Dana Deac este absolventă a Facultăţii de Filozofie şi Istorie din Bucureşti, realizator de televiziune, jurnalist de investigaţii şi a fost implicată activ în organizarea şi derularea unor proiecte sociale. În ultimii ani s-a ocupat îndeaproape de organizarea unui program de digitalizare în aproape 30 de şcoli de ţară, împreună cu Fundaţia Orange. În urmă cu 10 ani a fost diagnosticată cu cancer de sân. De atunci boala a recidivat de cinci ori şi, de fiecare dată, Dana a ieşit învingătoare. (…)
De unde ataşamentul tău pentru proiectele educaţionale?
Aşa am fost dintotdeauna. Am avut în sânge acest activism social. Nu pot trăi altfel. Am început prin a mă implica în proiectele Asociaţiei Smile, dedicate copiilor cu handicap când încă lucram la Antena 1. Apoi în United Way România sau alte fundaţii care aveau nevoie de o mână de ajutor.
Este felul meu de a trăi. Alţii nu pot trăi fără Vuitton, eu nu pot trăi decât aşa. Dar e o chestiune de alegere, când spun asta nu judec pe nimeni. (…)
Iar în tot timpul acesta tu ai avut lupta personală pentru sănătate. Cum ai reuşit?
Viaţa mea e una, activismul e alta. Nu m-am gândit niciodată cum să fac lucrurile astea în acelaşi timp. Dar am reuşit. Fără să le fi făcut să sufere pe vreuna: mi-am văzut şi de sănătate şi am mers mai departe şi în zona de activism.
În august trebuie să trec printr-o analiză extrem de importantă, în Turcia, care îmi va spune că am rezolvat ultimul cancer. Dacă nu l-am rezolvat, o iau de la capăt. Acum nu pot să spun că sunt în afară de orice pericol, doar că nu ştiu încă nimic sigur. Aştept să fac analizele şi decid după aceea. Dar emoţii am, recunosc. La istoricul pe care îl am, nu pot să spun că sunt indiferentă. Dar nici nu mă grăbesc să îmi fac multe griji. Dacă ies prost, ştiu ce trebuie să fac.
În Turcia, la Memorial Hospital, am ajuns anul trecut pentru că în România, când mi-a fost depistat cancerul tiroidian, secţia de la Parhon era închisă, din iulie pînă în septembrie. Fără alte explicaţii.
A trebuit să fac operaţia repede, nu puteam aştepta până în 14 septembrie fiindcă era prea mult şi periculos pentru mine şi aşa a apărut şansa mea, să ajung în Turcia. Acolo am întâlnit o româncă senzaţională, Irina, care a avut mare grijă de mine. Este din Bacău, dar este căsătorită în Turcia, are familie acolo şi este o fată care se ocupă de românii de la Memorial Hospital. Irina are un suflet de aur şi m-a ajutat foarte mult. Deci, până la urmă Dumnezeu m-a ajutat şi mi-a scos în cale tot timpul oameni extraordinari. În urmă cu 10 ani, când Cristina Ţopescu a făcut campania de strangere de fonduri pentru mine, am fost atât de mişcată că telespectatori din toată ţara s-au dus şi au depus bani la bancă pentru mine.
Dumnezeu îmi scoate în cale îngeri şi asta este marea mea recunoştinţă, că nu sunt singură. Chiar dacă trec prin atâtea, nu sunt singură.
Cum te simţi tu în lupta asta continuă cu recidivele unei boli cumplite?
Mă duc la psiholog. Din 2013. Am găsit târziu soluţia asta şi îmi pare rău că am aşteptat atât. Nu ştiu de ce atât de târziu. Poate pentru că nu am avut educaţia necesară, pentru că la noi nu se face o astfel de educaţie, sau poate că nu am avut şansa să întâlnesc un psiholog adevărat. Am totuşi norocul că de cinci ani, săptămână de săptămână am ora mea cu psihologul Corina Georgescu. Şi mă bucură enorm că este alături de mine. Nu am o dependenţă, dar am treabă, mai am de lucru cu mine.
La ce te ajută? Ce au schimbat în tine orele astea?
Corina mă ascultă şi atât. După fiecare mulţumesc al meu îmi spune: „nu-mi mulţumi, tu ai făcut totul!” Totuşi, Corina este exact ce trebuie: ştie să asculte şi să îţi dea tema potrivită aşa încât tu singur să o rezolvi.
Acum mă simt mult mai puternică, schimbarea este profundă. Nu este superficială sau pentru un an sau doi, este trainică şi te ajută să scoţi la iveală abilităţi care să te ajute să treci prin momente grele.
Citește interviul în totalitate aici.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
