Ți-a spus că te iubește. Probabil că intuise că ești altcumva, altceva decât tot ceea ce întâlnise până atunci. Că putea să se desprindă de modelul matern, indiferent dacă fusese bun, protector sau dominant până la sufocare, de o istorie mai mult sau mai puțin recentă, de prima iubire din gimnaziu sau de fata care i-a frânt inima în liceu, în fine, se simțea în sfârșit eliberat de orice tabu și de orice prejudecată. Două cuvinte, clișeul etern, care ar fi putut face mândră orice femeie, dar care, în aceeași măsură, i-ar fi putut stârni un fior în măduva spinării, făcând-o să devină mândră de sine. Să o responsabilizeze. Un om care îți declară iubirea se mută încetul cu încetul în spațiul din tine rămas nelocuit, pentru că altfel nu i-ai fi făcut loc. Un locatar care își aduce, pe rând, cum știe el mai delicat sau mai surprinzător, toate bunurile lui cele mai valoroase: emoțiile, memoria afectivă, temerile, până când întreaga lui zestre ajunge în mâinile tale, gaj mut pentru un ideal abstract. Redevine copil, convins că reușit să ia timpul de la zero, cu tot universul lui.
(să nu crezi că i-a fost ușor să te seducă, poți fi convinsă că a scos la bătaie întreg arsenalul, mai ales dacă ai știut să fii dezirabilă și să te vinzi scump. Să lași puțin câte puțin din tine să transpară, întotdeauna surprinzător și în momentul cel mai puțin așteptat, ca o mireasă sfioasă care se simte rușinată să-și scoată în public mâinile albe din mănușile de dantelă, brodate cu mărgele. Nici să își calce pe orgoliile de castă, insistând să te caute și după prima, a doua, a suta oară în care l-ai respins, sunt sigură că din cochetărie feminină. Sau poate că pur și simplu n-ai înțeles că în orice bărbat zace un copil, gata de educat. O femeie autentică poate și trebuie să facă din bărbatul pe care îl iubește cea mai bună proiecție a idealului masculin de bunătate și frumusețe. Cred că vei strâmba din nas la început, dar îmi vei da dreptate în cele din urmă, privind la partenerul tău. Simți că te mai iubește, după atâta vreme? Ai reușit…)
Ți-a spus că te iubește, pentru prima dată. Dintr-o suflare. Ai rămas puțin descumpănită, dar te-ai redresat, preluând puterea. Te-ai simțit dintr-o dată centrul pământului, de unde izvorăsc toate minunile lumii. Ai devenit un fel de ceas care (îi) dă mereu ora exactă, busola pe care nordul l-ai înlocuit cu propria ta persoană, supradimensionată. În toată mirarea aceasta a noii ființe care ai devenit, asemenea șarpelui care înghite o oaie, ai căpătat și foarte multe drepturi. Printre ele, doar câteva, să ți le amintesc:
- dreptul de a ști permanent unde se află ( deși numai văduvele pot fi convinse la orice oră de locul în care își găsesc soțul);
- dreptul de a-l putea suna la orice oră (și nu cumva să nu răspundă, ce mare lucru să-și țină telefonul în baie, lângă el, sau să iasă din ședință, din operație, din oră, din orice activitate ar fi prins);
- dreptul de a-i căpușa telefonul, laptopul, contul de Facebook, Instagram (deși n-ar avea de ce să aibă atâtea rețele de socializare, timpul lui îți e dator fiecare secundă, nu-i așa?), pe principiul ”dacă n-ai nimic de ascuns, de ce nu-mi spui parola?);
- dreptul de a-i da ora fixă de întâlnire, fără să accepți niciun fel de compromis (”iubitul meu-supusul meu”);
- dreptul de a-l face să înțeleagă că totul, dar totul în viața de cuplu are un sfârșit, cel mai bun exemplu întrebările ”unde te duci” și ”la cât ești acasă”?;
- dreptul de a dispune oricând de sentimentele și de stările lui (”de ce ești trist?”, ”de ce ești așa vesel?”, ”azi pari misterios…”, ”de ce zâmbești așa, cu subînțeles?”, ”de ce mă privești așa?”, ”de ce nu mă privești altfel?”, ”de ce ești obosit?”, iar lista poate continua…);
- dreptul de a căra, de a aproviziona, de a spăla mașina, de a plăti facturile, adică tot ce intră în tradiționala schemă de funcționare domestică a bărbatului, fiind exclusiv un prerogativ al ”masculinității”…
- multiple alte drepturi, care mai de care mai confortabil pentru tine, pentru că tu ești ”sexul slab”, ai nevoie de protecție și de multă iubire, cât mai multă, doar ești frumoasă și, cu puțin noroc, deșteaptă (dar asta nu mai ține de salon).
Nu știu de ce, dar intuiesc dezastrul: la un moment dat, lumea pe care i-ai cucerit-o încetul cu încetul te va învălui cu totul, până când îi vei deveni inaccesibilă. Vei fi doar tu cu tine, îngropată într-un argou pe care el va începe, puțin câte puțin, dar în ritm infailibil, să-l deteste. Se va îndepărta de tine, va găsi pretexte care mai de care mai elaborate de a-și recupera teritoriul. Tu nu simți nici acum că îl agresezi și că i-ai subminat orice temelie a încrederii în sine și în frumusețea descoperirii, a surprizei, acele mirări simple din care i s-a născut admirația pentru tine. Ești pielea din care nu mai poate ieși, ultimul glonț la ruleta rusească. Plângi, ești depresivă, începi să uiți de tine, mimând vreo boală închipuită de virului căreia te-ai contaminat tu însăți, cu mâinile tale. Îl suspectezi din ce în ce mai mult, și, pe măsură ce el fuge mai tare, ridici în fața lui (și a ta, dar nu-ți dai seama!) mii de bariere. Când nu ridicați vocea, tăceți cu ostentație. Ultimele cuvinte se scrâșnesc întotdeauna printre dinți. Dacă i-ai luat locul, asediindu-l total, unde îl mai cauți și de ce?
sursă foto: pinterest.com
Un lucru n-ai înțeles, draga mea: bărbatul s-a născut vânător. Lui îi place să simtă prada întotdeauna de la depărtare, s-o presimtă, mai bine zis. Să-i ațâțe simțurile, să-i deschidă ochii, să-i trezească dorința. Să-l provoace atât de mult, încât să nu mai vadă decât ținta unduitoare, ca o fata morgana. Să urmărească și să se dea total urmăririi cu toată inteligența, puterea și atuurile lui masculine. Bărbatul s-a născut liber și asta e lecția cea mai importantă din viața lui. Și a ta. Pentru vânătorii consacrați, nu contează animalele rănite care stau în bătaia puștii, victime sigure, și nici acelea în care nu vede nimic valoros. Pădurea e plină de veverițe, dar câte nu se cred vulpi argintii…
Cât despre ”te iubesc”… adevărul e că există atâtea forme de iubire, încât nici nu ne putem imagina…
Poate că mai ai o șansă, dar cine sunt eu să îți dau sfaturi?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
