Ce este mai rău într-o relație, ce am accepta mai ușor: să fim mințite sau să știm adevărul oricât de dureros ar fi? Marea majoritate ar răspunde că într-o relație există doar iubire, fără minciună, fără suferință, dar dacă ai o relație de câțiva ani, cel puțin în subconștientul tău știi că nu e totul lapte și miere.
La noi, creștinii, pare totul simplu: el o iubește pe ea, o cere în căsătorie, își jură fidelitate, iubire veșnică și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. La musulmani, de exemplu, pare un pic mai complicat: el o iubește pe ea, o cere în căsătorie, își jură iubire veșnică, doar că uită partea cu fidelitatea pentru că peste câteva luni sau ani mai apare încă o nevastă și încă una și încă una și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Dar ce este și mai ciudat, nu există o religie în care ea îl iubește pe el, se căsătoresc, dar după câteva luni sau ani îl iubește și pe al doilea și pe al treilea, se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
Oare de ce? Oare chiar să fim așa de diferiți și poate cea mai importantă întrebare – oare care gen suferă mai puțin? Pentru că, la urma urmei, asta căutăm cu toții, să fim cât mai fericiți și să suferim cât mai puțin.
Am întâlnit un cuplu foarte interesant anul trecut. Ei s-au cunoscut de tineri, a fost dragoste la prima vedere, dragostea aia de adolescenți care de obicei dispare cu mare dramă în maximum câțiva ani, doar că el are acum 44 de ani și încă o ține de mână pe ea și i se poate citi în ochi cât de mult o iubește. Da, mulți vor zice „nu e nimic interesant la asta, e ceva normal, și eu sunt așa cu soțul/soția mea“. Perfect de acord, dar știți de ce? Pentru că noi, oamenii, putem minți. Dar dacă mâine dimineață ne-am trezi și nu am mai fi capabili să mințim și cireașa de pe tort, am spune tot ce gândim? Ne place sau nu să recunoaștem, 90% dintre cupluri (poate chiar 99%) s-ar destrăma și nu, nu trebuie să fii de acord cu mine, cel puțin nu cu voce tare, pentru că ai noroc – încă mai putem ascunde ceea ce gândim.
Însă, cuplul despre care vă povesteam ar face parte din procentajul mic care ar rezista chiar dacă nu s-ar minți. Pentru că, după câțiva ani de căsătorie, ei și-au dat seama că nu mai e ce a fost, că s-au distanțat unul de altul, că a intervenit rutina, așa că s-au așezat la masă și au ridicat problema divorțului. Au văzut la prietenii de familie în ce constă divorțul, cât de dureros poate fi, chiar dacă e de comun acord, și atunci ea a venit cu ideea să își mai dea o șansă, însă o șansă reală. Așa că au ales să își facă propriul jurământ: „Orice s-ar întâmpla, orice ar gândi, orice ar face, nu o să se mintă niciodată și întotdeauna o să se pună în locul celuilalt înainte să ia o decizie”. Așa au ajuns să recunoască că au fost atrași și de alți oameni, au devenit vulnerabili unul față de celălalt și după ce s-au documentat au ales ca noua șansă a căsnicie lor să fie o relație deschisă.
Bineînțeles, la început, el își făcea o mie de probleme „cum să las să o atingă altcineva“, „cum să o mai privesc eu cu aceeași iubire știind ce a făcut”. Și nici ei nu i-a fost mai ușor – „cum să îl las cu o altă femeie, dacă se îndrăgostește“. Dar au hotărât să încerce totuși și dacă nu o să îi ajute, atunci o să recunoască asta sincer și o să pună capăt.
Pasul următor a fost și mai greu pentru că trebuiau să găsească persoana potrivită și să se și ascundă de ochii lumii pentru că au fost conștienți că lumea le-ar judeca și nu le-ar înțelege decizia luată, însă li s-a părut corect, ca atunci când găsesc o persoană potrivită, să îi spună întreaga poveste și doar dacă el/ea e de acord să continue.
Spre marea mea uimire, ei fac asta deja de 10 ani, sunt mai uniți și mai îndrăgostiți ca niciodată și pentru ei mi-aș băga mâna în foc că o să îmbătrânească fericiți împreună, că nimeni și nimic nu i-ar putea despărți și chiar dacă de mâine nu am mai putea minți, ei nu ar avea nicio problemă cu asta.
Eu nu zic să facem cu toții la fel, sunt divorțată și sincer nu m-am gândit niciodată la varianta asta, însă înainte să aruncăm cu pietre, înainte să judecăm, înainte să fim ipocriți și să ne ascundem sub scutul minciunii, să ne gândim dacă noi nu am înșelat niciodată. Chiar dacă a fost doar o singură dată, chiar dacă am fost sub influența alcoolului sau chiar dacă nu s-a ajuns până la sex, tot înșelat e, fie că ne place sau nu. Așa că, putem să ne mințim pe noi înșine și să ne mințim partenerul/a în continuare, dar eu cred că cei care merită cu adevărat toată admirația noastră nu sunt aceia care strigă în gura mare cât de pură e iubirea lor, dar la proba focului s-ar face scrum, ci sunt cei care aleg adevărul absolut și reușesc să construiască iubirea adevărată.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
