Nu mai controlați, trăiți momentul! Cam asta îmi vine-n minte, așa, din senin. Gânduri spontane, însoțite de muzica sublimă a lui Alan Parsons Project. Am impresia că trăim într-o lume în care fără parole, coduri personalizate și tot restul metodelor menite a ne proteja intimitatea, nu mai există nimic. Nici măcar relații adevărate.
Poate mă înșel, nu am căderea profesională de a mă referi la relaţii. Însă se pare că suferim de această angoasă obsesivă de a scormoni, a scotoci prin buzunare, portofele, telefoane, huse telefoane, a sparge parole pe social media, în tentative disperate de a vedea ceea ce credem sau bănuim că ni s-ar ascunde.
Nu, nu la străini! La propriii noștri parteneri de viață, soți/soții, cu sau fără patalama şi chiar indiferent de orientarea sexuală. Pe scurt, la cei cu care formăm un cuplu O familie. Deseori pe termen lung, cu copii, cățel, purcel și tot tacâmul.
Este ceva ce nu înțeleg…
Sigur, gelozia există de când lumea și pământul. Și e omenesc. Într-o doză normală. Nu mă întrebați cât e doza normală, depinde de la om la om. Înseamnă că-ți pasă, că dacă nu ţi-ar păsa, ai fi indiferent, iar dacă ești indiferent(ă), nu iubești. Asta mi se pare logic. Dar de la a ne păsa și până la a ajunge detectivi nefericiți în propriile relații e cale lungă.
Ce folos să te otrăveşti cu suspiciuni? Fondate sau nu. Dacă sunt fondate, mai devreme sau mai târziu, (niciodată prea târziu, cum ar crede mulți!), ies la iveală. Timpul și mai cu seamă energia consumată ar putea fi folosite pentru o plimbare, un film, o discuție deschisă, de ce nu? Oricum ar fi situația, uleiul se va separa de apă, dar până atunci măcar ați mai avut parte de “quality time”.
Corect, la fel ca iubirea și gelozia, infidelitatea există de când lumea și pământul. Asta nu înseamnă că trebuie să o căutăm cu lumânarea, chiar şi acolo unde există, cu atât mai puțin unde poate nu există deloc! Unde doar nesiguranța noastră ne face să proiectăm culpe imaginare.
V-ați gândit la părinții, bunicii, neamurile noastre, în relaţiile cărora uneori mai apăreau incidente? Divorțuri? Dureros. Dar au ieșit la lumină. Uleiul și apa. Înaintea epocii virtuale. Ei nu căutau să spargă parole. Trăiau. Ce știa satul nu știa bărbatul și viceversa. Plus că o persoană suspectată pe nedrept poate fi împinsă la o “prostie ” sau chiar la mai multe. Unele, iremediabile.
În copilărie, cred că fiecare dintre noi am avut un moment, un scurt episod nevinovat, când eram acuzaţi pe nedrept de a fi făcut ceva ce de fapt nu făcuserăm. Simţeam o revoltă interioară, ne simțeam nedreptățiți. Şi, majoritatea, am încercat să comitem, fie şi o dată, “delictul” respectiv. Suspiciunea dusă la maximum nu face bine. Nici în copilărie, nici mai târziu.
Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Și adaug: dacă încredere nu e, nici dragoste nu e.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
