– “O fetiță cu fundiță se ducea la grădiniță”… Irina face tumbe prin casă, în timp ce recită poezia pe care a învățat-o bunica. Mami, eu când merg la grădiniță?
Maică-sa își scoate puțin capul din laptop, să-i răspundă copilei. De ceva timp lucrează de acasă. Să-i răspundă, bine, dar ce să-i răspundă?!
Fetița are cinci ani și, până acum, nu a mers nicio zi la grădiniță. Se mai duce ea prin cameră pe la frati-su, care o repede de fiecare dată, că-i la școală online.
Irina nu înțelege cum poate fi la școală, când ea vede clar că băiatul e chiar la el în cameră. Iese dezamăgită și-și continuă poezia. Se mai joacă și cu păpușile, ba chiar le spune povești nenumărate, pe care le știe de la părinți sau bunici.
De curând a învățat să-și scrie numele și, cu încântare, îl scrie pe ce prinde: pe foi albe, pe foile mamei „de serviciu” sau chiar pe pereți.
Ce bucurie a simțit fetița când taică-su i-a spus că în curând va merge la grădiniță! Iar mai apoi, tot tatălui, abia aflând și el, i-a fost milă să o anunțe că grădinița ei va fi doar online. Fără copii, jocuri și jucării, doar cu o doamnă educatoare care o va privi din laptop.
Înțelegând că mâine va fi prima zi de grădiniță, Irina își roagă mama să o spele cap, ca buclele să-i stea perfect. Vrea să facă o bună primă impresie. Degeaba încearcă mama să-i amintească faptul că doar ce a spălat-o ieri, că nu-i chip s-o convingă. Fetița se admiră în oglindă, își alege din șifonier rochița preferată și își anunță toate păpușile că de mâine va merge la grădiniță.
Sosind ziua mult așteptată, copila se trezește, cu greu, dar totodată cu încântare. Își admiră din nou în oglindă ținuta și își prinde în păr fundița pe care ea o consideră indispensabilă pentru mersul la grădiniță, așa cum prea bine știa din poezia lui Buni.
Câte speranțe își făcuse! Și cât de dezamăgită a fost când mama a condus-o nu afară pe ușă, ci la calculatorul din sufragerie.
Acolo o aștepta, răbdătoare, doamna educatoare, care, după ce au făcut cunoștință, îi prezintă fetiței patru imagini din povești.
Irina se uită perplexă la educatoare, la imagini și se întoarce spre maică-sa, care o privea zâmbitoare. Mama o încurajează:
-Deci?!
-Deci ce?! întreabă fetița.
-Recunoști poveștile?
Irina se uită, deznădăjduită, la cele patru imagini din Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani, Cenușăreasa și Albă ca zăpada.
-Bineînțeles! răspunde nervoasă, fără a încerca să le enumere. Și, în timp ce-și smulge fundița ce-i ținea buclele rebele, i se adresează maică-sii: mama, pentru prostia asta m-ai trezit tu așa de dimineață?!
Mama se amuză, deși zâmbetul ei e ușor amar. Cum explici unui copil de cinci ani că-i pandemie?!
Și așa își amintește, tot zâmbind, și tot amar, că nici colegul ei de serviciu mai tinerel, și totuși nu de 5, ci de 25 de ani, nu părea să înțeleagă ce e cu pandemia asta. Ea se străduise să-și ia de lucru acasă, ca să poată sta cu copiii. Avea prioritate. Prioritate mai aveau și cei cu părinți bătrâni, aflați în îngrijirea lor.
Când se trecuse pe tabelul cu planificări, văzuse și numele lui Silviu, colegul ei cel nou. Dar nu prea avusese timp să se gândească cam ce motive ar avea băiatul ca să aibă prioritate la munca la domiciliu. Fiecare le știe pe ale lui… Și totuși, unul dintre colegi, ceva mai vigilent, exclamă:
-Silviu, care e totuși motivul pentru care îți iei muncă la domiciliu? Din câte știu, nu ești însurat și nici copii nu ai.
-Așa e, răspunde Silviu detașat. Am însă părinți bătrâni în îngrijire. Locuiesc cu ei.
Câteva perechi de ochi îl privesc dojenitor pe colegul răutăcios care, pesemne luase în calcul doar copiii din îngrijire, nu și pe bieții părinți în vârstă și bolnavi.
-Bine, bine-insistă bărbatul. Dar totuși, câți ani să aibă părinții tăi, dacă tu ai abia 25?!
– Sunt de-o vârstă. Au 48 de ani, răspunde Silviu calm, neînțelegând nicidecum hohotele de râs ale colegilor… trecuți ușor de prima tinerețe
Toate articolele Ramonei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cum să faci o schimbare dramatică de look
Viața, ca o binemeritată vacanță – Book Club: The Next Chapter
Suntem dispuși să ne căutăm inimi de… tinichea?!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
