E așa de frumos cum niciodată nu știi ce-ți va aduce ziua. Te trezești, știi ce ai de făcut, cu agendă, calendar marcat, task list și toate cele, plus cu gânduri repetate în minte, care dublează tot planul ăsta material și te zăpăcesc de cap. Dar habar nu ai ce-ți va aduce ziua.
Partea I: Dimineața
Vineri. Cer senin, aer plăcut, agitație, octombrie, miros de străzi cu clădiri în construcție, forfotă de centru în mijloc de Ardeal. Pornesc cu persoana tare dragă mie, intitulată generic de acum înainte S., înspre patiserie. În zilele nebune, e soluția cea mai potrivită pentru un mic dejun luat în grabă. Dau să intru să cumpăr un cuib cu nucă și două prăjituri de mălai. De-o parte și de alta a ușii de la intrare, stau două persoane la cerșit: o băbuță cu batic și pungă de rafie în stânga, și o țigăncușă frumoasă de vreo 11-12 ani în dreapta. S. rămâne afară.
Mă costă totul fix de-mi lipsesc 10 bani – în portofel mai am doar hârtii de 10 lei. Ies și o-ntreb pe S., care stă la povești cu copila (o aud cum îi spune “Dar n-am, draga mea, că dacă aș avea, pe cuvânt că ți-aș da“), dacă are 10 bani. Nu are. Bătrânica se caută și, din grămada ei de mărunțiș adunat, îmi întinde o monedă. Mă șochez. Rațiunea îmi spune că e aberant și imoral să iau bani de la o femeie care cere-n stradă. Mă uit în ochii ei. Mi-i întinde cu bunătate, mă privește cu căldură și îmi zice să îi iau. Nu mai gândesc. Îi iau. Intru din nou în patiserie și îi pun pe masă, lângă casa de marcat, mulțumesc și plec.
Matthew H. Sharack
Când ies, la fel, fără să stau să judec prea mult, deschid portmoneul și îi dau copilei 10 lei. O aud pe bătrână cum îmi sună în ceafă și-mi șochează timpanul: “Dar mie? Mie nu-mi dai?” Puteam să jur că sunt împreună. Puteam să jur! Mă trec apele, așa, o fracțiune de secundă. Mi-e maxim de jenă că n-am dat celei care mi-a dat din nimicul ei și i-am dat celeilalte. Așa, pe față – rănind, fără să-mi dau seama. Dau să scot încă 10 lei, ezit, dau iarăși să-i scot. O aud pe S. cum spune în fundal: “Dar schimbați-i voi și împărțiți-i!” Îmi bag picioarele și îi dau băbuței hârtia. Fără să gândesc, fără să cuget, fără să judec. Apoi îmi aud gândurile: “20 de lei dintr-una. Bravo! Tot așa. Dă la toată lumea, fără număr. Așa se ține de bani.”
Ne îndepărtăm spre stația de taxi și S. îmi spune: “Eu credeam că sunt împreună. Trebuia să le lași să îi împartă.” Îi zic că e bine, că asta este. În taxi îi spun că iubirea pe care o dai, o primești înapoi înzecit. Ea mă întreabă dacă e chiar așa. Îi spun că eu așa cred. Că e chiar așa. Îi mai zic că așa cred că e și cu lucrurile materiale. Că nu trebuie să te atașezi de ele. Că dacă dai, primești. Că totul îți vine înapoi.
Coborâm la destinație. Taxi-ul costă 20 de lei. Plătim și intrăm. Practic, trebuie să o las pe S. acolo, la un curs, iar eu să mă întorc în oraș și să merg la birou. Stau cu ea la o cafea și-o poveste, mă mai întâlnesc cu lume cunoscută, schimb o vorbă și o îmbrățișare, apoi salut de plecare și ies să-mi chem taxi. Sun – vine în două minute, mașina 148. Am un implus de-a mă întoarce s-o salut pe S. încă o dată. Vreau să îi spun că îi țin pumnii și să o strâng în brațe. Va fi o zi plină pentru ea. De experiențe și de semnificație. Îmi ascult impulsul, intru și mai stau cu ea 30 de secunde, apoi fuge să intre în timp la curs.
Mă-ntâlnesc pe hol cu o tânără domniță, o salut, schimbăm câteva vorbe – că nu ne-am întâlnit de ceva vreme. Îmi spune că se întoarce și ea înspre oraș și că e cu mașina, că mă duce ea dacă vreau. Îmi încerc norocul de-a anula comanda la taxi. Cu succes. Cei 20 de lei mi s-au întors în nici măcar o oră.
Partea II: Seara
O las pe S. la spa, trebuie să mă întorc după ea în o oră jumate. E-un aer plăcut de toamnă, de-o răcoare atât de gentilă, încât fiecare a doua adiere e doar o aducere aminte a celei de dinainte. Parcă vântul ți-ar fi zis ceva cu voce tare și-apoi se teme să repete și zice-n șoaptă. Și eu mă plimb în neștire, cu pleoapele grele de la ziua ce-a trecut, îmi liniștesc respirația și gândurile și mă bucur de liniștea din jur.
Poate merg să iau o piadina, să fie așa, o cină to go pentru amândouă, fix pe când e ea gata. Dar văd că mai am timp la dispoziție, deci merg alandala pe străzile din centru. O iau prin spatele pieței și aud niște bătăi de tobe și-un zgomot cu ecou care, din depărtare, îmi sună a un fel de muzică. M-apropii și încep să disting, cu timpanul întins și neuronii activați, ceva ce îmi e familiar. Și zâmbesc. Zâmbesc cu gura până la urechi și rămân așa cu ea, ca motanul din Alice. Fiindcă aud “Iubire” de la Travka, fix pe bucata aceea isteric de faină cu “he, heeee” pe care îmi place să o urlu de fiecare dată când aud piesa. Și e fix trupa pe care nu am avut încă șansa să o văd live. Tot cumulul de circumstanțe care a făcut să nu fi ajuns să o văd până la momentul ăla live face parte din marele spectacol al sincronicităților care au permis să fie tocmai aceea clipa magică în care aud “Iubire” live și-mi vine să urlu “he, heeee” singură, pe stradă, în centru, vineri la 9 seara.
Și-așa că mă decid spontan să trec prin piață. Mă încumet să ascult piesa nebună din mijlocul unui pâlc de câteva zeci de oameni. Tai rândurile și ajung relativ în față. Sunt, cum îmi place mie să zic, high on music. Majoritatea celor din jurul meu sunt tineri studenți, ce par să-și fi dat ultimii bani pe berea din mână cu cea mai mare seninătate și bucurie. Unii fumează cu patos la vreun vers semnificativ, alții dansează bezmetic fix în fața scenei. Pe margine stau câțiva homeleși care sunt din cu totul alt film. Bineînțeles, că parcă urechile lor n-ar funcționa pe aceeași coloană sonoră.
Ascult, privesc, mă pierd, savurez. E cea mai mișto surpriză random asta. Și, ca să fie perfectă, ultima piesă e “Călătoare”. Și, ca să fie mai mult ca perfect, ultimele cuvinte ale solistului sunt: “Fiți creativi și împăcați-vă cu voi înșivă“.
Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!
P.S.: Piadina a fost foarte bună. Am ajuns la timp după S. Dar nu i-am spus nimic de Travka decât la câteva zile după. Ei i-au plăcut foarte tare. Și “Iubire”, și “Călătoare”.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Babygirl – Nicole Kidman într-un rol extraordinar
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
