodată nepregătită în faţa unor oameni, aşa că am pus mâna pe telefon şi am discutat cu un prieten, cunoscător al autorilor de dezvoltare personală din România. Am primit rapid un portret: „introvertit, workaholic, marketer, performer”. Cărţi publicate: „Treptele schimbării” şi „Esenţa eficienţei”. Nimic cunoscut pentru mine. N-am citit şi nu m-a inspirat niciodată nimic din ceea ce înseamnă dezvoltare personală.
„Introvertitul workalholic” avea chip expresiv: ochi verzi, mari, care trădau nelinişti şi nopţi nedormite; buze cărnoase despre care am învăţat că reprezintă bunătate. Privea fix spre mine, în timp ce partenerul său Graţian punea non-stop întrebări. Răspundeam cu încrâncenare, dar priveam fix tot spre el. M-au acceptat şi am început să lucrăm, cu o anumită reticenţă din partea mea. Mă speriau schemele lui Daniel, claritatea lor şi ideea că pe acest pământ poate să existe un om atât de lucid. Îl admiram, dar mereu de departe. Îmi făceam datoria din respect şi plecam acasă. Atunci, Daniel Zărnescu se năştea pentru mine.
Într-o zi Daniel a „crescut mare”. A devenit mare atunci când, pentru prima oară, mi-a împărtăşit visul său: acela de a înfiinţa un centru de rezidenţă pentru persoanele cu tetrapareză. A lăsat deoparte schemele complicate şi mi-a împărtăşit povestea vieţii sale. Tot ceea ce a trăit şi ceea ce l-a făcut să fie cel de astăzi. Îi este mereu greu să vorbească despre el. Un luptător lasă greu garda jos şi atunci când o face are un scop precis: acela de a mai câştiga încă o bătălie, de a respecta o promisiune.
Cartea „O luptă de dinainte pierdută” a fost publicată pentru ca promisiunea făcută mamei sale să fie îndeplinită, aceea de a uşura existenţa unor familii care trec prin ceea ce familia sa trece: aceea de a creşte un copil cu tetrapareză. Elena este sora lui Daniel, cea care s-a născut cu acest diagnostic. Am cunoscut-o de curând, aceeaşi ochi mari şi expresivi ca ai fratelui, o voce blândă şi tremurândă. Exprimă atât de multă durere, încât uneori ţi-e teamă să n-o frângi printr-un singur cuvânt. Am simţit şi durere, şi speranţă în preajma ei. Speranţa că într-o zi, prin toată suferinţa ei, o urmă de bine se va naşte pentru toţi cei care împart acelaşi destin. Cartea fratelui său a fost publicată pentru a strânge fonduri pentru acest centru rezidenţial.
Dincolo de scopul nobil, cartea scoate la iveală povestea reală a omului Daniel Zărnescu, a omului pentru care astăzi lucrez de drag. A copilului îmbătrânit înainte de timp, nevoit să vândă roşii în piaţă pentru a îşi ajuta familia, a adolescentului nevoit să îşi apere sora de miştourile celor din jur, a tânărului nevoit să supravieţuiască într-un Berceni plin de seringi, la începutul anilor ’90. Este povestea celui care îşi lasă cartierul în care s-a născut în spate, îmbracă haina omului de afaceri şi intră în cuşca leilor pentru a-şi susţine familia.
Poate pentru unii dintre voi povestea această este o stereotipie. „O luptă de dinainte pierdută” începe însă cu o realitate unilateral acceptată; cea mai profundă şi lucidă descriere a unui sistem medical bolnav ce îngrijeşte bolnavi, a unui sistem fără sistem de apărare. Este povestea mamei sale răpită înainte de timp de cancer, este povestea tututor celor care se luptă pentru viaţa lor, odată diagnosticaţi cu cancer în România.
Am ales astăzi să lupt alături de Daniel pentru aceeaşi cauză. „O luptă de dinainte pierdută” vă va aduce şi voi pe aceeaşi baricadă.
Detalii despre carte puteţi găsi aici.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
