Cea mai lungă călătorie începe cu primul pas, spune un proverb chinezesc, parcă. Călătoriile sunt cele mai de preț lucruri cu care rămâi, spun mulți. În orice călătorie ai fugi, peste tot te vei lua cu tine, spun eu.
Apropo, ai pleca doar cu tine într-o călătorie? Sau te-ai muta singur în alt oraș? Fără prieteni, iubit/ă, copii, frați, surori? Să stai ore bune doar cu tine, să vezi locuri de care te poți minuna doar împreună cu tine, să savurezi feluri exotice de mâncare doar în compania ta, să admiri lucruri și să împărtășești bucuria noilor descoperiri doar cu tine? Știu că nu mulți dintre noi ne simțim chiar confortabil în propria prezență și am putea face asta.
Și dacă nicăieri nu poți fugi de tine, atunci nu e mai bine să cazi la pace? Să te iei partener de călătorie, nu personaj de care încerci să scapi prin tot felul de tertipuri – iubiți/iubite sau prieteni cu care stai să nu rămâi singur cu tine, muzică tot timpul în urechi să nu-ți auzi gândurile prea enervante, dorința de a parcurge tot feed-ul nesfârșitului Facebook, privind în ograda celuilalt, că la tine e deranj și nu-ți place, vizionat de filme în care trăiești viețile personajelor, doar să nu dai ochii cu a ta și tot așa?
Nu zic că e ușor sau că mie îmi iese exemplar acest dialog cu mine, însă, în această călătorie pe care la început o asemuiam cu mersul la bunici, în vacanțele de vară – adică plictisitoare, cu peisaje arhicunoscute, în ritm de personal și trecând prin multe halte și gări ale căror nume deja le învățasem pe dinafară – am descoperit multe lucruri care m-au înduioșat sau m-au amuzat, de multe ori și enervat, însă niciodată plictisit.
Așa că, înainte de a-ți rezerva un bilet spre Paris pentru a descoperi orașul iubirii și reînvia flacăra din relație sau creativitatea din garderobă, ia-ți mai bine un bilet spre tine și află de ce ai nevoie de Paris să reaprinzi iubirea pentru tine sau pentru celălalt. Este mai ieftin și te poți întoarce cu cele mai frumoase suveniruri – amintiri despre tine, așa cum nu te știai și încă nu te iubeai.
Mihaela mai scrie și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
