Credeai că e sentimentul ăla fulgerător, când te întâlneÅŸti cu cineva ÅŸi ai senzaÅ£ia că vă ÅŸtiÅ£i de când lumea. Ei bine, nu e întotdeauna fulgerător. De fapt, rareori e fulgerător :), dar, când vezi pentru prima oară o persoană care comandă la restaurant, peste masă de tine, fără să ÅŸtie ce ai ales, exact acelaÅŸi lucru – ei bine, acolo e ceva ce merită cercetat.
Ceea ce e, însă, un semnal clar este un soi de confort ÅŸi de familiaritate pe care îl ai în prezenÅ£a acelei persoane. Genul acela de confort care îţi permite să te arăţi aÅŸa cum eÅŸti – cu părul alandala, fără duÅŸul făcut, cu cămaÅŸa mototolită sau jeanÅŸii pătaÅ£i, pentru că nu trebuie să îi demonstrezi nimic, absolut nimic. Oftatul ăla, de uÅŸurare, că nu trebuie. Chiar nu trebuie.
Şi asta vine la pachet cu o dorinţă de a oferi, necondiţionat (cam asta e povestea cu sufletele pereche, sunt puse pe oferit), fiindcă bucuria perechii este bucuria ta. Să dăruieşti fericire, cu o ceaşcă de ceva bun şi fierbinte, cu o întrebare când se deschide uşa: Cum ţi-a fost azi?. Să vezi cum sare din pat să îţi aducă mobilul de la încărcat sau că te întreabă dacă ţi-e poftă de ceva bun şi dispare pe uşă, ca să apară cu cine ştie ce minune găsită undeva unde mai e deschis la miezul nopţii.
Două lucruri sunt necesare pentru astfel de parteneriat: primul, să îţi deschizi inima ÅŸi să abandonezi bilanÅ£ul contabil cu “ce mi-a dat, ce i-am dat”. Al doilea, să caÅŸti ochii, nu se întâmplă din prima. Să poÅ£i să vezi ÅŸi să simÅ£i oamenii din jurul tău. Să citeÅŸti cărÅ£ile de inteligenţă emoÅ£ională ÅŸi să renunÅ£i la dresajul social despre vânătoare ÅŸi vânat. Cu sufletul pereche nu e loc pentru nimic altceva în afară de autenticitate, chiar dacă în capitolul respectiv există ÅŸi ceva fiere. Cu toÅ£ii avem momentele noastre omeneÅŸti.
Dacă aştepţi să se întâmple minunea, încetează să mai alergi. O zicală veche şi mai deşteaptă decât noi spune că, dacă vrei să fii găsit, trebuie să te opreşti ca să poţi fi găsit.
Ah, era să uit cel mai important lucru! După atenţie vine blândeţea. Sau chiar înaintea ei. Pentru că oamenii pe care îi întâlneşti sunt oglinda sufletului tău. 🙂
Pe Andreea o găsiÈ›i È™i aici.Â
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Unde se termină iubirea, începe… convieÈ›uirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.