Bătrânele din piață aveau ieri flori de tei întinse pe hârtie de copt, ori înghesuite în pungi de plastic, din acela lipicios și foarte subțire. S-au dus vremurile când țăranii își înșirau marfa pe ziare.
Îmi amintesc mirosul acela de demult, de ziar, de plumb și de cerneală, amestecat cu gurmanda aromă de gogoși de piață, făcute la lighean, și cu domoala, anorexica mireasmă a teiului.
Dacă floarea de tei ar fi o femeie, ar avea, sunt aproape sigură, finețe de porțelan și fragilitate de fulg, poate și un pic de austeritate. Ar purta rochii vaporoase, fluturând după ea ca voalurile peștilor exotici. Sau ca niște cețuri. Ar merge pe vârfuri și ar avea pașii mici. Bărbații nu ar cuteza să-i atingă nici umbra, într-atât ar fi de suavă și de plină de sfințenie.
Dar floarea de tei nu e femeie. E un pergament vechi, rupt de timp în bucăți mici. Are formă incertă, chinuită, aproape urâtă, o culoare modestă, care pare mereu că își scuză existența. Se pierde prin nimicurile aerului… Si totuși fascinează.
Mă intrigă amestecul ăsta atât de special, unic, între amețirea carnală și cea angelică, date de un simplu parfum, atât de accesibil, atât de banal, dar atât de hipnotic și divin.
Mirosul de tei cotropise ieri piața. Era deasupra tuturor, îngăduitor, matern, sfios. Lumea, sub parfum de tei, devine parcă mai puțin gureșă. Iar dacă știi să privești, îi poți sesiza chiar momentele de slow motion și de încremenire în timp. Poate că țin doar cât o clipire, suficient totuși pentru a duce parfumul de tei, cald și tandru, până sus, spre stele. Acolo unde e atâta nevoie de el. De amintiri…
Pe Camelia o puteți urmări și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
