Dacă e cu ea, să fie cu ea!

29 November 2019

Cât de ghinionistă să fie o femeie? Uite-atât.

“Aș fi vrut să fiu de Crăciun cu tipul care îmi place, cel lângă care am petrecut câteva săptămâni din octombrie încoace. Dar el, deși părea să îmi ofere Crăciunul perfect… nu e liber. Este într-o relație care părea ok, până nu a mai fost ok, dar uneori te ții de un ok de parcă ar fi tot ce ai. Așa am pățit și eu cu el. De fapt, nu e nicio „pățanie”, pentru că nu mi-am imaginat că mă va ține în brațe în pulovăr cu ren de sărbătorile astea și vom mirosi amândoi a prăjituri. În schimb, eu sunt departe, în kilometri, am căutat cazare apartamente Cluj, am plecat acum două zile și l-am rugat să nu îmi mai scrie când e cu ea. Din respect pentru ea și pentru mine. Nu vreau să simt că îmi scrie pe furiș. Dacă e cu ea, să fie cu ea. Să se bucure de tot ce îi poate oferi. Eu nu îl vreau doar pentru mine și mi-a spus că respectă și admiră faptul că nu i-am spus niciodată să aleagă.

– Să alegi ce? Să trag ca de gumă de chiloți de tine să o lași pe ea și să fii cu mine? Ce rost are? Ce farmec mai are când obții ceva cu forța? Mie nu îmi trebuie așa ceva.

I-am spus că nu am pus niciodată problema așa pentru că o astfel de alegere vine sau nu. O lași pe ea și rămâi cu mine sau nu. Poate până te hotărăști tu, eu sunt deja pe alt drum. Nu te aștept și nu stau cu sufletul la gură, gândindu-mă că ești cu ea. Sunt liberă. Dar dacă, cât sunt încă a ta, vei bate la ușa mea și vei spune “am venit!”, îți voi sări în brațe și mă voi bucura de tine și de noi.

Mda, cum vedeți, imediat va fi Crăciunul și tipul care mi-a spus acu’ trei zile că mă iubește este cu alta. Cu prietena lui. Ce fain!

Și atunci mă întreb, eu, eu pentru cine contez? Mă iubește cineva atât de mult pe lumea asta, încât să își dorească să petreacă sărbătorile cu mine și doar cu mine și să caute oferte cazare revelion oriunde, că n-ar mai conta dacă suntem împreună, ca să îmi facă o surpriză? Să fiu eu cea mai importantă pentru el? Mă iubește cineva atât de mult?”



Citiţi şi

Sun Plaza aprinde luminițele de Crăciun și dă startul sezonului festiv cu un super concert Connect-R și Jo&Band!

Nebunia unei nopți de Revelion

Crăciunul ești tu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Maria / 2 December 2019 9:33

    Mare dreptate, SMT.

    Reply
  2. SMT / 30 November 2019 10:42

    După cum spuneai, el are deja prietena. Ca bărbat, încerci și cu altele, cel mai probabil atunci când intervine monotonia in relație, din pacate. întrebarea e daca tu ca femeie accepți sa fi pe locul 2 , dar faptul că ai acceptat sa fi a treia persoana într-o relație spune deja multe.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro