Dacă de-a lungul pandemiei ai făcut orice fel de cumpărături pentru casă – fie la un magazin generalist sau la un retailer ceva mai scump – probabil ai observat că lucrurile pe care le-ai achiziționat aveau ceva mai multă culoare, ceva mai multe modele, ceva mai multă excentricitate față de cele pe care le înlocuiau. Și probabil ai observat și că acest aport de energie te-a satisfăcut. Ai zâmbit mulțumită când, după ce ai căutat “ce tapet se pune in dormitor“, ți-ai cumpărat cuttere și adeziv și ai trecut la treabă.
Internetul nu doarme când se întâmplă o astfel de schimbare. Și a erupt online o nouă polarizare legată de case, cu câteva publicații asmuțind stilurile decorative unul împotriva celuilalt. „Minimalismul a murit. Faceți cunoștință cu Maximalismul” sau „Minimalism vs Maximalism: care dintre ele este mai stilat?”.
Desigur, niciun război adevărat nu are cum să izbucnească între scaunele tapițate de dormitor și sobrele măsuțe de cafea daneze. Însă, există un sentiment că minimalismul care dă din deget și care a dictat magazinelor de bricolaj și de design interior mai bine de un deceniu își pierde din relevanță, în timp ce curentul rival câștigă teren.
De câțiva ani încoace, camerele afișate pe site-urile populare de decorațiuni și în casele unor influenceri celebri precum Aurora James sau Cara Delevigne au fost în mod voit diverse, pline de exprimare a sinelui și de “lucruri” – locuri unde dormitoarele dezordonate sunt prezentate ca un semn al vieții mai degrabă decât ca o problemă care trebuie rezolvată.
Paranteză: drept să vă spun, acest maximalism mi-a amintit încă o dată că nu e nimic nou sub soare; dacă te uiți la interioarele Dianei Vreeland, marea preoteasă a modei, acesta este exact cuvântul care îți vine în minte – maximalism.
Am închis paranteza.
Pandemia a avut un efect transformator profund asupra relației pe care o avem cu casele, producând ravagii atât asupra locuințelor în care trăim, cât și asupra inimilor și sănătății noastre. Am fost recunoscători sanctuarelor reprezentate de spațiile personale și am urât faptul că am fost sechestrați în acestea; adormiți între simplitate și timp petrecut cu familia, dar și aduși în stări de suferință și discordie. Casele noastre, ca nicicând, au devenit vapoarele în care am experimentat vremea vieții. De aceea, nu este nicio surpriză că minimalismul, cu concentrarea sa pe ordine și perfecțiunea imaculată, nu a traversat pandemia în cele mai bune condiții.
Într-o cultură a consumerismului, minimalismul a fost mereu un fel de șiretlic elegant. Era o anorexie domestică vândută drept sănătate; materialism împachetat ca și cum ar fi fost contrariul; perfecționism servit ca pace. A fost perversiunea etichetării unei case aranjate până la zero drept luxul suprem sau, mai rău, drept o virtute.
Dar cine vrea să fie o virtuoasă? 🙂
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
