Facebook-ul este învinovăţit de ceva vreme pentru o mulţime de lucruri: timp irosit în detrimentul familiei, izolarea de prietenii din viaţa “adevărată”, înghiţirea cu lăcomie şi fără triere a tone de informaţii inutile pentru emoţionarea sau deşteptarea noastră, “trucarea” realităţii prin selfie-uri zâmbicios forţate în nu ştiu ce local cu ştaif. Este un loc al pierzaniei în care dai peste obsedate – de bancuri misogine ori de-a dreptul stupide, sau de sex virtual, noaptea, după culcarea copiiilor. Se spune că este un loc în care aroganţii îşi arată imensa (in)cultură prin citate găsite pe “google”, citate ce se potrivesc în context la fel ca nuca în perete.
Da, Facebook-ul este un poligon de tragere, în care grupu’ lu’ x denigrează pe al lu’ y, chiar dacă aste două nu înţeleg etapele unei dezbateri de idei lipsite de atacuri la persoană. Un spaţiu în care punerea la îndoială a unei idei acceptate de acel grup (deşi aduce mai mult a gaşcă) te aruncă direct în arena leilor înfometaţi de batjocură, denigrare şi exil definitiv, cât pentru încă trei mii de ani de www. Ameninţările cu “unfriend” pe wall sunt considerate un stigmat al ruşinii, iar de primeşti una cu “block” eşti clar un depravat care nu merită să îşi mai adauge un prieten în listă câte zile virtuale va avea.
Tot Facebook-ul ne ia minţile, bombardându-ne cu imaginile fotoşopate ale colegelor de şcoală generală, regăsite aici după ani de zile şi care, ale dracului, se vede clar că au făcut liposuctii şi injecţii cu botox, că n-au cum să arate ele la vârsta aia ca piţi de Dorobanţi.
Da, în acest Turn Babel găseşti şi de mâncare – preparate gătite de mama sau bunica , pozate drept reţete adaptate după propriul stil; muzică de la tot felul de nebune ce sunt în faza de negare după ultimul refuz brutal de la nişte “ecşi” ce încă nu şi-au dat seama cât de mult le iubesc pe ele, doar pe ele şi nu pe umflatele de neveste de acasă. Tot aici sunt nelipsite confesiunile despre cât de rătăcit le e sufletul unora şi cât de naşpa este viaţa care oricum începe şi se termină fără niciun motiv serios.
Eşti la curent cu ultimul trend în mobilă de bucătărie, cu locul unde poţi să îţi tragi unghii meseriaşe cu gel sau să îţi cumperi ţoale de firmă la reducere. Tot aici primeşti zilnic în jur de 50 de invitaţii la jocuri fel de fel, în ciuda mesajului “Nu îmi mai trimite d-astea”, pe care îl scrii periodic la tine pe perete, doar-doar te-o asculta cineva.
Pe Facebook, spune-se, suntem cine vrea muşchii noştri să fim: acu’ savant, peste trei minute vedetă rock, apoi fantezia erotică a bărbaţilor trecuţi de 40 de ani. Bloggeri, femei de carieră ori vorbitori motivaţionali. Da, sunt multe capete de acuzare împotriva acestui site, mamă şi tată pentru toate nenoricirile din lume, de la creşterea ratei divorţurilor la atentatele teroriste de la Paris.
Am citit câteva articole contra Facebook-ului şi niciunul nu mi-a răspuns la întrebările astea:
– dacă dracu-i atât de negru, de ce îl căutăm cu înfrigurare?
– de ce suntem atât de obsedaţi de acest drog?
Probabil că fiecare are un răspuns la întrebarea asta şi unii dintre noi nu l-ar mărturisi nici la preot.☺
Înţelegem oare că oamenii sunt cei care aruncă cu noroi, se prefac a fi altcineva ori transformă instrumentul ăsta de comunicare într-un colac de salvare? Înţelegem cu adevărat că Facebook a fost creat de un om şi educarea lui şi a noastră e făcută tot de oameni?
Nu ştiu alţii cum sunt, însă pe FB am avut parte şi de rele şi de bune. Şi într-un rezumat ce se poate relata☺, cam aşa ar sta lucrurile:
– am încercat să mă împrietenesc doar cu acei oameni cu care am ceva în comun, oricât de banal ar fi acel “ceva”în aparenţă;
– când intervenţiile cuiva devin supărătoare, indiferent de natura lor, nimic nu mă împiedică să trimit emitentului un mesaj privat în care să îl rog să motiveze sau înceteze tonul agresiv ori nepotrivit;
– calitatea şi nu cantitatea este importantă, aşa că nu am caut să mă împrietenesc cu 3000 de oameni cu care, inevitabil, nu voi apuca să schimb o părere decât o dată la câteva luni, dacă nu ani …
– mi se pare de-a dreptul senzaţional că oameni ce fiinţează în alte culturi, obiceiuri, cu un alt stil de viaţă şi pe alte meleaguri – SUA, Australia, Franţa, Anglia, Italia, Portugalia, Spania, pot deveni, un pic ce-i drept, parte din viaţa mea şi eu din a lor;
– am fost entuziasmată să întâlnesc “pe viu” câteva dintre persoanele cunoscute aici; indiferent că au venit ca un dar sau ca o lecţie☺, aceste persoane au adus ceva important în viaţa mea: o altă părere care, oricât de contrară ar fi propriilor crezuri, are meritul de a-mi arăta lucrurile din alt unghi;
– am găsit aici colegi din liceu de ale căror fotografii, păţanii sau emoţii mă bucur mult, ca şi cum am chiuli or învăţa încă pe rupte împreună;
– ori de câte ori sunt prea multe postări cu subiecte ce nu mă atrag, folosesc butonul de derulare, fără a critică sau batjocori ceea ce alţi oameni preţuiesc;
– ajutorul unei persoane din lista mea mi-a oferit şansă să bucur un suflet drag mie, persoană care mi-a făcut onoarea să îmi spună şi din pricina asta, “you are my person” (fanii “Anatomiei lui Grey” înţeleg importanţe acestei afirmaţii☺); ce a fost atât de extraordinar este că ajutorul a venit de la mii de kilometri distanţă, din partea unei doamne, ce nu m-a cunoscut niciodată faţă în faţă şi care, totuşi, a acceptat rolul de bucurător de inimi;
– nu mă dau atotştiutoare în discuţii care îmi depăşesc inteligenţa sau empatia; uneori parcurg aceste discuţii, învăţ din ele, însă nu intervin doar pentru că acolo se dezbate intens un topic cu rating;
– ştiu că la fel ca în viaţă reală – de acasă, de la serviciu, din grupul de prieteni, orice încurajare, dovadă de prietenie ori afecţiune, contează; aşa că nu mă feresc să le arăt, atunci când oamenii din lista mea au nevoie de ele sau când, pur şi simplu, aşa îmi vine☺;
– aici am cunoscut întâi virtual şi apoi “in the flesh”, oameni care au văzut în scrisul meu ceva ce nici eu nu credeam să fie – pentru asta le voi fi mult timp îndatorată;
– postările celor din lista mea, fie ele pline de umor, melancolie, entuziasm ori regrete, sunt menite să mă ţină conectată cu pulsul unei alte comunităţi, pentru că plec de la premisa că oamenii din lista mea simt/ înţeleg responsabilitatea a ceea ce răspândesc, apreciază ori comentează prin minunatele butoane “share”, “like” şi “comment”.
Acesta nu este un articol de proslăvire a Facebook-ului… sunt doar câteva observaţii în urmă activării în mediul ăsta de vreo 3 ani, şi nu totul a fost roz pe parcursul acestei experienţe. Însă, la fel ca şi în viaţa din afara FB-ului, decizia legată de subiectul în “cestiune”, ne aparţine. Aceea de a interveni sau nu, de a exprima sau nu ce credem şi ce simţim. Cum facem asta, odata decizia luată, ţine de conştiinţa fiecăruia.
Orice postare este o decizie, o alegere. Iar când totul îşi va fi pierdut aroma şi scopul, ar trebui să ne retragem, cu un simplu “delete account”. Până atunci, însă, nimeni nu ne forţează să fim altcumva – autenticitatea din viaţa reală ar trebui manifestată şi aici fără nicio ezitare sau, pe cât posibil ar trebui să funcţionăm potrivit principiului, adaptat, ce-i drept “libertatea ta (de expresie) se încheie acolo unde începe libertatea celuilalt”. Putem spune şi face orice, atâta timp cât nu ne trădează firea şi cât nu rănim iremediabil, fără vina lor, alţi oameni.
Ce îmi place cel mai mult în reţeaua asta de socializare este că oameni cu suflete colorate diferit, se întâlnesc, preţ de câteva secunde, în aceeaşi comunitate: aceea care fredonează aceeaşi melodie, zâmbeşte la aceeaşi poză ori dezbate entuziast aceeaşi temă. Senzaţia pe care mi-o imaginez pentru astfel de momente este freamătul şi totala contopire ce există pe un stadion de finală UEFA Champions League sau, de ce nu, aşteptarea Anului Nou în Times Square: întreaga suflarea de oameni din acele locuri devine un tot unitar, ce vibrează la acelaşi lucru pentru o clipă ce va dura o eternitate.☺
Pe Oana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
