„Un homeschooling flexibil, racordat la o reţea internaţională, cu lecţii predate pe Skype şi manuale virtuale bine făcute, poate fi o provocare interesantă în raport cu sistemul de învăţământ public sau privat”, profesorul Dan Solcan
Educaţia este fundamentul unei naţiuni. Nimeni nu contestă asta, dar e genul de prioritate de care uitam în fiecare zi. Iar schimbările din educaţie cer, de cele mai multe ori, zeci de ani pentru a da rezultate.
Este nevoie de o reconstrucţie a prestigiului social al meseriei de învăţător/profesor. Cei demni de respect şi de admiraţie trebuie să primească recunoaştere publică, cu voce tare. Aceasta-i misiunea pe care şi-o propune Proiectul Merito. Este momentul ca noi, comunitatea de business, să alocăm o parte din energia şi din resursele noastre concrete acestor oameni.” – Manifestul Merito
Acest crez şi pasiunea pentru sport a adus împreună o mână de antreprenori care vor alerga în cadrul Maratonului Internaţional Bucureşti şi care au lansat o campanie de fundraising pentru a premia un prof mişto. Un profesor care se implică şi îşi duce misiunea de dascăl dincolo de un sistem educaţional care mai are nevoie de timp, investiţii şi mai ales de voinţă pentru a deveni cu adevărat performant.
În cadrul proiectului sunt mai multe propuneri de profi mişto. Noi l-am ales pe Dan Solcan. În opinia mea şi a colegilor mei, aşa arată un prof cool pe mâna căruia mi-aş lăsa copilul spre modelare, fără ca măcar să clipesc.
Aveţi copii?
Nu. Dintr-un motiv sau altul, întrebarea dumneavoastră m-a făcut să mă întreb, la rândul meu, cam cât timp am petrecut, de-a lungul anilor, alături de copii, de elevii mei, aşa că am încercat un mic calcul – cred că e vorba de vreo 25.000 de ore din viaţa mea. Dar, oricât de multe puncte comune ar exista între a fi profesor şi a fi părinte, sunt două lucruri diferite.
(…)
Cum vedeţi sistemul de învăţământ din România?
Învechit, rigid, desprins de realitate, politizat. Există ţări în care învăţământul e cu adevărat o prioritate, în care sintagma „reforma educaţiei” nu este doar un succes lexical… ba chiar există ţări în care preţul locuinţelor într-o zonă sau alta diferă în funcţie de calitatea şcolilor din zonă! Noi nu trăim, din păcate, într-o astfel de ţară. Subiectul este foarte vast, dar vă propun să punem laolaltă doar aceste trei aspecte: 1. în România au avut loc 25 de schimbări pe postul de ministru al educaţiei în 27 de ani, existând, în total, 22 de miniştri – noi facem schimbări, nu reformă; 2. Nu mai puţin de 99,8% dintre profesorii români se simt bine şi foarte bine pregătiţi în privinţa conţinutului disciplinei lor, iar 98,5% dintre ei se consideră bine şi foarte bine pregătiţi în ceea ce priveşte pedagogia disciplinei predate, în timp ce 3. elevii români se situează constant pe ultimele locuri în Europa la testele Pisa, circa 40% din ei fiind analfabeţi funcţional. Am adus în discuţie, aşadar, trei elemente esenţiale: conducerea sistemului, profesorii, elevii – cu rezultatele obţinute. Logica bunului simţ ne cere să admitem că nu elevii sunt de vină. Soluţiile ar trebui căutate, aşadar, în celelalte două locuri.
(…)
Homeschooling-ul ar putea avea vreun viitor în România în condiţiile actuale?
Am petrecut o bună parte din viaţa mea scriind o carte despre Socrate şi Platon, doi oameni pentru care am o admiraţie uriaşă. Or, una dintre ideile esenţiale ale celor doi este că, în societate, fiecare trebuie să facă treaba la care se pricepe: cizmarul să facă încălţăminte, olarul să facă oale, strategul să conducă armata, omul politic să conducă treburile ţării, profesorul să educe elevii etc. Evident, nu contest ideea că părinţii care asumă o asemenea provocare se pot ”specializa”, dar, după părerea mea, ideea de homeschooling „în stare pură”, în sensul că părintele decide în întregime paşii de urmat şi instrumentele prin care sunt educaţi propriii copii, este mai degrabă utopică (e cel mai blând cuvânt pe care-l pot folosi). Un homeschooling flexibil, racordat la o reţea internaţională, cu lecţii predate pe Skype şi manuale virtuale bine făcute, poate fi o provocare interesantă în raport cu sistemul de învăţământ public sau privat. Mă tem însă că, în România şi nu numai, vor exista în continuare blocaje legale şi instituţionale serioase (problema controlului asupra competenţelor părinţilor de a asigura o educaţie de calitate copiilor lor etc.). Oricum, dincolo de problemele tehnice, mi se par foarte interesante motivaţiile acestui demers: dorinţa de a asigura copiilor o evoluţie organică, naturală şi, pe de altă parte, neîncrederea în soluţiile educaţionale propuse de societate. Că va câştiga în continuare teren sau nu, homeschooling-ul pune degetul pe nişte răni deschise ale societăţii de azi.
(…)
Citiți tot articolul aici.
Citiţi şi
Portret de țară în pragul tulburelului
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
