În timp ce majoritatea soţiilor de preşedinţi francezi s-au remarcat de-a lungul timpului prin excese, cheltuieli, aventuri extraconjugale sau alte scandaluri, fără ca vreuna să fi avut vreun rol în evoluţia soţilor lor, Brigitte Macron, în schimb, are o cu totul altă istorie.
Soţul ei, Emmanuel Macron, fost ministru în guvernul Hollande şi aflat printre favoriţii la preşedinţia Franţei (pe 23 aprilie are loc primul tur de scrutin, 7 mai, al doilea), a avut-o pe Brigitte ca mentor încă de la 15 ani, aceasta fiind cu nu mai puțin de 24 de ani mai în vârstă decât el. S-au căsătorit în urmă cu 10 ani, iar cine îi cunoaşte ştie că el nu ar fi ajuns aici fără ea. De altfel, și în prezenta campanie ea joacă un rol activ, fiindu-i cel mai apropiat consultant.
„Dacă voi fi ales – nu, îmi cer scuze – când voi fi ales, ea îmi va sta alături, va avea rolul şi locul său bine stabilit.”, a afirmat candidatul în vârstă de 39 de ani cu referire la soţia sa de 63, în timpul unui discurs suţinut la Paris. „Îi datorez mult, ea m-a ajutat să devin cine sunt azi”.
Viitorul ar putea fi astfel total diferit, cel puţin din punctul de vedere al următoarei prime doamne franceze. Doar dacă aruncăm o scurtă privire înapoi, nu mai departe de anii 80 şi 90 vom găsim cuplul François şi Danielle Mitterrand măcinat de infidelităţi, preşedintele având o fiică nelegitimă, Mazarine, cu iubita sa Anne Pingeot, fostă curator la Musée d’Orsay, apoi fosta primă doamnă Bernadette Chirac luptându-se cu infidelităţile soţului său Jacques. A urmat soţia lui Nicolas Sarkozy, Cecilia, care l-a părăsit pentru iubitul ei la numai şase luni după ce Sarkozy a ajuns preşedinte şi terminând cu Valerie Trierweiler, partenera preşedintelui Francois Hollande, care a publicat o carte deloc măgulitoare despre acesta, după ce realaţia preşedintelui cu actriţa Julie Gayet a devenit de notorietate publică.
Pentru cuplul Macron, câştigarea alegerilor va aduce o provocare în plus – şi anume diferenţa de vârstă dintre cei doi (aceeaşi ca în cazul preşedintelui american Trump şi soţia sa, Melania, doar că invers) care ar putea deveni uşor subiect de can-canuri, deşi Brigitte nu este o oarecare. Fostă profesoară de latină, posibila primă doamnă a Franţei provine dintr-o familie burgheză – Trogneux, renumită pentru fabrica sa de ciocolată din Amiens. Era profesoară de teatru la şcoala privată iezuită din oraş, în 1992, când l-a cunoscut pe Emmanuel Macron, în vârstă de numai 15 ani. Treptat, de-a lungul timpului, relaţia profesor-elev a evoluat într-o neobişnuită poveste de dragoste, Brigitte divorţând de soţul ei de atunci cu care avea trei copii.
În ciuda mariajului lor de 10 ani, trăinicia uniunii lor va fi, cu siguranţă pusă la încercare, dacă vor ajunge cuplul prezidenţial. Sunt atipici, nu respectă regulile Franţei conservatoare şi burgheze, însă poate de aici şi rezistența relaţiei lor care, în mod inevitabil, nu va scăpa de atacuri, dacă va fi cazul. De altfel, acestea au şi început să apară, sub forma acuzaţiei de homosexualitate la adresa lui Emmanuel Macron, unele voci suţinând că acesta ar avea o aventură cu Mathieu Gallet, preşedintele Radio France, fapt negat cu vehemență de Macron.
„Nu avem o familie clasică, dar asta nu înseamnă că nu ne iubim” a declarat Emmanuel în cadrul unui miting electoral la care era însoţit, desigur, de soţia sa. Una dintre puţinele persoane în care are cu adevărat încredere, după cum a declarat un apropiat.
Recent, sprijinul pe care cuplul îl primeşte de la Michele Marchand – supranumită Mimi – liderul Bestimage, una dintre cele mai faimoase agenţii de fotografii de tip paparazzi din Franţa, ar putea fi în avantajul acestora în posibila viitoare luptă cu media.
Importanţa soţiei sale este deja de notorietate în Franţa, Macron afirmând că acesta va avea inclusiv un statut oficial – o premieră pentru Franţa – dar nu va fi și plătită pentru asta.
Sondajele de până acum arată că Macron ar putea ajunge în al doilea tur de scrutin alături de Marine Le Pen.
Citiţi şi
Femeie tânără cu bărbat bătrân, primim! Invers, sub nicio formă!
Cinepolitica 2019 – activism, justiție oarbă, deportări și o altă față a alegerilor din Franța
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
