Efimiţa (tremurând şi începând să plângă) : Ce-i de făcut, soro?
Scriu pe un site care se adresează cu precădere femeilor și, cu toate astea, n-am să produc neapărat conținut targetat, deși mi-ar fi foarte simplu, pentru că știu cum se face; îmi asum acest risc, de a scrie fără să aleg exclusiv subiecte “drăguțele”, fără abordări sau tonuri “dulcici” ale problemelor și fără să îmi adaptez stilul; sunt conștient că unora s-ar putea să le placă, altora nu dar, așa-i și firesc să se-ntâmple. (Până la urmă, femeile nu sunt și ele oameni? Ba, sunt. Păi, și-atunci?… )
După primul paragraf s-ar putea să fie deja câteva sprâncene ridicate – unele, mustrător -, dar asta face parte din joc; deci, să continuăm, timid… Primele bănuieli de misoginism și/sau superioritare probabil vor încolți nefondat, după frază următoare: nu-mi propun în acest articol să fiu ironic și să râd “de feminismul din voi toate” ori de obiceiurile voastre (deși n-ar fi tocmai un capăt de lume, pentru că și voi râdeți de noi, chiar dacă unele nu recunoașteți), dar nici n-am să mă fac că ele nu există sau că nu le văd; îmi propun, în schimb, să vorbesc cu naturalețe despre ce e frumos și ce e urât, despre ce e bun și ce e rău, despre calități și defecte, despre ce e bine și ce e greșit, despre ce ne place și despre ce ne displace.
Acum, că am stabilit în linii mari, cum vor sta lucrurile, poate că va întrebați deja ce dracu’ caută ăsta pe-aici și despre ce-o să scrie data viitoare? La prima întrebare, răspunsul e simplu: onorez o invitație mai veche de un an (Mihaela Cârlan e cea care a insistat, nu prea am înțeles de ce, deci ea are o mare parte din vină pentru ce vi se întâmplă acum); la a două întrebare, răspunsul e și mai simplu: habar n-am! Încă.
Dar, nu intrați în panică, se rezolvă și-asta cumva. Pentru început, am pus pe foaie câteva subiecte, pentru a le extrage, desigur, pe cele norocoase. Cum ziceau, acum o vreme, crainicele tv, “spicuim din cuprins”: comportamentul publicului feminin în mediul online, corporatista ambițioasă vs. bugetara comodă, duduițele din mass-media, perfecționista puritană și sensibila ipocrită, marketing pentru femei, minciunile și motivațiile lor, alegerea partenerilor – completare sau asemănare?, gestionarea eșecurilor în viață privată și profesională, atracția compromisului, moda arderii etapelor și a așteptărilor nefondate, rolul mamei în educația copilului și în familie, orgoliul feminin și vanitatea, febra shoppingului și sindromul mall, dubla ipostază a doamnelor în politică – votanta și candidată, frumusețe sau feminitate etc. Despre unele dintre acestea voi încerca să scriu, despre altele nu (dacă are cineva preferințe pentru anumite subiecte, s-o spună și poate vor fi luate în calcul).
Acesta fiind primul meu articol pe Catchy și întâmplându-se să fim în anul Caragiale, zic c-ar fi bine să nu pierdem momentul și să ne reamintim un picuț de doamnele catchy pe care conu’ Iancu le-a vrut prezente în scrierile sale. Cine erau și mai ales cum erau ele, dincolo de imaginea scrobită a damelor din înalta societate? Cum au supraviețuit ele timpului și cum s-au adaptat la mersul societății moderne? Ni le mai asumăm noi astăzi sau ne ferim să le mai invocăm, pentru că dăunează imaginii și nu ne avantajează?
Sunt frumoase româncele, nimic de zis, unele dintre ele sunt deștepte, elegante și au o personalitate remarcabilă, dar domnul Caragiale a ținut morțiș să le arate pe moftangioaicele timpurilor sale, și altfel; așa că ni le-a dat nouă, tuturor, pentru totdeauna, pe Zoe, Veta, Zița, Mița, Didina, Efimița, Liza și Fifina.
