„- Mia, draga mea, mă poți însoți până la toaletă? mă întrerupe doamna Gina din visare.
Deși sunt și eu femeie, nu am înțeles niciodată plăcerea asta a femeilor de a merge la baie în turmă, dar nu aș putea-o refuza pe cea care tocmai mi-a comandat două tablouri, așa că mă ridic fără chef de la masă, iar aceasta mă ia de braț și ne îndreptăm spre lateralul încăperii supra-aglomerate, în direcția unde se află toaletele.
– Să știi, Mia, îmi mărturisește ea aproape de ureche, nici mie nu îmi place aglomerația, dar nu pot să nu îl însoțesc pe Albert la astfel de evenimente, chiar dacă el nu mi-a cerut-o niciodată în mod direct. Dar consider că, în mijlocul rechinilor ăstora, un bărbat fără o femeie alături, care să îl susțină, s-ar simți al dracu’ de singur.
– Înțeleg, îi spun mângâind-o ușor pe brațul subțire și alb ca varul.
– Suntem împreună de 45 de ani, Mia, și singura dată când nu l-am putut însoți a fost atunci când eram internată în spital, după ce mi-am scos fierea. Dar știi ce? Nici el nu s-a dus nicăieri. A stat acolo lângă mine, proțăpit pe scaunul ăla, timp de trei zile, ca un bătrân papagal împăiat, dar a fost alături de mine. Am înțeles atunci că, pentru el, eu sunt mai importantă decât orice pe lumea asta.
– Un bărbat de nădejde, murmur eu.
– Vrei să îți spun un secret?
– Nu trebuie, să știți.
– Nu trebuie, dar tot am să ți-l spun. Era 12 Mai 1974, zi de duminică. Mă plimbam pe bulevard și mă bucuram de vremea caldă și de soare. Mie îmi place mult soarele. Dar cumva, uitându-mă după câțiva porumbei ce așteptau mâncare în fata pieței, m-am izbit de ceva tare și m-am prăbușit pe asfalt, rupându-mi și singurul dres pe care îl aveam. Mă lovisem de fapt de un bărbat. Cel mai arătos bărbat pe care îl văzusem eu în toți cei 22 de ani ai mei de viață. M-a ajutat să mă ridic, iar atunci l-am privit în ochi. Îți jur, Mia, că în momentul ăla am uitat și cum mă cheamă. Nu știu cât am stat așa, uitându-mă în ochii săi, dar am simțit efectiv cum ceva se schimbă înăuntrul meu.
– Ce romantic, spun visătoare.
– M-a întrebat atunci, cu vocea lui de bariton, „Care este numele dumitale, domnișoară?”, iar eu i-am răspuns timidă, că mă numesc Georgiana Dincă; mi-a vorbit mâncându-mă din priviri, „Domnișoară Georgiana Dincă, te voi aștepta mâine la ora 9 în fața Sfatului!” Mi-a dat drumul la mână și s-a făcut nevăzut în mulțimea din piață.
– Și ce-ați făcut? o întreb contrariată.
– M-am dus, îmi răspunde zâmbind, nici măcar nu știam cum îl cheamă și totuși m-am dus pentru că nu am putut închide un ochi toată noaptea, gândindu-mă la el. Și l-am luat de bărbat.
– Adică, vreți să spuneți că nu îl cunoșteați pe domnul Popa decât de… o zi?!
– Două vorbe schimbate nu se pot numi o zi, fetițo, dar da. Așa a fost. Și de atunci au trecut 45 de ani.
– Uau, asta da poveste de spus nepoților! exclam eu.
– Of Mia, din păcate, eu și Albert nu am reușit să avem copii, îmi spune amar.
Ce lume crudă, gândesc tristă, deschizând ușa toaletei, mulți copii care își doresc părinți și mulți oameni care își doresc copii.
Dar în momentul în care intru pe ușă, mă trezesc privind într-o pereche de ochi de jad înghețat care mă pironesc de pe una din canapelele amplasate în lobby-ul băii.
Ramona.
Se pare că totuși scorpia nu a plecat. Și în timp ce o aștept pe doamna Gina să iasă din toaletă, îmi enumăr o mie de motive pentru care să o ignor, căci dacă mi-aș deschide gura și aș spune tot ce îmi stă pe limbă, atunci aș intra într-un mare căcat. De aceea fac dușuri și băi super fierbinți, pentru a mă învăța cu temperaturile iadului, pentru că sunt sigură că acolo voi ajunge dacă nu mă stăpânesc.
– Nu vrei să fii drăguță și să mă saluți? aud glasul ascuțit al Ramonei.
Ce?! Eu să o salut pe ea? De ce aș face asta? Apără-mă, Doamne, și pune-mi zăvor la gură, îmi spun în gând, uitându-mă în tavan, dar de acolo nu vine niciun răspuns, evident, așa că încep. Știți voi, cea mai bună apărare este atacul.
– Am să încerc să fiu mai drăguță atunci când și tu vei încerca să fii mai deșteaptă, îi răspund fixând-o cu privirea.
– Mică și a dracu’. Nu știu ce-o vrea Toni de la tine… bombăne surprinsă de agresivitatea mea.
– Poate că nu sunt fata pe care o vor toți bărbații, dar măcar nu sunt fata pe care au avut-o toți bărbații, spun eu excepțional de calmă.
– Mă insulți?! țipă ea vizibil șocată.
– Nu, cucoană, îi spun, doar te descriu. Acum ai face bine să îți scoți nasul din treburile mele, pentru că, ce fac eu cu Toni, este numai treaba mea, și să dispari în văgăuna din care ai apărut! adaug ridicând progresiv tonul.
Scorpia rămâne perplexă, cu gura-i rujată excesiv, larg deschisă. Cred că materia ei cenușie, nu mai mare decât o nucă, procesează informația mai greu.
– Și dacă te mai apropii vreodată de bărbatul meu, să te ferești de mine ca dracu’ de tămâie. Ai înțeles?! mârâi printre dinții încleștați de nervi.
O văd că se ridică de pe canapea (frate, cât e de înaltă!) și pornește în direcția mea, iar eu mă gândesc că dacă în seara asta mă duc în iad, măcar mă duc îmbrăcată frumos. Dar în momentul acela, doamna Gina iese din toaletă și se postează în fața ei, fixând-o cu privirea.
– Ți-ai luat baba cu tine să te apere? întreabă privindu-ne pe amândouă.
– Nu, îi spun eu, doar ca să am martori la cum m-ai agresat.
– Poftim?! țipă ca ieșită din minți. Dar nu ți-am făcut nimic!
– Ești sigură? Ce spuneți, doamna Gina, o întreb pe bătrână punându-i o mână pe umăr, nu-i așa că am fost agresată?
– Oricine m-ar întreba, aș spune că da, răspunde femeia, iar mie îmi vine să o iau în brațe și s-o pup.
Ramona scoate un șuierat ascuțit și iese din baie mai repede decât ai spune „curvă”, trântind ușa în urma ei, iar eu și doamna Gina începem să râdem în hohote de alianța noastră războinică.
Odată ajunse înapoi la masă, observăm că bărbații noștri încă nu s-au întors. Doamna Gina este vizibil obosită și nici eu nu mă simt prea bine, din cauza întâmplării din baie cu scorpia de Ramona, care miroase de la o poștă a durere de cap. Dar dacă ea caută o luptă cu mine, îi voi aduce războiul la ușă. Cum o fi rezistat Toni atâția ani cu ea?”
fragment din romanul „A ta, Mia”
Guest post by Cătălina Pană
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Povestea care nu ar fi trebuit să fie scrisă așa
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
