Al Pacino, despre…
Prima experienţă sexuală
Îmi place munca mea pentru că plasează sexul în perspectivă. Altfel, rişti să devii prea preocupat de sex. Aveam nouă ani. Am întâlnit prima oară o fată. Şi-a dat bluza jos, avea sâni, am pus mâinile pe ei, iar ea a chicotit. Stătea în faţa saltelelor cu arcuri. Am împins-o. A sărit înapoi şi am repetat scena de trei sau patru ori. Am crezut că am pus-o. M-am dus să-mi cumpăr prezervative. Le căram în portofel. Nu ştiam la ce-s bune…
Scriitori
Cehov, Brecht, apoi Shakespeare. De asemenea, Henry Miller, O’Neill, Ibsen, Balzac şi Dostoievski. Ei m-au însoţit 20 de ani. Mi-au oferit un fel de „raison d’être”. Scriitorul e totul pentru mine. Cititul mi-a salvat viaţa.
Dragoste
Îmi este frică să nu fiu părăsit. Trebuie să ajungi, în cele din urmă, într-un punct în care poţi să spui că acea femeie îţi este prieten. Ţine de încredere. Dragostea trece prin diferite etape, dar dăinuie, durează. Dragostea romantică poate fi un mare rahat. Şi te poate răni. Cea mai lungă relaţie a durat cinci ani. Dacă te întâlneşti cu 3, 4 femei, nu înseamnă că se învârt în jurul tău. S-ar putea să fii tu cel care se învârte în jurul lor, iar ele să iasă cu 3, 4 tipi.
Femei
Poţi să depinzi de femeie pentru anumite lucruri, dar nu poţi investi pe nimeni cu atâta putere. Nu este corect faţă de tine sau faţă de cealaltă persoană. Îmi plac femeile care ştiu să gătească. Am fost îndrăgostit de două ori: Jill Chayburgh şi Marthe Keller. Când o relaţie devine profundă simţi că ai pierdut controlul, că te prăbuşeşti.
Supravieţuire
Metoda mea de supravieţuire e să ştii să te mişti, când să te ascunzi, când să te implici şi când să dai din coate. Dacă viaţa mea ar fi o slujbă, mi-aş da demisia.
Celebritate
Am devenit celebru, era ca şi cum luminile erau îndreptate către mine şi nu mai puteam vedea în faţă. Nu mai vezi cum sunt oamenii unii cu alţii. Anonimatul îţi oferă lucruri minunate, cum ar fi să umbli pe străzi ca toţi ceilalţi. Actorii suferă de o problemă pe care o avem cu toţii: trebuie să învăţăm să facem faţă celebrităţii şi atenţiei. Am văzut actori transformându-se din actori în personalităţi. Devin atât de flataţi şi daţi peste cap de celebritatea lor, încât uită scopul. Sunt prinşi în această celebritate şi înţepenesc în ea.
Bani
Nu am avut bani. Când am devenit bogat am învăţat multe despre detaşare. Oamenii bogaţi cunosc banii, îi înţeleg, interacţionează cu ei diferit. Dacă nu i-ai avut niciodată, va trebui să înveţi despre ei.
Dorinţa de a deveni actor
Unul dintre lucrurile care m-au făcut să vreau să devin actor a fost să văd în copilărie piesa lui Cehov, “Pescăruşul”, când aveam 14 ani şi stăteam în Bronx. Au jucat într-o sală de cinema cu 15 oameni. A fost o experienţă uluitoare. Apoi, într-un restaurant pe o stradă vizavi de The New York Shakespeare Festival’s Public Theatre. Actorii stăteau în jurul unei mese, sporovăind. Era ca şi cum ar fi existat acolo de sute de ani şi le-ai fi putut vedea rădăcinile, istoria, aduceau atât de mult cu o familie; cât de mult semăna cu ceea ce-mi dorisem întotdeauna.
“Naşul”
La momentul acela puţin îmi păsa dacă iau rolul sau nu. La al doilea film „Naşul”, m-au chemat în biroul din New York, mă aşteptau cu o sticlă de J&B pe masă. Am început să bem, să povestim, să râdem, iar producătorul a deschis un sertar cu o cutie de metal şi a împins-o spre mine. Mi-a spus: “Dacă ţi-aş spune că aici este un million de dolari?” I-am răspuns: “Nu înseamnă nimic pentru mine – este o noţiune abstractă”. A fost cel mai incredibil moment: am sfârşit prin a-i cere scuze tipului că nu iau milionul. Primele două filme au câştigat nouă premii Oscar şi aproximativ 800 de milioane de dolari.
Oscar
Era un soi de aură care a strălucit câteva săptămâni. N-am mai simţit aşa ceva. A fost de parcă aş fi câştigat o medalie olimpică, numai că la jocurile olimpice o câştigi pentru că eşti cel mai bun, pe când „Oscarul” nu e neapărat necesar. Îți vine rândul şi atât. De fiecare dată când pierd un punct mă gândesc la premiile mele şi intru din nou în cursă. Când am emoţii ori sunt stresat, arborez o mină rece. Înghiţeam Valium ca pe bomboane. Le mestecam. Fusesem nominalizat la „Oscar”. Făceam pe mine rău. Dacă nu luam nu puteam ajunge la scenă.
Muzica
Nu e nimic mai înveselitor decât să comunici cu oamenii prin muzică. Am avut o perioadă când am crezut că sunt Beethoven sau ceva de genul ăsta. Aveam acest sentiment, că eram un geniu nedescoperit, aşa că am făcut rost de un pian şi cântam cu orele. Era o nevoie de a mă exprima. Am adesea fantezii cu mine într-o trupă de jazz sau în mijlocul unui cvartet de Beethoven.
Sursa: Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel
Articolul integral, aici.
Citiţi şi
O „Pretty Woman” mai credibilă – Anora