Mița – violenta; “tipul femeii înfocate, senzuale, mahalagioaice, capabilă să scoată ochii amantului infidel.” (Ștefan Dumitrescu).
Didina – concubina; “deci poziţia ei este extrem de imorală, este totuşi în stare să se bată cu rivala ei, Miţa Baston, pentru amant, semn al sentimentului de dragoste. Tipul de mahalagioaică “tradusă” de amantul ei, care iubeşte şi luptă pentru iubirea ei.” (S.D)
Efimița – ascultătoarea; “tipul femeii ascultătoare, care face pe neştiutoarea faţă de soţul ei tocmai ca să-i creeze acestuia iluzia deşteptăciunii lui. În realitate este superioară soţului ei. Personajul, ca şi piesa, ne mai relevă marea disponibilitate a schimbării stării psihice specifică psihologiei noastre.”(S.D.)
Fifina – soacra; “tipul soacrei celebre şi cerbere, al modelului consacrat de soacră, care-o păzeşte pe fiică-sa, Iulia, să nu se întâlnească, vai, cu soţul ei. Personaj uşor psihopat, cu teorii fixiste.”(S.D.)
Liza – logodnica; ”tipul logodnicei mai inteligente decât iubitul ei, pe care-l scoate din toate încurcăturile.”(S.D.)
Veta – ruşinoasa; “este reprezentanta femeii mediocre, altfel socotită, şi chiar cuminte. Alunecoasă şi stăpână pe ea, personajul exprimă femeia în esenţa şi frumuseţea ei omenească. Ea este reprezentanta Evei şi deci este înclinată către păcat, către viclenie. Da, dar ea face lucrul acesta pentru dragoste. Rămâne şi va rămâne un personaj viabil în dramaturgia românească, având frumuseţea şi gingăşia femeii care suspină din dragoste, în care se vor vedea generaţie după generaţie multe femei.”(S.D.)
Zița – delicata; “face parte din generaţia nouă, emancipată, sau care crede că s-a emancipat. Este tipul fetei de pension căreia romanţurile citite i s-au urcat la cap. Fără să fie frivolă, Ziţa nu este la urma urmei decât o gâsculiţă a epocii ei. Care va evolua devenind desigur o gâscă în adevăratul înţeles al cuvântului.”(S.D.)
Zoe – simțitoarea; “Zoe nu e nici uşuratică, aşa cum s-a spus, nici meschină. Nu este bineînţeles nici femeia serioasă, soţia tradiţională, având conştiinţa rolului ei în familia, vocaţiei cinstei, conştiinţa curăţeniei şi a menirii ei în viaţă şi în lume, acestea bine percepute, înţelese. Zoe se bate în neştire, din inerţie. Este instinctivă, necalculată, vrea să obţină totul dintr-o dată, de aceea se şi precipită total neeconomicos. Actul final în care o vedem pe Zoe iertându-l pe jigodia de Caţavencu ne-o dezvăluie ca pe o femeie bună, mărinimoasă. Iar faptul că după obţinerea scrisorii îşi regăseşte fericirea ne-o arată că nu-i pasă într-adevăr că protipendada ştia de legătura ei cu Tipătescu.”(S.D.)
Sigur, suflarea feminină a țărișoarei va clipi nervos din gene și va strâmba discret din năsuc la adresa stimabilului scriitor pentru că, vor spune ele, nu le reprezintă și nu le face cinste o asemenea alăturare; păi, eu știu dac-o fi chiar așa?!… Dacă n-ar fi fost printre noi câteva Mițe și Zițe imposibil de ignorat, dacă n-ar fi și azi, mă gândesc că nu mai vorbeam acum despre genialitatea băiatului din Haimanale.
Așa că, minunate făpturi, cum printre noi sunt atâția Mitică și Cațavencu, printre voi sunt tot atâtea Zoe, Veta, Efimița sau Didina. Ăștia suntem, fie că ne place, fie că nu. Asta, dacă vrem să fim realiști, dacă recunoaștem că nenea Iancu a fost mare și că damele domnului Caragiale sunt doamnele României.
Efimiţa (minunându-se): Nu mă-nnebuni, soro!
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
