Credeai că e sentimentul ăla fulgerător, când te întâlneşti cu cineva şi ai senzaţia că vă ştiţi de când lumea. Ei bine, nu e întotdeauna fulgerător. De fapt, rareori e fulgerător :), dar, când vezi pentru prima oară o persoană care comandă la restaurant, peste masă de tine, fără să ştie ce ai ales, exact acelaşi lucru – ei bine, acolo e ceva ce merită cercetat.
Ceea ce e, însă, un semnal clar este un soi de confort şi de familiaritate pe care îl ai în prezenţa acelei persoane. Genul acela de confort care îţi permite să te arăţi aşa cum eşti – cu părul alandala, fără duşul făcut, cu cămaşa mototolită sau jeanşii pătaţi, pentru că nu trebuie să îi demonstrezi nimic, absolut nimic. Oftatul ăla, de uşurare, că nu trebuie. Chiar nu trebuie.
Şi asta vine la pachet cu o dorinţă de a oferi, necondiţionat (cam asta e povestea cu sufletele pereche, sunt puse pe oferit), fiindcă bucuria perechii este bucuria ta. Să dăruieşti fericire, cu o ceaşcă de ceva bun şi fierbinte, cu o întrebare când se deschide uşa: Cum ţi-a fost azi?. Să vezi cum sare din pat să îţi aducă mobilul de la încărcat sau că te întreabă dacă ţi-e poftă de ceva bun şi dispare pe uşă, ca să apară cu cine ştie ce minune găsită undeva unde mai e deschis la miezul nopţii.
Două lucruri sunt necesare pentru astfel de parteneriat: primul, să îţi deschizi inima şi să abandonezi bilanţul contabil cu “ce mi-a dat, ce i-am dat”. Al doilea, să caşti ochii, nu se întâmplă din prima. Să poţi să vezi şi să simţi oamenii din jurul tău. Să citeşti cărţile de inteligenţă emoţională şi să renunţi la dresajul social despre vânătoare şi vânat. Cu sufletul pereche nu e loc pentru nimic altceva în afară de autenticitate, chiar dacă în capitolul respectiv există şi ceva fiere. Cu toţii avem momentele noastre omeneşti.
Dacă aştepţi să se întâmple minunea, încetează să mai alergi. O zicală veche şi mai deşteaptă decât noi spune că, dacă vrei să fii găsit, trebuie să te opreşti ca să poţi fi găsit.
Ah, era să uit cel mai important lucru! După atenţie vine blândeţea. Sau chiar înaintea ei. Pentru că oamenii pe care îi întâlneşti sunt oglinda sufletului tău. 🙂
Pe Andreea o găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
