De : Jean-Marc Vallé; cu : Matthew McConaughey, Jennifer Garner și Jared Leto (cântărețul de la 30 Seconds to Mars); scenariu: Craig Borten, omul care l-a scris și vândut acum 20 de ani și a așteptat tot timpul ăsta să îl vadă făcut.
Film pe care l-am văzut adineaori, precum toate cele despre care scriu, în sală, cu bere și pop corn, între lume vorbitoare și mirositoare… Numai așa poți scrie despre un film. Aș identifica imediat cronica filmului văzut pe computer, copiat de pe Torrente. Ei bine, din start : un film absolut magic, rar, aproape fără falie, iar alea care sînt vizibile au frumusețea crăpăturilor și imperfecțiunilor din bijuteriile vechi. Așa de tare m-a agățat, de am rămas cu gura căscată, uitând de bere și popcorn, ba chiar și lumea din jur nu mai era vorbitoare și mirositoare, căci și ei se holbau cu ochii umezi de râs și plâns, exact ca mine. Nici măcar n-a strănutat cineva în două ore.
Un “film stângist” – ar fi critica politizată în România, un film care îi scutură pe cei care mai cred sau mai pretind că în sectorul farmaceutic există competiție și că în capitalism merituoșii se vindecă. E istoria (reală de altfel) a acelui electrician texan, țărănoi absolut, redneck odios, care trăiește doar pentru droguri, medicamente, alcool și femei, homofob pasionat de rodeo.
Anul 1985… Și deodată descoperă că are SIDA… de la sex neprotejat. Tâmpitul credea că trebuie să fii homo ca să capeți SIDA.
Doctorii (ticăloși și manipulatori) îi mai dau 30 de zile de viață, cobai uman printre alții pe care se încearcă medicamente primejdioase, obscen de scumpe. Îngrijindu-se singur, reușește să mai trăiască 7 (șapte) ani prin droguri și medicamente alternative, inclusiv niște leacuri tradiționale mexicane, ba chiar și face bani din asta, deschizând o clinică clandestină.
Sigur că îi cad pe cap poliția, justiția și fiscul pentru comerț și practici ilegale… dar omul a făcut bine multor mii de nenorociți muribunzi, luptând împotriva unei industrii farmaceutice protejate de sistem. Da, e un film turnat cu buget mic (cică doar vreo cinci sau șase milioane de dolari, la care a contribuit și Matthew McConaughey din buzunarul său).
Da, s-a scris deja că e un film simplist, care vine 20 de ani prea târziu. Azi, SIDA nu mai e un tabu… Guvernul american nu mai conspiră cu lobby-urile farmaceutice ca să se vândă numai ce vor ei (medicamentele străine – japoneze, israeliene, mult mai eficace – erau interzise atunci in SUA). Așa e, dar al Doilea Război Mondial e și mai vechi și încă ne mai învață câte ceva chiar și la cinema. S-a scris că filmul e melodramatic, și așa e: melodramatic pe față, cu eleganță.
Dar ce joc actoricesc!… Aici trebuie trecut peste performanțele fizice: atât Matthew McConaughey, cât și Jared Leto, au slăbit câte 20 de kg în 4 luni, ca să arate a bolnavi de SIDA în fază terminală… E schimbarea de generații în asemenea performanțe fizice halucinante, căci la fel făcuse De Niro în Raging Bull al lui Scorsese.
E nominalizat la Oscar în șase categorii :
1— Best movie, alături, sau vs., Gravity, Philomena, The Wolf of Wall Street (Matthew McConaughey are de altfel un mic rol și în Wolf of Wall Street)
2 — Best actor (Matthew McConaughey )
3 — Supporting actor, acolo Jared Leto e în competiție cu un somalez din Captain Phillips și cu Jonah Hill din Wolf of Wall Street.
4 — Scenariu (magnific… merita așteptat 20 de ani)
5 — Makeup and hairstyling (ajunge să îi vezi pe Jared Leto again, în travestit, dar și pe Matthew McConaughey și de fapt cam toată lumea care apare acolo).
6 — Montaj… și aici ar merita fără ezitare Oscarul. Montajul acestui film e o operă de artă în sine. Rareori, de la Hitchcock încoace, mi-a fost dar să văd montaj mai adaptat subiectului, ritmului, actorilor, ba chiar și băuturilor care curg prin film. Montajul acestui film curge atât de natural și abil încât ți-e ciudă când te regăsești într-o scenă fără să știi cum ai ieșit din cea dinainte.
De lăudat fără rezerve și de primit cât mai multe din statuetele alea kitsch, în cât mai multe din cele șase categorii. Așa un film, care alunecă delicat pe linia de fractură dintre entertainment și artă, ne arată că spaima cu sfârșitul cinematografiei e nefondată.
Citiţi şi
Două minute și jumătate să reaprinzi o dragoste veche
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
